View Single Post
  #183  
Vechi 02.01.2009, 11:13:03
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 88 (2)

că se vădește minciuna celor făcuți dumnezei de către oameni, iar puterea Ta este totdeauna statornică și nepieritoare. Asemenea cuvinte a folosit și în altă parte, zicînd: „Și Domnul nostru – peste toți dumnezeii.” Iar Proorocii fac această alăturare nu neștiind covîrșirea deosebirii, ci aducînd învățătură măsurată cu neputința necredincioșilor.
7 Dumnezeu, Cel ce Se proslăvește în sfatul Sfinților, mare și înfricoșat este peste toți cei de prin prejurul Lui.
Fiindcă i-a pomenit pe cei ce nu sînt dumnezei, adevăratul Dumnezeu nefiind știut și cunoscut de păgîni, după cuviință i-a adus în mijloc pe Sfinți, de care Se laudă Dumnezeu, cărora le este și înfricoșat, ca cei ce se învecinează (adică sînt aproape) cu Dînsul și cunosc negrăita Lui putere. Iar „sfat al Sfinților” a numit aici adunarea Sfinților.
8 Doamne Dumnezeul Puterilor, cine este asemenea Ție? Puternic ești, Doamne, și adevărul Tău - împrejurul Tău.
Adeseori pomenesc de adevăr, dorind să vadă nemințirea făgăduințelor, și zic către Dînsul: O Stăpîne! – cine din cei ce sînt poate să se potrivească cu Tine? Ești Domn și Dumnezeu al Puterilor, așadar ai putere împreună-alergătoare cu voirea, toate fiind la Tine adevărate și întemeiate. Apoi, povestesc și semnele puterii Lui:
9 Tu stăpînești puterea mării, și pornirea valurilor ei Tu o potolești.
10 Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mîndru, întru brațul puterii Tale ai risipit pe vrăjmașii Tăi.
Tu – zice – ești al tuturor Ziditor și Stăpîn, și lesne-Ți este Ție să ridici și să tulburi marea, și liniștită să o faci. Și, pomenind marea, le pomenește și pe cele ce s-au făcut întru dînsa: că „trufaș” îl numește pe Faraon, și „vrăjmași” pe Egipteni, pe care i-a înecat în mare, și a mîntuit norodul Său. Totodată, mai-nainte grăiește și pieirea trufiei dracilor: că și pe aceștia, împreună cu oastea lor cea rea, îi pierde întru Preasfîntul Botez, precum acolo prin Moisi, așa aici prin preot.
11 Ale Tale sînt cerurile și al Tău este pămîntul, lumea și plinirea ei Tu o ai întemeiat.
Tu ești Făcător și Ziditor nu numai al mării, ci și al pămîntului tot și al celor ce sînt mai presus de ceruri, că al Tău lucru este nu numai cerul văzut, ci și cel mai înalt și mai presus decît acesta.
12 Miazănoaptea și marea Tu o ai zidit.
Iar Teodotion, așa: „Tu ai zidit crivățul și austrul.” Iar pe austru îl numește „mare” fiindcă el tulbură mai mult albia și fundul ei. Și zice: Vînturile și înseși porțile lumii ale Tale zidiri sînt. Și nu așa prost a pomenit aceste două părți, că în partea despre miazăzi a Ierusalimului sînt Egiptenii, iar în cea despre crivăț Asirienii; și, de vreme ce le dăruise lor slobozenia surpînd semeția acelora, zic acum: Lesne-Ți este Ție a pierde și pe Babilonieni ca pe aceia. Care lucru făcîndu-se,
Taborul și Ermonul întru numele Tău se vor bucura.
Și prin ei a arătat tot pămîntul făgăduinței, căci aceștia sînt munții acelui pămînt. Iar acest grai: „se vor bucura”, Achila l-a zis: „vor lăuda”, iar Simmah: „vor binecuvînta”. Însă nu a zis că vor face acest lucru munții, ci oamenii ce locuiesc în munții aceștia sau pe lîngă ei.
13 Brațul Tău este cu putere,
Osebirea Ta este ca să le lucrezi pe toate cu putere. Pentru că „brațul” însemnează lucrarea, iar „puterea” - vîrtutea. Că și Achila, în loc de: „putere”, a pus: „vîrtute”.
să se întărească mîna Ta, înalță-se dreapta Ta!
Iar Simmah, așa: „Nebiruită este mîna Ta, înaltă este dreapta Ta.” De multe ori am zis că prin „mînă” arată lucrarea, iar prin „dreaptă” – lucrarea cea bună. Deci le-a pomenit pe amîndouă, avînd trebuință de îndoită lucrare: pentru că doresc să-i vadă surpați pe războinici și să dobîndească mîntuirea, și de aceea numesc mîna: „nebiruită”, și dreapta: „înaltă”, ca pe ceea ce poate să-i muncească pe aceia, iar pe aceștia să-i slobozească. Și arată aceasta și prin cele adăugate:
14 Dreptatea și judecata sînt gătirea scaunului Tău, mila și adevărul vor merge înaintea feței Tale.
Că, cerînd să judece Dumnezeu între dînșii și Babilonieni, se roagă să scoată dreaptă hotărîre asupra acelora, iar lor să le dăruiască mila, arătînd astfel adevărul făgăduinței. Pentru aceasta a zis că scaunul Lui de judecată se împodobește cu dreptatea și cu judecata. Iar mila și adevărul călătoresc înaintea lui Dumnezeu fiindcă făgăduința s-a făcut cu multe neamuri mai-nainte.
15 Fericit este norodul care știe strigarea.
„Strigare”, precum de multe ori am zis, este glas al celor ce au biruit. Deci, de vreme ce se făcuseră robiți, îi fericesc pe biruitori. Însă cuvîntul mai-nainte vestește și norodul ce în tot pămîntul și marea aduce lui Dumnezeu tainica strigare și cîntă lauda de biruință. Și cu această înțelegere împreună-glăsuiesc și cele adăugate:
Doamne, întru lumina feței Tale vor merge,
16și întru numele Tău se vor bucura toată ziua și întru dreptatea Ta se vor înălța.
Strigă și cîntă asupra vrăjmașilor cîntare de biruință, și Ție, Făcătorului de biruință, Îți aduc lauda de biruință cei ce se strălucesc cu arătarea Ta, și primesc de la Tine lumina prin baia nașterii de a doua oară, și dobîndesc totdeauna veselie, și isprăvesc dreptatea cea legiuită și de aici se fac înalți și străluciți.
17 Că lauda puterii lor Tu ești,
Zice: Se fălesc pentru puterea Ta, că de la Tine au primit-o pe aceasta.
și întru dreptatea Ta se va înălța cornul nostru.
Încă și noi – zice – avem nădejdea aceasta și așteptăm al Tău ajutor, prin acesta înălțîndu-ne deasupra vrăjmașilor. Căci „corn” a numit tăria și stăpînirea, din metafora dobitoacelor într-armate cu coarne, care le folosesc pe acestea împotriva celor ce vin asupră-le.
18 Că a Domnului este sprijinirea și a Sfîntului lui Israil, Împăratul nostru.
Și cu această nădejde ne vom hrăni, pe Tine avîndu-Te Împărat și sub a Ta purtare de grijă fiind.
19 Atunci ai grăit în vedenie fiilor Tăi
Iar Simmah, așa: „Atunci ai grăit prin vedenie fiilor Tăi.” Și zice: Știm făgăduințele Tale făcute prin Prooroci - că de aceștia a zis că privesc și văd[COLOR=#800080][1][/COLOR].
și ai zis: Pus-am ajutor întru cel tare, înălțat-am pe cel ales din norodul Meu.
20 Aflat-am pe David robul Meu, cu untdelemnul sfînt al Meu l-am uns pe dînsul.
Zice: Mărturisindu-l slugă a Ta și aflîndu-l puternic întru isprăvile faptei bune, Tu l-ai învrednicit pe David de al Tău ajutor, și l-ai ales, și l-ai uns și l-ai hirotonisit împărat.
21 Pentru că mîna Mea va ajuta lui și brațui Meu îl va întări pe dînsul,
Și ai zis că îi vei da lui tărie și îl vei împărtăși de purtarea Ta de grijă.
22 nu va folosi vrăjmașul întru dînsul, și fiul fărădelegii nu va adăuga a-i face lui rău.
Și Te-ai făgăduit că vei arăta deșarte năpădirile vrăjmașilor lui, și că-l vei înălța deasupra celor ce se ispitesc a-l vătăma.
23 Și voi tăia de la fața lui pe vrăjmașii lui, și pe cei ce îl urăsc pe dînsul îi voi înfrînge.
24 Și adevărul Meu și mila Mea - cu dînsul, și întru numele Meu se va înălța cornul lui.
Și Te-ai făgăduit că vei pierde pe vrăjmașii lui, și că-i vei dărui lui a Ta iubire de oameni întemeiată și că îl vei face strălucit și vestit.
25 Și voi pune în mare mîna lui, și în rîuri dreapta lui.
Și îi voi da lui – zice - stăpînirea mării și a uscatului. Pentru că prin „rîuri” a arătat uscatul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Insuflați de darul Preasfîntului Duh, ei văd cele ce au fost, sînt și vor fi.
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote