[patinina34]

40 Surpat-ai toate gardurile lui[COLOR=#800080][1][/COLOR],
De toată întemeierea l-ai dezgolit pe dînsul.
pus-ai tăriilor lui frică.
Pentru că, bizuindu-se pe ogrăzile cetăţilor de demult, a căzut din bizuire şi este înfăşurat cu frica.
41 Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale,
Moavitenii, şi Amonitenii, cei de altă seminţie, Idumeii şi Sirienii, Asirienii, Babilonienii.
făcutu-s-a ocară vecinilor săi.
De rîs şi de ocară s-au făcut megieşilor celor de prin prejurul hotarului lor.
42 Înălţat-ai dreapta celor ce îl necăjesc pe dînsul,
Pe neprietenii lui i-ai arătat mai tari decît dînsul.
veselit-ai pe toţi vrăjmaşii lui.
L-ai făcut de batjocură vrăjmaşilor lui.
43 Întors-ai ajutorul sabiei lui, şi nu l-ai apărat pe el în război.
Netrebnice i s-au făcut lui armele după ce s-a dezgolit de a Ta purtare de grijă.
44 Stricatu-l-ai din curăţenia lui,
Iar Simmah, aşa: „Încetat-ai curăţirea lui.” Că nu poate să se mai curăţească cu stropirile împrejur, robit fiind şi petrecînd departe de Biserica Ta.
scaunul lui în pămînt l-ai surpat.
Ai stricat de tot împărăţia lui.
45 Micşorat-ai zilele vremii lui,
Măcar că îi făgăduiseşi că în veac îi vei păzi împărăţia, întru puţină vreme pe aceasta ai hotărît-o[COLOR=#800080][2][/COLOR].
vărsat-ai peste dînşii ruşine.
De ocară s-au făcut, şi s-au umplut de ruşine: că Sedechia, după ce i s-au scos ochii, s-a rînduit să robească la moară tot restul vieţii lui; iar Iehonia robea şi el şi toate îi erau pline de ruşine şi de ocară. Aşa, după ce a povestit primejdiile, proorocescul cuvînt le porunceşte să se jeluiască şi să se roage:
46 Pînă cînd, Doamne, Te întorci? Pînă în sfîrşit se va aprinde ca focul urgia Ta?
Iar Simmah aşa: „Pînă cînd, Doamne, Te vei ascunde? Pînă în sfîrşit va arde ca focul mînia Ta?” Zice: Pînă cînd – o Stăpîne! - nu voieşti să vezi chinurile noastre, nici să Te arăţi şi să dezlegi primejdiile noastre? - ci ca focul aprinzi urgia Ta prin pomenirea păcatelor noastre.
47 Adu-Ţi aminte care e statul meu,
Făcător şi Ziditor eşti şi cunoşti măsurile puterii mele.
au doară în deşert ai zidit pe toţi fiii oamenilor?
Nu în deşert, nici în zadar i-ai zidit pe oameni, ci înaintea zidirii a povăţuit bunătatea, că doar din bunătate ne-ai zidit. Deci să nu ne treci cu vederea pe noi, cei împresuraţi de atîtea rele.
48 Cine este omul care va fi viu, şi nu va vedea moarte şi va izbăvi sufletul său din mîna iadului?
Sfîrşitul fiecărui om este moartea, că a birui noi moartea este din cele cu neputinţă. Deci celor vii tinde-le iubirea Ta de oameni! Apoi, Îi aduce iarăşi aminte de făgăduinţe:
49 Unde sînt, Doamne, milele Tale cele de demult, cu care Te-ai jurat lui David întru adevărul Tău?
Şi bine aduce mărturia adevărului pretutindeni, deşteptînd pe făgăduitor spre adeverirea făgăduinţelor. Încă şi începutul Psalmului de la milă l-a închipuit, şi la sfîrşit pomeneşte iarăşi mila, că de aceasta aveau trebuinţă mai vîrtos.
50 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care am ţinut-o în sînul meu de la multe neamuri,
Iar Simmah, aşa: „şi am purtat-o în sînul meu, a prea-multor neamuri.” Să nu mă treci cu vederea – zice – ocărît fiind nu de un neam, ci de nenumărate. Că nu numai Asirienii şi Babilonienii mă batjocoresc, ci şi toţi cei de prin prejur, care au avut de-a pururea vrăjmăşie către mine. Şi nu numai că se bucură de mine, dar şi împotriva Ta îşi pornesc limba şi grăiesc cuvinte hulitoare, robia mea socotind-o neputinţă a Ta. Că aceasta a arătat prin cele ce urmează:
51 cu care au ocărît vrăjmaşii Tăi, Doamne, cu care au ocărît schimbarea Unsului Tău.
Iar Simmah şi Teodotion, aşa: „au ocărît urmele Unsului Tău.” Iar „urme ale Unsului” i-a numit pe împăraţii prin care a călătorit cuvîntul ce vestea împărăţia lui Hristos. Iar Cei 70 i-au numit pe dînşii „schimbare”, ca pe cei ce s-au făcut strămoşi ai Lui după trup şi ca întru un întuneric îndreptau împărăţia. Deci: Pentru Hristosul Tău, ale Căruia urme şi schimbare sînt aceştia, încetează, Stăpîne, ocările noastre!
52 Bine este cuvîntat Domnul în veac, fie, fie!
A nădejdii celei bune este cîntarea de laudă, şi cei ce au crezut că vor primi cererile au adus lui Dumnezeu lauda aceasta. Şi aceeaşi înţelegere o arată şi Achila, mai cu de-amănuntul tălmăcindu-l pe acest „fie, fie” (amin, amin), că a zis: „adevărat şi încredinţat”, în loc de: Adevărat eşti şi foarte adevărat, deci bine eşti cuvîntat în veci, că Îţi întăreşti şi Îţi adeverezi prin lucruri făgăduinţele.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]ale lui Israil

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Să scurteze zilele vieţii lui Israil.