[patinina34]

că se vădeşte minciuna celor făcuţi dumnezei de către oameni, iar puterea Ta este totdeauna statornică şi nepieritoare. Asemenea cuvinte a folosit şi în altă parte, zicînd: „Şi Domnul nostru – peste toţi dumnezeii.” Iar Proorocii fac această alăturare nu neştiind covîrşirea deosebirii, ci aducînd învăţătură măsurată cu neputinţa necredincioşilor.
7 Dumnezeu, Cel ce Se proslăveşte în sfatul Sfinţilor, mare şi înfricoşat este peste toţi cei de prin prejurul Lui.
Fiindcă i-a pomenit pe cei ce nu sînt dumnezei, adevăratul Dumnezeu nefiind ştiut şi cunoscut de păgîni, după cuviinţă i-a adus în mijloc pe Sfinţi, de care Se laudă Dumnezeu, cărora le este şi înfricoşat, ca cei ce se învecinează (adică sînt aproape) cu Dînsul şi cunosc negrăita Lui putere. Iar „sfat al Sfinţilor” a numit aici adunarea Sfinţilor.
8 Doamne Dumnezeul Puterilor, cine este asemenea Ţie? Puternic eşti, Doamne, şi adevărul Tău - împrejurul Tău.
Adeseori pomenesc de adevăr, dorind să vadă neminţirea făgăduinţelor, şi zic către Dînsul: O Stăpîne! – cine din cei ce sînt poate să se potrivească cu Tine? Eşti Domn şi Dumnezeu al Puterilor, aşadar ai putere împreună-alergătoare cu voirea, toate fiind la Tine adevărate şi întemeiate. Apoi, povestesc şi semnele puterii Lui:
9 Tu stăpîneşti puterea mării, şi pornirea valurilor ei Tu o potoleşti.
10 Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mîndru, întru braţul puterii Tale ai risipit pe vrăjmaşii Tăi.
Tu – zice – eşti al tuturor Ziditor şi Stăpîn, şi lesne-Ţi este Ţie să ridici şi să tulburi marea, şi liniştită să o faci. Şi, pomenind marea, le pomeneşte şi pe cele ce s-au făcut întru dînsa: că „trufaş” îl numeşte pe Faraon, şi „vrăjmaşi” pe Egipteni, pe care i-a înecat în mare, şi a mîntuit norodul Său. Totodată, mai-nainte grăieşte şi pieirea trufiei dracilor: că şi pe aceştia, împreună cu oastea lor cea rea, îi pierde întru Preasfîntul Botez, precum acolo prin Moisi, aşa aici prin preot.
11 Ale Tale sînt cerurile şi al Tău este pămîntul, lumea şi plinirea ei Tu o ai întemeiat.
Tu eşti Făcător şi Ziditor nu numai al mării, ci şi al pămîntului tot şi al celor ce sînt mai presus de ceruri, că al Tău lucru este nu numai cerul văzut, ci şi cel mai înalt şi mai presus decît acesta.
12 Miazănoaptea şi marea Tu o ai zidit.
Iar Teodotion, aşa: „Tu ai zidit crivăţul şi austrul.” Iar pe austru îl numeşte „mare” fiindcă el tulbură mai mult albia şi fundul ei. Şi zice: Vînturile şi înseşi porţile lumii ale Tale zidiri sînt. Şi nu aşa prost a pomenit aceste două părţi, că în partea despre miazăzi a Ierusalimului sînt Egiptenii, iar în cea despre crivăţ Asirienii; şi, de vreme ce le dăruise lor slobozenia surpînd semeţia acelora, zic acum: Lesne-Ţi este Ţie a pierde şi pe Babilonieni ca pe aceia. Care lucru făcîndu-se,
Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.
Şi prin ei a arătat tot pămîntul făgăduinţei, căci aceştia sînt munţii acelui pămînt. Iar acest grai: „se vor bucura”, Achila l-a zis: „vor lăuda”, iar Simmah: „vor binecuvînta”. Însă nu a zis că vor face acest lucru munţii, ci oamenii ce locuiesc în munţii aceştia sau pe lîngă ei.
13 Braţul Tău este cu putere,
Osebirea Ta este ca să le lucrezi pe toate cu putere. Pentru că „braţul” însemnează lucrarea, iar „puterea” - vîrtutea. Că şi Achila, în loc de: „putere”, a pus: „vîrtute”.
să se întărească mîna Ta, înalţă-se dreapta Ta!
Iar Simmah, aşa: „Nebiruită este mîna Ta, înaltă este dreapta Ta.” De multe ori am zis că prin „mînă” arată lucrarea, iar prin „dreaptă” – lucrarea cea bună. Deci le-a pomenit pe amîndouă, avînd trebuinţă de îndoită lucrare: pentru că doresc să-i vadă surpaţi pe războinici şi să dobîndească mîntuirea, şi de aceea numesc mîna: „nebiruită”, şi dreapta: „înaltă”, ca pe ceea ce poate să-i muncească pe aceia, iar pe aceştia să-i slobozească. Şi arată aceasta şi prin cele adăugate:
14 Dreptatea şi judecata sînt gătirea scaunului Tău, mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale.
Că, cerînd să judece Dumnezeu între dînşii şi Babilonieni, se roagă să scoată dreaptă hotărîre asupra acelora, iar lor să le dăruiască mila, arătînd astfel adevărul făgăduinţei. Pentru aceasta a zis că scaunul Lui de judecată se împodobeşte cu dreptatea şi cu judecata. Iar mila şi adevărul călătoresc înaintea lui Dumnezeu fiindcă făgăduinţa s-a făcut cu multe neamuri mai-nainte.
15 Fericit este norodul care ştie strigarea.
„Strigare”, precum de multe ori am zis, este glas al celor ce au biruit. Deci, de vreme ce se făcuseră robiţi, îi fericesc pe biruitori. Însă cuvîntul mai-nainte vesteşte şi norodul ce în tot pămîntul şi marea aduce lui Dumnezeu tainica strigare şi cîntă lauda de biruinţă. Şi cu această înţelegere împreună-glăsuiesc şi cele adăugate:
Doamne, întru lumina feţei Tale vor merge,
16şi întru numele Tău se vor bucura toată ziua şi întru dreptatea Ta se vor înălţa.
Strigă şi cîntă asupra vrăjmaşilor cîntare de biruinţă, şi Ţie, Făcătorului de biruinţă, Îţi aduc lauda de biruinţă cei ce se strălucesc cu arătarea Ta, şi primesc de la Tine lumina prin baia naşterii de a doua oară, şi dobîndesc totdeauna veselie, şi isprăvesc dreptatea cea legiuită şi de aici se fac înalţi şi străluciţi.
17 Că lauda puterii lor Tu eşti,
Zice: Se fălesc pentru puterea Ta, că de la Tine au primit-o pe aceasta.
şi întru dreptatea Ta se va înălţa cornul nostru.
Încă şi noi – zice – avem nădejdea aceasta şi aşteptăm al Tău ajutor, prin acesta înălţîndu-ne deasupra vrăjmaşilor. Căci „corn” a numit tăria şi stăpînirea, din metafora dobitoacelor într-armate cu coarne, care le folosesc pe acestea împotriva celor ce vin asupră-le.
18 Că a Domnului este sprijinirea şi a Sfîntului lui Israil, Împăratul nostru.
Şi cu această nădejde ne vom hrăni, pe Tine avîndu-Te Împărat şi sub a Ta purtare de grijă fiind.
19 Atunci ai grăit în vedenie fiilor Tăi
Iar Simmah, aşa: „Atunci ai grăit prin vedenie fiilor Tăi.” Şi zice: Ştim făgăduinţele Tale făcute prin Prooroci - că de aceştia a zis că privesc şi văd[COLOR=#800080][1][/COLOR].
şi ai zis: Pus-am ajutor întru cel tare, înălţat-am pe cel ales din norodul Meu.
20 Aflat-am pe David robul Meu, cu untdelemnul sfînt al Meu l-am uns pe dînsul.
Zice: Mărturisindu-l slugă a Ta şi aflîndu-l puternic întru isprăvile faptei bune, Tu l-ai învrednicit pe David de al Tău ajutor, şi l-ai ales, şi l-ai uns şi l-ai hirotonisit împărat.
21 Pentru că mîna Mea va ajuta lui şi braţui Meu îl va întări pe dînsul,
Şi ai zis că îi vei da lui tărie şi îl vei împărtăşi de purtarea Ta de grijă.
22 nu va folosi vrăjmaşul întru dînsul, şi fiul fărădelegii nu va adăuga a-i face lui rău.
Şi Te-ai făgăduit că vei arăta deşarte năpădirile vrăjmaşilor lui, şi că-l vei înălţa deasupra celor ce se ispitesc a-l vătăma.
23 Şi voi tăia de la faţa lui pe vrăjmaşii lui, şi pe cei ce îl urăsc pe dînsul îi voi înfrînge.
24 Şi adevărul Meu şi mila Mea - cu dînsul, şi întru numele Meu se va înălţa cornul lui.
Şi Te-ai făgăduit că vei pierde pe vrăjmaşii lui, şi că-i vei dărui lui a Ta iubire de oameni întemeiată şi că îl vei face strălucit şi vestit.
25 Şi voi pune în mare mîna lui, şi în rîuri dreapta lui.
Şi îi voi da lui – zice - stăpînirea mării şi a uscatului. Pentru că prin „rîuri” a arătat uscatul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Insuflaţi de darul Preasfîntului Duh, ei văd cele ce au fost, sînt şi vor fi.