[patinina34]

13 Că mila Ta mare este spre mine
Ştiu – zice – că îmi vei împlini cererea, şi îmi vei dezlega cele de mîhnire şi mă vei face să-Ţi aduc cîntarea de laudă cea mulţumitoare pentru iubirea de oameni ce ai avut către mine.
şi a izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
Prin acestea a arătat mărimea primejdiilor. Pentru că dumnezeiescul David a pătimit de multe ori asemenea primejdii, cînd îi da război Saul şi cînd era gonit de Avesalom. Încă şi năvălirea Asirienilor era pieire arătată. De aceea a numit asemenea primejdii „moarte mai de pe urmă” şi „iad mai de jos”. „Iar mai vîrtos şi Ziditorul a toate, adică Dumnezeu-Cuvîntul, după ce S-a întrupat din Fecioară şi a primit Crucea şi moartea, S-a pogorît întru cele mai de jos părţi ale pămîntului, ca pe cei ţinuţi din veci de stricăciune nu numai să-i scoale, ci şi să-i umple de nemurire.” Apoi, zice:
14 Dumnezeule, cei fără de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu.
Şi vrăjmaşii lui David trăiau întru nelegiuire, şi Asirianii erau lucrători ai păgînătăţii şi ai răutăţii. Că, împreunînd amîndouă părţile, i-a numit „adunare tare”, după starea şi aşezarea lor de atunci, şi unii, şi alţii avînd putere care ajuta socotelii lor celei rele şi lucra împreună cu dînsa, şi de aici le pricinuia îndoită frică celor pe care îi nedreptăţeau. Pentru aceea, scapă către Dumnezeu şi cer ajutorul Lui.
Şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
Nu au luat în minte – zice – a Ta purtare de grijă.
15 Şi Tu, Doamne Dumnezeul meu, eşti îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult milostiv şi adevărat.
16 Caută spre mine, şi mă miluieşte!
Fiindcă eşti izvor al iubirii de oameni şi al îndurării, şi izvorăşti apele milei, şi adevărul este lîngă Tine şi judeci pe cei ce trăiesc cu răutate - împărtăşeşte-mă de picăturile bunătăţii Tale şi mai înalt decît vrăjmaşii arată-mă.
Dă tăria Ta slugii Tale şi mîntuieşte pe fiul slujnicei Tale!
Că eu sînt rob al Tău şi fiu al slujnicei Tale - în loc de: De demult, de la strămoşi, sînt sub stăpînirea Ta; pentru aceea, cer mîntuirea ca un rob de la stăpîn.
17 Fă cu mine semn spre bine!
Din semne, unele sînt de pedeapsă, precum la Egipteni, iar altele de mîntuire, precum la Evrei. De aceea a făcut şi Proorocul osebirea, şi nu aşa prost a cerut semn, ci semn bun, în loc de: Fă-mi semn care îmi aduce mîntuirea şi, prin facerea de minune, îmi neguţătoreşte dobînda bunătăţilor. Zice încă şi de ce se roagă să i se dea semnul acesta:
Şi să vadă cei ce mă urăsc, şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, mi-ai ajutat mie şi m-ai mîngîiat.
Pentru că, văzînd purtarea de grijă către mine, vrăjmaşii se vor umple de ruşine şi se vor face de ocară la toţi. „Însă Dumnezeu cel din Dumnezeu chiar a dăruit semn bun neamurilor: Crucea, prin care l-a surpat pe vrăjmaşul cel de obşte şi a înfipt semn de biruinţă împotriva dracilor şi a patimilor. Amin.”