[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 98

Psalmul lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Psalmul acesta prooroceşte întoarcerea Iudeilor din Babilon, dar mai-nainte vesteşte şi arătarea Mîntuitorului nostru şi necredinţa Iudeilor.
Domnul S-a împărăţit, să se mînie noroadele!
Şi Iudeii, şi Elinii înnebunesc şi turbează auzind de Împărăţia Stăpînului Hristos. Încă şi cînd au dobîndit Iudeii slobozenia, crăpau toţi megieşii de prin laturile de aproape, văzînd prea-slăvita lor întoarcere, care arăta puterea Celui închinat de dînşii.
Cel ce şezi pe Heruvimi, clătească-se pămîntul!
Zice: Acesta pe Care Îl propovăduim e Dumnezeu şi Domn al Puterilor celor de sus. Iar pe acest „Cel ce şezi”, l-a zis vorbind ca despre oameni, căci de care şedere are trebuinţă Firea cea fără de trup, cea necuprinsă şi nescrisă împrejur, Care ţine ocolul pămîntului şi pe cei ce locuiesc pe dînsul ca nişte lăcuste? Dar, cu toate acestea, cuvîntul închipuie că Dumnezeul tuturor Se poartă peste Heruvimi împărăteşte, spăimîntînd şi înfricoşînd pe cei ce aud.
2 Domnul în Sion mare şi înalt este peste toate noroadele.
Şi cînd s-au întors Iudeii, şi cînd au zidit dumnezeiasca Biserică s-a arătat tuturor puterea lui Dumnezeu, dar Cel ce a răbdat Crucea S-a dovedit Stăpîn a toată lumea cu covîrşire şi mai ales cînd Sfinţiţii Apostoli au adus neamurilor mîntuitoarea propovedanie.
3 Mărturisească-se numelui Tău celui mare, că înfricoşat şi sfînt este!
Deci: Se cuvine ca toţi să Te laude, şi să povestească facerile Tale de bine şi să nu iscodească firea Ta cea negrăită, ci să aducă cinste numelui Tău, celui ce este înfricoşat şi prea-sfînt, că sfinţeşte pe cei credincioşi şi îngrozeşte pe cei necredincioşi.
4 Şi cinstea Împăratului iubeşte dreptatea.
Şi ni se cuvine să ne temem de Dînsul ca de un Împărat şi ca de Cel ce unelteşte dreptatea. Că lucrul osebit al adevăratei împărăţii este să-i ocîrmuiască pe supuşi cu dreptate, deci „cinstea Împăratului iubeşte dreptatea”, adică: Faptul că iubeşte dreptatea îl face cinstit pe Împărat. Şi aceasta arată şi stihul adăugat:
Tu ai gătit îndreptările, judecata şi dreptatea întru Iacov Tu ai făcut-o.
Căci, ca un împărat drept, ai scos bună şi dreaptă hotărîre, şi l-ai slobozit pe Israil de silnicia celor ce-l robiseră şi pe neamuri din robia diavolului. Iar după cealaltă proorocie se cuvine să înţelegem aşa: Ai arătat adevărul făgăduinţei Tale, împlinind făgăduinţele făcute către strămoşii lui Israil şi dăruind mîntuirea prin sămînţa lui Avraam.
5 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfînt este!
Deci: Răsplătiţi Făcătorului de bine cu ceea ce puteţi, aducîndu-I Lui cinstea cuviincioasă! Iar acest „înălţaţi” e în loc de: Propovăduiţi înălţimea Lui! Iar „aşternut al picioarelor Lui” fusese legiuită de demult Biserica din Ierusalim, iar acum bisericile de peste tot pămîntul şi marea, întru care Îi aducem închinăciunea Preasfîntului Dumnezeu.
6 Moisi şi Aaron, între preoţii Lui, şi Samuil, întru cei ce cheamă numele Lui,
Lăsîndu-i deoparte pe ceilalţi Prooroci, nu aşa prost i-a pomenit doar pe aceştia, ci învăţîndu-ne turbarea şi tirania Iudeilor asupra lor. Pentru că, în vremea lui Moisi şi a lui Aaron, s-au ispitit să răpească preoţia[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar în vremea lui Samuil, necinstind dumnezeiasca împărăţie, au iubit-o pe cea omenească[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Deci cuvîntul cel proorocesc ne învaţă că, turbîndu-se

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atunci Core, fiul lui Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan şi cu Abiron, fiii lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminţia lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moisi împreună cu două sute cincizeci de bărbaţi, căpetenii ale obştii fiilor lui Israil, oameni însemnaţi, care erau chemaţi la adunare. Adunîndu-se aceştia împotriva lui Moisi şi Aaron, le-au zis: Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sînt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnulu?" (Numerii, 23:1-3). Răzvrătiţii erau din leviţi, de care Fericitul Teodorit va pomeni şi mai tîrziu.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de întemeierea primei împărăţii, cîrmuite de Saul, cînd Iudeii au lepădat ocîrmuirea dumnezeiască, vrînd a fi asemeni neamurilor. Pînă atunci, ei fuseseră povăţuiţi de Însuşi Stăpînul a toate, prin mijlocirea Sfinţilor Săi Prooroci Patriarhi, iar mai tîrziu prin Proorocii numiţi „Judecătorii”, care erau de fapt ocîrmuitori ai întregului Israil. Ultimul dintre ei a fost Samuil. (Vezi Cartea Judecătorilor şi Cartea întîi a Împăraţilor).