[patinina34]

20 Pus-ai întuneric, şi s-a făcut noapte,
De nevoie este şi trebuinţa acesteia, care se alcătuieşte prin lipsirea şi ducerea luminii şi dăruieşte oamenilor odihnă.
întru dînsa vor ieşi toate fiarele pădurii,
21 puii leilor răcnind ca să răpească şi să caute de la Dumnezeu mîncare loru-şi.
Că noaptea le face oamenilor odihnă, iar fiarelor le dăruieşte slobozenie să-şi sature pîntecele lor cele flămînde. Iar acest „să caute de la Dumnezeu mîncare loru-şi” e în loc de: Dumnezeiasca Pronie le dă cele de trebuinţă şi acestora. Că a cere de la Dumnezeu este al celor cuvîntătoare, iar a căuta - al celor necuvîntătoare, dar şi acestora tot Dumnezeu le dăruieşte hrana cea de nevoie.
22 Răsărit-a soarele, şi s-au adunat şi în culcuşurile lor vor zăcea;
23 ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa pînă seara.
Şi, răsărind soarele, se duc întru ale lor ascunzători, iar oamenii, uitînd osteneala zilei dinainte, iarăşi vor stărui cu sîrguinţă întru lucru toată ziua.
24 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut!
În mijlocul povestirii, gîndind cele zise şi cunoscînd multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, Proorocul a trimis laudă lui Dumnezeu, zicînd că toate făpturile Lui sînt minunate, şi foarte vrednice de mirare şi pline de înţelepciune: căci a aflat că şi noaptea, prihănită de oarecari rău-credincioşi, este prea-foarte de trebuinţă, şi că lemnele neroditoare aduc altă trebuinţă, şi că neamurile fiarelor sînt foarte trebuincioase oamenilor.
Umplutu-s-a pămîntul de zidirea Ta.
Iar pe acest „de zidirea Ta”, ceilalţi tălmăcitori l-au pus în loc de: L-ai umplut pe dînsul de tot felul de bunătăţi. Şi, de la pămînt, se mută şi către vecina lui, marea, şi zice:
25 Marea aceasta este mare şi largă, că acolo sînt tîrîtoare cărora nu este număr, jivine mici şi mari.
Încă şi acesta este semn al dumnezeieştii purtări de grijă: ca neamurile cele mici să petreacă împreună cu cele mari, şi să nu se cheltuiască cu totul desăvîrşit de acelea.
26 Acolo corăbiile umblă;
Şi aceasta este trebuinţă prea-mare a oamenilor: că, prin meşteşugul corăbieresc şi prin ştiinţa cîrmirii, ne aducem unii altora cele trebuincioase, dînd acelora rodul ce odrăsleşte la noi şi primindu-l pe cel ce se face la ei.
balaurul acesta pe care l-ai zidit a se juca într-însul.
Prin „balaur”, a arătat chiţii[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei mari, care întru noianurile cele mari încap şi petrec. Iar acesta se juca „într-însul”, în loc de: „într-însa”, adică întru însăşi marea, căci Evreul şi Sirulo numesc pe dînsa cu neam[COLOR=#800080][2][/COLOR]bărbătesc. Astfel, zice că marea cuprinde întru sine-şi nenumărate neamuri de peşti, şi chiţii cei prea-mari înoată fără frică întru dînsa.
Iar dacă oarecari voiesc să-l înţeleagă pe „balaur” alegoric - pentru că şi întru Isaia zice că: „Sabia cea mare, şi sfîntă şi puternică asupra balaurului năvăleşte”, adică a şarpelui celui încolăcit care locuieşte în mare[COLOR=#800080][3][/COLOR]- nici noi nu ne vom lepăda de asemenea înţelegere, fiindcă şi la Iov aflăm jivina aceasta batjocorindu-se de dumnezeieştii Îngeri. Şi Domnul a dat stăpînire ucenicilor Săi să calce „peste şerpi, şi peste scorpii” şi peste toată puterea vrăjmaşului.
27 Toate către Tine aşteaptă să le dai lor hrană în bună vreme.
De la Tine - zice - îşi iau trebuinţa toate, în vreme trebuincioasă. Pentru că cele necuvîntătoare caută hrana, dar o primesc de la Făcătorul, fără să ştie Cine le-o dăruieşte.
28 Dîndu-le Tu lor, vor aduna.
Dăruindu-le Tu îndestularea, fiecare dintru acestea îşi dobîndeşte trebuinţele potrivite sie-şi.
Şi, deschizînd Tu mîna Ta, toate se vor umple de bunătate;
Prin acestea, a arătat lesnirea dăruirii bunătăţilor: că, precum este lucru uşor a întinde degetele strînse în lăuntru, aşa lesne Îi este lui Dumnezeu să dăruiască îndestularea tuturor bunătăţilor.
a.