
02.01.2009, 11:48:10
|
 |
Senior Member
|
|
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
|
|
Psalm 104 (5)
44 Și le-a dat lor țările neamurilor, și ostenelile noroadelor le-au moștenit,
Nu numai că i-a slobozit din robia Egiptenilor, ci le-a dăruit lor și pămîntul Hanaaneilor și i-a arătat stăpîni ai ostenelilor străine, muncindu-i pe aceia cu dreptate și totodată adeverind ale Sale făgăduințe. Iar cum că nu i-a scos cu nedreptate pe locuitorii dinainte ai Palestinei ne învață prin cele legiuite Iudeilor, poruncindu-le să fugă de urmarea petrecerii acelora. Încă și cînd face făgăduințele către Avraam ne învață pentru ce nu-i dă lui stăpînirea pămîntului aceluia îndată, ci îl lasă multă vreme să nemernicească, zicînd: „Încă nu s-au împlinit păcatele Amoreilor pînă acum”, în loc de: Încă nu au îndrăznit pînă acum să lucreze cele vrednice de pieirea cea de tot, și nu este cu dreptate a aduce pedeapsa asupra lor, nici a scoate hotărîrea pedepsei mai-naintea cunoștinței păcatului celui mare, ci a aștepta sfîrșitul lucrurilor. Că folosesc măsură, și cîrmuiesc cumpănă și la Mine nu este nimic necumpănit; pentru aceasta aștept înconjurare de patru sute de ani. Așa, și pe aceia i-a scos, și acestora le-a dat făgăduințele.
45 ca să păzească dreptățile Lui și legea Lui să o caute.
Și le-a dat lor pămîntul făgăduit dîndu-le Legeși poruncindu-le a viețui după dînsa.
[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieșirea 7:19-21.
[COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Ieșirea 8:1-7.
[COLOR=#800080][3][/COLOR]Vezi Ieșirea 8:16-24.
[COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi Ieșirea 9:18-25.
[COLOR=#800080][5][/COLOR]Vezi Ieșirea 10:4-15.
[COLOR=#800080][6][/COLOR]Vezi Ieșirea, capitolele 11, 12.
[COLOR=#800080][7][/COLOR]Vezi Ieșirea, 12:35-36.
[COLOR=#800080][8][/COLOR]soi de pasăre picioroangă
|