[patinina34]

8 Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, veacul nostru - întru luminarea feţei Tale.
Iar Simmah, aşa: „Pus-ai fărădelegile noastre împotriva Ta, ca lenevirile noastre să se arate feţei Tale.” Şi zice: Ne-ai dat pe noi la aceste pedepse după ce ai văzut că ne-am lenevit de legile Tale şi am ales să trăim întru nelegiuire.
9 Că toate zilele noastre au lipsit, şi întru urgia Ta ne-am stins.
Păcatul – zice – a pornit asupra noastră urgia, şi urgia a adus asupră-ne pedeapsa, şi pedeapsa a pus asupră-ne chinuri, că întru chinuri am săvîrşit puţina noastră viaţă.
10 Anii noştri ca pînza de păianjen s-au socotit.
Zice: Firea noastră omenească nu are nimic întemeiat, nici statornic, ci se rupe ca pînza păianjenului de lesne.
Zilele anilor noştri întru dînşii - şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decît aceştia – osteneală şi durere.
Sînt însă care trăiesc şi mai mult decît vremea zisă, dar aceea se întîmplă la puţini, iar aici ne învaţă rînduiala de obşte, care stăpîneşte de mai multe ori. Că, precum nu i-a pomenit pe cei ce au primit sfîrşitul mai-nainte de vreme, aşa a lăsat nepomenită şi viaţa cea lungă a celor foarte bătrîni. Şi se aseamănă acestea cu cele zise de Patriarhul Iacov: „Zilele mele sînt puţine şi rele, nu au ajuns la zilele părinţilor mei.” Zice: Însă şi vremea aceasta puţină este dureroasă şi plină de osteneli. Precum şi celor robiţi din Ierusalim le-a fost prea-dureroasă şi foarte chinuită vremea de şaptezeci de ani întru care au slujit celor ce-i robiseră.
Că a venit blîndeţe peste noi, şi ne vom pedepsi.
Că iată cu cîte rele sîntem împresuraţi pentru puţina Ta urgie - că „blîndeţe” venită peste dînşii, a numit pedeapsa cea măsurată.
11 Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi, din frica Ta, mînia Ta?
Iar Simmah, aşa: „Cine ştie tăria mîniei Tale şi, după frica Ta, urgia Ta?” Zice: Dacă mînierea Ta cea măsurată a adus asupra noastră atîta pedeapsă, cine este destoinic să vadă cazna adusă nouă din urgia Ta? Şi cuvîntul însemnează munca cea veşnică.
12 Să o socotească dreapta Ta, aşa o fă cunoscută mie, şi pe cei ferecaţi în obezi - cu inima întru înţelepciune.
Te rog – zice – să dobîndesc a Ta facere de bine, şi să număr şi să povestesc darurile dreptei Tale, şi să urmez pe cei înţelepţiţi de darul Tău, care îi povăţuiesc pe alţii către a Ta cunoştinţă.
13 Întoarce-Te, Doamne, pînă cînd? Şi Te umileşte spre robii Tăi!
O Stăpîne! - să nu ne treci cu vederea mai multă vreme pe noi, care sîntem chinuiţi, ci primeşte-ne rugăciunea şi învredniceşte-i pe robii Tăi de iubirea Ta de oameni.
14 Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit întru toate zilele noastre.
Timpul s-a schimbat la Cei 70, că Achila şi ceilalţi au zis aşa: „Umple-ne pe noi dimineaţa de mila Ta, şi vom lăuda şi ne vom veseli întru toate zilele noastre.” „Dimineaţă” numesşte schimbarea primejdiilor. Şi se roagă să se risipească acel întuneric, şi să le răsară lor lumina nu pentru a lor bunătate, ci pentru dumnezeiasca milă. Că – zice – dacă va fi acest lucru, de toată veselia şi dulceaţa săturîndu-ne, Îţi vom aduce cîntarea de laudă cea cuviincioasă.
15 Veselitu-ne-am pentru zilele întru care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele.
Şi aici, de asemenea, s-a schimbat timpul, că Simmah şi ceilalţi au zis: „veseleşte-ne pe noi”. Dă-ne – zice – inimă bună în locul mîhnirii şi dăruieşte-ne schimbarea relei-norociri ce zace asupra noastră.
16 Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale
Şi de aici este arătat că nu le-a proorocit pe acestea ca pe nişte făcute, ci ca pe unele ce aveau să fie, că nu a zis: „căutat-ai spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale”. Şi zice: Noi sîntem ale Tale făpturi şi robi ai stăpînirii Tale, şi pentru aceea ne rugăm să dobîndim a Ta purtare de grijă.
şi povăţuieşte pe fiii lor.
Adică pe ai robilor Tăi. Că cei ce aduc rugăciune în Babilon se roagă lui Dumnezeu să-i întoarcă pe fiii robilor Lui născuţi acolo, iar firea omenească Îl roagă să-i povăţuiască spre adevăr pe oamenii ce aveau să se afle întru arătarea Mîntuitorului nostru.
17 Şi fie strălucirea Domnului Dumnezeului nostru peste noi,
„Strălucire” numeşte înomenirea Dumnezeu-Cuvîntului, care ne-a arătat străluciţi şi luminaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Că pentru lumina aceasta a zis Fiul Tunetului[COLOR=#800080][1][/COLOR]: „Şi lumina întru întuneric luminează.” Tot aşa, după întoarcere, Iudeii s-au făcut iarăşi vestiţi.
şi lucrul mîinilor noastre îndreptează-l spre noi.
Bună este adăugirea lui „spre noi”, că al nostru este cîştigul dreptăţii, fiindcă Dumnezeu doar ajută îndrăgitorilor faptei bune şi isprăveşte lucrurile acesteia, iar semănătorii seceră rodul acestora. Căci El nu are nici o lipsă[COLOR=#800080][2][/COLOR], dar Se bucură de buna soartă şi de buna-norocire a oamenilor, cînd ei se aduc pe sine-şi jertfă Lui, după cum ne învaţă Pavel: „Şi vă rog pe voi, prin îndurările lui Dumnezeu, să puneţi înainte trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică pe slujba cea cuvîntătoare a voastră. Amin.”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Adică nu are nevoie de faptele bune săvîrşite de noi.