[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 87


Cîntarea Psalmului fiilor lui Core. Întru sfîrşit, pentru maelet, ca să răspundă. Al priceperii lui Eman Israiliteanul.

Iar Simmah, în loc de: „pentru maelet”, a zis: „prin ceată”; iar Achila: „peste ceată”. Încă şi Eman era începător al oarecăreia cete a celor ce cîntau şi Îl lăudau pe Dumnezeu. Iar „răspunsul” însemnează rînduielile cetelor ce răspundeau împotrivă.
Deci proorocia mai-nainte vesteşte primejdiile Iudeilor şi robia din Babilon. Totodată, ne învaţă încă şi chinuirile ce i s-au întîmplat întregii firi omeneşti după păcat. Şi proorocia Psalmului s-a închipuit întru rugăciune, care şi de Iudei, şi de toţi de obşte se aduce iubitorului de oameni Dumnezeu. Şi rugăciunea se potriveşte celor bine-credincioşi.
Doamne Dumnezeul mîntuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
2 Să intre înaintea Ta rugăciunea mea.
Pe Tine, Stăpîne, Te ştiu Domn al mîntuirii mele. Pentru aceasta, noaptea şi ziua Te rog să primeşti a mea rugăciune. Că aceasta o zice prin cele de aici înainte:
Pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Iar mai departe zice şi pentru care pricină se roagă:
3 că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!
Văzînd mulţimea relelor ce împrejur mă îmbulzesc, Te rog: Goneşte-le şi împinge-le în laturi, că sînt lîngă moartea însăşi şi am trebuinţă de al Tău ajutor, de care golit fiind, m-am făcut rob păcatului. Că aceasta o zice:
4 Asemănatu-m-am cu cei ce se pogoară în groapă,
Întru nescăpate primejdii am căzut, şi nici o izbăvire nu aflu, ci sînt asemenea celor ce cad în groapă şi nu pot ieşi.
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
De toată Pronia şi purtarea de grijă m-am golit.
5întru cei morţi slobod.
Şi, nepătimind încă sfîrşitul, nici sub robia morţii făcîndu-mă supus, mă număr pe sine-mi întru cei morţi.
Ca răniţii ce dorm în mormînt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi de la mîna Ta s-au lepădat.
Cu graiul „făcutu-m-am”, s-au împreunat şi acestea, adică: Făcutu-m-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod, şi, încă nefiind supus sub robia morţii, sînt ca un rănit ce e străpuns în război şi se dă îngropării. Că aşa a zis acest stih Simmah: „Ca cei pătrunşi şi străpunşi care zac în mormînt, pe care nu-i vei mai pomeni, care s-au tăiat şi s-au curmat de la mîna Ta.” Că zice: Aceia s-au tăiat de la a Ta purtare de grijă, iar pe mine mă va întîmpina ajutorul Tău, ca să nu cad şi eu întru aceeaşi groapă.
6 Pusu-m-au în groapa cea mai dedesubt, întru cele întunecate şi în umbra morţii.
Graiurile acestea se potrivesc şi celor ce erau siliţi a petrece în Babilon, dar şi întregii firi omeneşti: că şi aceia, robind la oameni răi, trăiau viaţă chinuită, dar şi oamenii toţi au căzut după păcat în primejdii de tot felul. Că, după călcarea poruncii, au urmat: moartea, plînsul, lacrimile, bocetele, tînguirile, văduvele, sărmanele, săracele, relele-norociri şi celelalte nenumărate şi greu de povestit care aduc întuneric asupra celor vii. Vedeţi ce mare rău este neascultarea, încît nu numai că Dumnezeu S-a depărtat de la noi, ci şi cu atîtea rele sîntem împresuraţi!
7 Peste mine s-a întărit mînia Ta, şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine.
Iar Simmah, aşa: „Asupra mea a căzut mînia Ta, şi cu viforele Tale m-ai necăjit.” Zice: Tu stărui pedepsindu-mă, aducînd asupră-mi năvăliri de tot felul de primejdii - din metafora celor ce se îneacă cu corabia şi primesc multe năpădiri de valuri şi izbiri de vînturi.
8 Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine.
Zice: Pustiu sînt de prieteni şi de rudenii. Pentru că cei robiţi în Babilon, primind jugul robiei, risipiţi fiind şi lipsiţi de împreunarea prietenilor şi a rudeniilor, nu aveau mîngîierea cea de aici. La fel, nici omenirea, care trăia întru păgînătate, nu dobîndea purtarea de grijă de la Îngeri.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Pusu-m-au urîciune loru-şi.
Adică vrăjmaşii.
Datu-m-am şi n-am ieşit.
Nu aflu nici o izbăvire de relele ce sînt puse asupră-mi.
9 Ochii mei au slăbit de sărăcie.
Iar Simmah, aşa: „Ochiul meu a curs din ticăloşie”, că întru lacrimi am cheltuit de tot ochii mei, de chinuire fiind silit a plînge.
Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua întins-am către Tine mîinile mele.
Deci: Dă-mi o cale a izbăvirii de cele grele, adică pe a Ta purtare de grijă – o Stăpîne! - că, întinzîndu-mi mîinile, Te rog pe Tine pururea. Iar forma aceasta de cuvînt arată amara chinuire a sufletului, pentru că, fiind silit de trebuinţă, cineva se roagă mai cu sîrguinţă celui ce poate a-i da cererea.
10 Au doară morţilor vei face minuni, sau doctorii îi vor învia, şi se vor mărturisi Ţie?
Zice: Mie, celui ce încă sînt viu, arată-mi facerea Ta de minuni! Că, dacă voi muri, nu le voi vedea pe acestea, neaflîndu-se doctor care să poată izbăvi de moarte. Căci care doctorie are puterea aceasta?
11 Au doară va povesti cineva în mormînt mila Ta, şi adevărul Tău întru pierzare?
Adică: Nimeni nu va povesti, nici se va mărturisi Ţie după ducerea de aici.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Neamurile adică, înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos.