[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 96

Psalmul lui David, cînd s-a aşezat pămîntul lui. Nescris deasupra la Evrei.

Însuşi cel ce a pus această scriere-deasupra a mărturisit că nu a aflat-o pe dînsa la Evrei, ci că el a pus-o. Ca urmare, aceasta nu e proorocească, fiindcă nu se potriveşte minţii Psalmului, că Proorocul vorbeşte de aşezarea a tot pămîntul, iar nu doar a celui iudaicesc. Se poate ca prin „pămînt al Proorocului” cel ce a pus scrierea-deasupra să înţeleagă şi el lumea întreagă, fiindcă toţi oamenii s-au folosit de viersuirea acestuia, dar Psalmul mai-nainte vesteşte cea dintîi şi cea de a doua arătare a lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, şi cunoştinţa de Dumnezeu a neamurilor şi judecata ce va să fie.
Domnul S-a împărăţit, să se bucure pămîntul, veselească-se ostroave multe!
Prin acestea, mai-nainte grăieşte cea dintîi arătare a Mîntuitorului, pentru care i-a ridicat spre dănţuire şi veselie atît pe cei de uscat, cît şi pe ostroveni, că şi unii, şi alţii se bucură mîngîindu-se cu nădejdea celor ce aveau să fie. Şi a zis că „va împărăţi” Domnul nu pentru că atunci ar fi primit El împărăţia, ci pentru că atunci a arătat-o oamenilor. Şi, ca să nu grăim tot aceleaşi, rugăm pe cei ce voiesc a învăţa să citească aceasta mai cu de-amănuntul întru cele tîlcuite de noi.
2 Nor şi negură - împrejurul Lui, dreptatea şi judecata sînt îndreptarea scaunului Lui.
Prin „negură” şi prin „nor”, a învăţat nevederea dumnezeieştii Firi: că, precum nu poate fi văzut cel ce e acoperit cu nor şi cu negură, aşa e cu totul cu neputinţă a vedea Firea cea nevăzută. Însă proorocia aduce aminte că Dumnezeu-Cuvîntul este Cel ce S-a arătat în muntele Sinaiului prin nor şi prin negură. Şi ne învaţă că, deşi nu este cu putinţă a vedea dumnezeiasca Fire, totuşi putem vedea puterea Acesteia prin lucrarea ei: că i-a învăţat pe oameni dreptatea, şi pe cei ce le lucrează pe toate fără de socoteală i-a deprins să petreacă cu judecată dreaptă. Pe acestea le-au săvîrşit „scaunul” şi „împărăţia” Lui.
3 Foc înaintea Lui se va aprinde şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.
Acestea sînt proorociile celei de-a doua arătări. Pe acestea le-a văzut şi dumnezeiescul Daniil: „Scaunul Lui – zice – pară de foc, roatele lui – foc arzător, rîu de foc curgînd trăgea pe dinaintea lui. Mii de mii Îi slujeau Lui şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui. Divanul s-a aşezat şi cărţile s-au deschis.”
4 Strălucit-au fulgerele Lui lumii;
Două sînt lucrările focului: că are nu numai arderea, ci şi luminarea; şi pe aceasta din urmă o dobîndeşte ceata Sfinţilor, iar pe cealaltă cei ce au trăit întru fărădelege. Şi Însuşi Stăpînul a asemănat venirea Sa cu fulgerul, şi a zis aşa: „Precum fulgerul iese de la răsărituri şi se arată pînă la apusuri, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.”
văzut-a şi s-a clătit pămîntul.
Că cine nu se teme de acel înfricoşat divan?
5 Munţii ca ceara s-au topit de la faţa Domnului, de la faţa Domnului a tot pămîntul.
Că nu numai cei stăpîniţi, ci şi înşişi silnicii[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi împăraţii se vor topi de frică, precum ceara cînd se învecinează cu focul. Că, cu cît li s-a încredinţat iconomia mai multor lucruri, cu atîta se supun sub mai multe vămi; şi, cu cît mai multă este datoria, cu atît mai mare e şi temerea.
6 Vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate noroadele slava Lui.
Acest lucru s-a şi făcut, şi se va mai face. Căci, cînd S-a născut Stăpînul Hristos, ceată de Îngeri, arătîndu-se, I-a adus laudă lui Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor şi, lăudîndu-L, strigau: „Mărire - întru cele prea-înalte lui Dumnezeu, şi pe pămînt - pace, întru oameni – bunăvoire!” Deci „ceruri” a numit Puterile cereşti, precum de multe ori îi numeşte „pămînt” pe cei ce locuiesc pe pămînt. Iar prin a loru-şi schimbare, încă şi noroadele de prin lume au văzut puterea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, însă a doua venire îi va învăţa arătat pe toţi oamenii împărăţia Stăpînului, şi toţi vom auzi atunci cîntarea de laudă a Îngerilor.
7 Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor scobiţi, cei ce se fălesc întru idolii lor!
Deci, răsărind Lumina cea adevărată, să se dea în laturi întunericul şi să se ascundă cei ce slujesc rătăcirii, să se acopere cei ce se închină idolilor!
Închinaţi-vă Lui, toţi Îngerii Lui!
Iar Fericitul Pavel a potrivit şi proorocia aceasta Mîntuitorului, şi zice aşa întru epistolia lui către Evrei şi iarăşi cînd Îl propovăduieşte în lume pe Cel întîi-născut: „Să se închine Lui toţi Îngerii lui Dumnezeu!” Şi în bună şi potrivită vreme a pus Proorocul acest stih: că, arătîndu-i pe închinătorii idolilor acoperiţi de ruşine, arată şi zecile de mii nenumărate ale Îngerilor închinîndu-se Dumnezeului nostru.
8 Auzit-a, şi s-a veselit Sionul şi s-au bucurat fiicele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne.
„Sion” numeşte şi aici petrecerea cea bine-credincioasă, iar „fiice ale Iudeii” - bisericile de prin lume, că din Iudei îşi trăgeau neamul Apostolii Mîntuitorului, care le-au sădit şi le-au născut pe acestea. Iar martor este dumnezeiescul Pavel, trimiţînd epistolă Corintenilor şi grăind arătat că: „Întru Hristos Iisus, prin Evanghelie, v-am născut eu pe voi.” Deci - de vreme ce Biserica Mîntuitorului este şi una, că întru un trup sînt toţi credincioşii, şi încă iarăşi multe, că multe sînt mădularele trupului - prin „Sion” a numit adunarea cea de obşte a credincioşilor, iar prin „fiicele Iudeii” - adunările celor ce au crezut, cele de prin cetăţi, cele de prin oraşe, de prin ţarini şi cele de prin sate. Şi zice că şi unii, şi alţii s-au umplut de veselie pentru dreptele judecăţi ale Judecătorului.
9 Că Tu, Domnul cel Preaînalt, peste tot pămîntul foarte Te-ai prea-înălţat, mai presus de toţi dumnezeii.
Şi toţi se bucură şi se veselesc primind cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi Împăratului şi văzînd mustrarea celor ce nu sînt dumnezei: că deşertăciunea acelora s-a mustrat, iar a Ta înălţime s-a arătat. Dar, de vreme ce nu avem noi trebuinţă doar de credinţă, ci şi de fapte bune, Proorocul e silit a aduce şi sfătuirea aceasta:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei puternici, stăpînitorii