[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 102


Psalmul lui David.

Se pare că Psalmul acesta e următor celui mai dinainte, avînd aceeaşi pricină. Că întru acela, tînguind primejdiile din Babilon, Îl rugau pe Dumnezeu să le dăruiască întoarcerea; iar aici, dobîndind cele cerute, laudă pe Făcătorul de bine. Iar eu socotesc că tuturor oamenilor li se potriveşte cîntarea aceasta de laudă, fiindcă au fost izbăviţi de o mai amară robie şi învredniciţi de o mai mare slobozenie. Iar înţelegerea graiurilor va arăta că mai vîrtos pricina aceasta e mai adevărată decît cea dintîi.
Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul şi, toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfînt al Lui!
Cei ce se află cu bună cunoştinţă şi cu mulţumită către dumnezeieştile daruri se deşteaptă către cîntarea de laudă, răsplătindu-I Făcătorului de bine cu cele după putere; şi pururea este cu putinţă a-L lăuda şi a purta neuitate întru pomenire facerile de bine. Aceştia curăţă „toate cele din lăuntru” şi tot gîndul îl pornesc spre dumnezeiasca laudă. Că „cele din lăuntru” a numit gîndurile, şi aducerile aminte şi toate mişcările sufletului.
2 Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui!
Sufletul se învaţă iarăşi pe sine a se deştepta, şi a goni norul uitării şi a înnoi pomenirea facerilor de bine, căci, în loc de „răsplătiri”, Simmah a zis: „faceri de bine.” Apoi, le povesteşte pe acestea cu de-amănuntul:
3 Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
Că Acesta ţi-a dăruit lăsarea păcatelor tale, Acesta ţi-a hărăzit vindecarea patimilor tale. Pe acestea le-a dobîndit slăbănogul, că a auzit deodată: „Lasă-ţi-se păcatele tale, şi ridică-ţi patul tău şi te du în casa ta!” Aşa a dobîndit lăsarea păcatelor muierea cea păcătoasă; aşa, tîlharul; aşa, vameşii; aşa, toţi cei ce au crezut.
4 pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta;
Pe cei duşi în Babilon i-a slobozit de robie, dar nu i-a izbăvit de viaţa cea stricăcioasă, iar nouă ne-a dăruit nădejdile învierii, şi ne-a dat arvuna Duhului şi ne-a îmbrăcat cu haina nestricăciunii.
pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
„Cu darul sînteţi mîntuiţi - după cum zice dumnezeiescul Apostol - şi acest lucru nu de la noi: al lui Dumnezeu este darul, ca să nu se fălească cineva.” Şi iarăşi: „Hristos Iisus a venit în lume ca să-i mîntuiască pe păcătoşi, dintru care cel dintîi sînt eu, şi pentru aceasta m-a miluit, ca întru mine întîi să-Şi arate Hristos Iisus toată îndelunga-răbdare a Sa, spre închipuirea celor ce vor vrea să creadă întru Dînsul întru viaţa cea veşnică.” Deci a darului şi a iubirii de oameni este cununa. Aşa strigă şi dumnezeiescul Isaia de către faţa miresei: „Să se bucure sufletul meu de Domnul, că m-a îmbrăcat în haina mîntuirii şi m-a înfăşurat cu veşmîntul veseliei, ca unui mire mi-a pus mie coroană şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă.” Şi, după puţine: „Şi vei fi cunună a frumuseţii în mîna Domnului, şi coroana împărăţiei în mîna Dumnezeului tău.” Şi acestea toate sînt zestre şi daruri ale mirelui, că mireasa a adus numai credinţa[COLOR=#800080][1][/COLOR].
5 pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta.
Bine a adăugat pe acest „de bunătăţi”, fiindcă este şi poftă mincinoasă, pe care dumnezeiasca Legeo opreşte, iar poftele cele bune Stăpînul le împlineşte, că zice: „Cereţi, şi se va da vouă; căutaţi, şi veţi afla; bateţi, şi se va deschide vouă! Că tot cel ce cere va lua, şi cel ce caută va afla şi celui ce bate i se va deschide.” Şi: „Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi acestea toate cu prisosinţă se vor adăuga vouă.”
Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
Stăpînul ne-a dăruit această înnoire prin Preasfîntul Botez şi, răzuind bătrîneţele păcatului, ne-a făcut iarăşi tineri. Împreună-glăsuiesc cu acestea şi cele zise de Dumnezeu prin Isaia Proorocul: „Iar cei ce Mă aşteaptă pe Mine vor înnoi vîrtutea lor, înaripa-se-vor ca vulturii.” Că – de vreme ce, zidindu-ne, am primit dumnezeieştile şi împărăteştile însuşiri, pe care apoi le-am înnegrit şi le-am stricat cu meşteşugirile de tot felul ale păcatului – proorocescul cuvînt ne făgăduieşte cîştigarea împărăţiei de a doua oară. Că vulturul este pasăre împărătească şi lui îi este încredinţată împărăţia zburătoarelor. Ne învaţă pe noi încă şi chipul dumnezeiescului belşug:
6 Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strîmbătate
Că nu ne-a mîntuit pentru dreptăţile pe care le-am făcut - după cum zice Apostolul - ci după multă mila Lui, prin baia naşterii de a doua oară şi prin înnoirea Duhului Sfînt. Şi, văzîndu-ne pe noi nedreptăţiţi de vrăjmaşul adevărului, ne-a deschis izvoarele milostivirii, iar asupra aceluia a scos hotărîrea cea dreaptă.
7 cunoscute a făcut căile Sale lui Moisi, fiilor lui Israil – voile Sale.
Şi nu a săvîrşit mîntuirea aceasta din căinţă, ci de demult mai-nainte le-a vestit pe acestea prin Prooroci şi, prin dumnezeiescul Moisi, a zugrăvit umbrit mîntuirea nostră: marea a primit închipuirea Preasfîntului Botez, piatra s-a arătat umbră a izvoarelor celor nemuritoare, iar mana era icoană a hranei celei cereşti. Şi celelalte încă, pentru ca să nu le povestesc pe fiecare, este cu putinţă a le afla la aceia.
8 Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
Iar pricina bunătăţilor acestora – zice – este adîncul dumnezeieştii bunătăţi, mila cea nemăsurată, noianul iubirii de oameni.
9 Nu pînă în sfîrşit Se va iuţi, nici în veac Se va mînia.
10 Nu după păcatele noastre ne-a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre ne-a răsplătit nouă,
Nu a răbdat să măsoare pedeapsa cu păcatele noastre, nici să-Şi întindă mînierea asupra noastră mai multă vreme.
11 că după înălţimea cerului de la pămînt a întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dînsul.