[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 97

Psalmul lui David.

Şi Psalmul acesta are aceeaşi înţelegere, că mai-nainte vesteşte amîndouă arătările Mîntuitorului. Însă mai multe povesteşte pentru cea dintîi.
Cîntaţi Domnului cîntare nouă,
Fiindcă propovăduieşte schimbarea lucrurilor celor vechi şi mai-nainte vesteşte oarecare petrecere nouă, după cuviinţă porunceşte să aducă lui Dumnezeu şi cîntare nouă.
că lucruri minunate a făcut Domnul!
Că cele făcute de Dumnezeul tuturor sînt peste fire şi prea-slăvite.
Mîntuitu-l-a pe el dreapta Lui şi braţul cel sfînt al Lui.
De multe ori am zis că „mînă” numeşte lucrarea, iar „dreaptă” – lucrarea cea bună. Şi zice că mîntuirea oamenilor este lucrarea puterii Lui. Şi, avînd nemăsurată iubire de oameni, socoteşte viaţa oamenilor al Său cîştig, pentru că, slobozindu-i pe dînşii de înşelăciunea idolilor şi arătîndu-le înălţimea împărăţiei Sale, i-a împărtăşit de mîntuire. Şi a arătat mai descoperit acest lucru prin cele adăugate:
2 Cunoscută a făcut Domnul mîntuirea Sa, înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa.
Tuturor oamenilor a adus apele cele mîntuitoare şi a arătat împărăţia Sa cea dreaptă neamurilor.
3 Pomenit-a mila Sa lui Iacov, şi adevărul Său casei lui Israil. Văzut-au toate marginile pămîntului mîntuirea Dumnezeului nostru.
Foarte se aseamănă acestea cu proorociile Proorocului Isaia: că, prin acela, Dumnezeul tuturor a zis către Stăpînul Hristos: „Datu-Te-am pe Tine spre aşezămînt neamului şi spre lumină limbilor, ca să fi Tu spre mîntuire pînă la marginea pămîntului.” Că - de vreme ce Dumnezeul tuturor le-a făgăduit minunaţilor Patriarhi: lui Avraam, şi lui Isaac, şi lui Iacov şi dumnezeiescului David, că din sămînţa lor Îl va ridica după trup pe Hristos şi că va dărui mîntuire printr-Însul tuturor oamenilor - a numit „aşezămînt” făgăduinţa făcută către părinţi. (Iar ceilalţi tălmăcitori au zis aşezămîntului „tocmeală”.) Iar „neam” al Lui, l-a numit pe Israil, fiindcă din Iudei este Hristos după trup, după cum zice Apostolul: „Deci Te-am dat pe Tine spre aşezămînt al neamului, ca să împlineşti tocmelile şi făgăduinţele făcute către Iudei.” Iar „spre lumină” - nu încă Iudeilor, ci neamurilor, că acestea au dobîndit mîntuirea prin credinţă, fiindcă L-au mărturisit şi Îl mărturisesc pe El Dumnezeu din Dumnezeu, iar Iudeii au iubit întunericul necredinţei. Aceasta a zis aici şi Fericitul David: „Pomenit-a mila Sa lui Iacov, şi adevărul Său casei lui Israil”, pentru că a împlinit făgăduinţele făcute către aceia. Pentru aceea, „toate marginile pămîntului văzut-au mîntuirea Dumnezeului nostru”, că nu numai Iudeilor, ci tuturor oamenilor le-a răsărit lumina adevărului.
4 Strigaţi Domnului, tot pămîntul, cîntaţi, şi vă bucuraţi şi cîntaţi!
Deci, de vreme ce toţi v-aţi slobozit de amara tiranie a diavolului, aduceţi lauda de biruinţă lui Dumnezeu, Celui ce v-a mîntuit! Şi, fiindcă strigarea este glasul celor ce biruiesc, împlinim ceea ce ni s-a poruncit, că ne-am obişnuit a aduce lui Dumnezeu lauda aceasta în vremea cea de taină, strigînd şi cîntînd, cîntînd şi lăudîndu-L şi cu toată inima bună dănţuind.
5 Cîntaţi Domnului în alăută şi cu glas de Psalm.
Şi este cu putinţă a vedea legea aceasta împlinindu-se totdeauna în biserici, pentru că întru duhovniceasca alăută cîntăm dumnezeiasca laudă. Încă şi din trupurile noastre facem alăute cuvîntătoare: şi folosim dinţii în loc de strune şi buzele în loc de aramă, iar limba, pornindu-se mai iute decît orice arcuş, săvîrşeşte glasul cel tocmit al măsurilor cîntecului, iar pe limbă o porneşte mintea, făcînd mutarea şi schimbarea acesteia ca un cîntăreţ cu ştiinţă. Alăuta aceasta este mai dulce şi mai plăcută lui Dumnezeu decît cea neînsufleţită, şi martor este Însuşi Dumnezeu, strigînd către Iudei prin Proorocul: „Depărtează-ţi de la Mine răsunarea cîntărilor tale, căci glasul organului tău nu-l voi auzi!”
6 Cu trîmbiţe ferecate şi cu glas de trîmbiţă de corn
Dumnezeiasca Scripturănumeşte de multe ori „trîmbiţă” strigarea. Aşa, Domnul zice întru Sfinţitele Evanghelii: „Cînd faci milostenie, să nu trîmbiţezi înaintea ta, precum fac făţarnicii”, în loc de: Să nu o propovăduieşti, nici să o faci arătată tuturor, ca să nu vatămi rodul iubirii de oameni prin mărirea deşartă. Deci „trîmbiţă” numeşte aici învăţătura prin care ne învăţăm facerile de bine către noi şi deprindem legile aducătoare de folos.
Şi „trîmbiţe ferecate” le zice pe cele de aramă, iar „de corn” - pe cele făcute din coarne de dobitoace. Şi pe acestea le foloseau Iudeii, căci ei urmau umbra obiceiurilor noastre: adică - precum aceia jertfeau mielul cel necuvîntător, iar noi pe Cel mîntuitor, pe Dumnezeul cel din Dumnezeu, pe Cel ce ridică păcatul lumii – tot aşa, aceia foloseau trîmbiţele cele neînsufleţite, iar noi pe cele însufleţite şi cuvîntătoare. Deci trîmbiţe ale noastre sînt dumnezeieştii Apostoli, şi dumnezeieştii Prooroci şi cei ce au dobîndit darul cel dăscălesc după aceia.
strigaţi înaintea Împăratului, Domnului!
Aduceţi lauda de biruinţă Împăratului şi Stăpînului tuturor!
7 Clătească-se marea şi plinirea ei, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa!
Iar Simmah, aşa: „Să răsune marea împreună cu plinirea ei, lumea şi toţi cei ce o locuiesc pe dînsa!” Şi sfîrşitul proorociei se poate vedea cu covîrşire în cetăţile cu mulţi oameni, că mulţimea noroadelor celor bine-credincioase din biserici se aseamănă mării ce se învăluieşte; la fel este încă şi glasul celor ce cîntă. Iar după Cei 70, proorocescul cuvînt a arătat pornirea şi schimbarea celor ce locuiesc marea şi pămîntul, că se clatină cel ce se porneşte, şi se porneşte cel ce se schimbă şi se strămută.
8 Rîurile vor bate din palme deodată,
„Rîuri” i-a numit pe cei ce au dobîndit darul dăscălesc, care revarsă dumnezeieştile ape ca nişte rîuri. Şi a zis că bat din palme şi Îl laudă pe Dumnezeu fiindcă bătaia în palme este şi ea a celor ce biruiesc.
9 munţii se vor bucura de faţa Domnului, că vine, că vine să judece pămîntul!
„Munţi” i-a numit aici pe cei ce au cugetul înalt, peste care s-a zidit cetatea lui Dumnezeu, că zice: „Nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stînd”; şi: „Temeliile Lui - în munţii cei sfinţi.” Aceştia a zis că se bucură şi se veselesc, învăţîndu-se arătarea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru: că, aşteptînd răsplătirile ostenelilor, se bucură, ştiind dreptatea Judecătorului.
Judeca-va lumea întru dreptate, şi noroadele cu îndreptare.
Că arătarea cea dintîi avea multă milă, iar cea de a doua va avea dreptatea, că zice Apostolul: „Toţi vom sta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să-şi ia fiecare cele ce a făcut prin trup, după acelea pe care le-a lucrat, ori bine, ori rău.” Încă şi Proorocul a zis aceasta: „O dată a grăit Dumnezeu, acestea două am auzit: că stăpînirea este a lui Dumnezeu şi că a Ta, Doamne, este mila, că Tu vei răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.”