[patinina34]

40 Şi S-a mîniat cu iuţime Domnul asupra norodului Său, şi a urît moştenirea Sa.
41 Şi i-a dat pe dînşii în mîinile vrăjmaşilor lor, şi i-au stăpînit pe ei cei ce-i urau pe ei.
42 Şi i-au necăjit pe dînşii vrăjmaşii lor şi i-au împilat sub mîinile lor.
Acestea ne învaţă încă şi Istoria Judecătorilor şi Scriptura Împărăţiilor: că, neguţătorind folosul lor, i-a dat prin pedeapsă uneori Moavitenilor, alteori Amanitenilor, iar alteori Amaleciţilor, şi Madianiţilor şi celor de altă seminţie.
43 De multe ori i-a izbăvit pe dînşii, iar ei L-au amărît pe El întru sfatul lor, şi s-au împilat întru fărădelegea lor.
Că, după ce aducea asupră-le certarea, iarăşi îi împărtăşea de iubirea de oameni, iar ei Îi răsplăteau Lui cu cele împotrivă.
44 Şi a văzut Domnul cînd se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor.
Şi istoriile ne învaţă acestea: cum că s-au rugat lui Dumnezeu, fiind îmbulziţi de nevoie, şi au fost auziţi.
45 Şi Şi-a adus aminte de aşezămîntul Lui, şi S-a căit după mulţimea milei Lui
Că le-a dăruit milostivirea pentru făgăduinţele către părinţii lor. Iar „căinţă” numeşte încetarea pedepsei, fiindcă Dumnezeu nu are patima căinţei, nici nu Se împacă acum cu unele, iar apoi cu altele, ci, ocîrmuindu-le pe toate cu înţelepciune, aduce asupră pedepse şi dăruieşte iubirea de oameni.
46 şi i-a dat pe dînşii spre milostivire înaintea tuturor celor ce-i robiseră.
Aşa l-a îndulcit pe Chir, şi l-a înduplecat spre milă şi l-a făcut a da slobozenie celor robiţi.
47 Mîntuieşte-ne pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună de prin neamuri, ca să ne mărturisim numelui Tău celui sfînt, ca să ne fălim întru lauda Ta!
Şi acestea arată că proorocescul cuvînt îi învaţă cum se cade să-L milostivească pe Dumnezeu şi să dobîndească de la Dînsul purtarea de grijă. Încă şi dumnezeiescul Apostol mai-nainte a vestit mîntuirea ce va să fie Iudeilor prin Ilie Tesviteanul: „Veni-va – zice – din Sion izbăvitorul, şi va întoarce păgînătatea de la Iacov. Şi acesta este lor aşezămîntul de la Mine, cînd voi lăsa păcatele lor.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]Deci, după Preasfîntul Botez, nu zidirea Ierusalimului se cuvine a o aştepta ei, după basmele celor nebuni şi fără de minte, şi slujba Legii, şi jertfele cele necuvîntătoare, şi tăierea împrejur, şi sîmbăta şi stropirile împrejur, că acestea sînt bîrfiri de basme băbeşti, ci chemarea, şi cunoştinţa adevărului, şi credinţa întru Stăpînul Hristos şi petrecerea Noului Aşezămînt.[COLOR=#800080][2][/COLOR]
48 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil din veac şi pînă în veac, şi va zice tot norodul: Fie, fie!
Că Domnul tuturor este lăudat în toate, Cel ce a fost Dumnezeul lui Israil, Cel ce a făcut atîtea pentru mîntuirea oamenilor. Şi se cuvine ca tot norodul să adauge pe „amin” lîngă glasul celor ce laudă, pentru că Evreul numeşte „amin şi amin” pe acest „fie, fie”. De unde a rămas şi obiceiul Bisericii ca, prin „amin”, norodul să se unească şi să se alcătuiască cu slavoslovia preotului, şi de aici să aducă împărtăşirea şi să ia blagoslovenia.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]În zilele Antihristului, înainte de a Doua Venire a Mîntuitorului Hristos şi deci de sfîrşitul acestei lumi, Proorocul Ilie va fi trimis pe pămînt pentru a creştina rămăşiţa lui Israil. Atunci, va încuia din nou ploaia şi va fi ucis de Antihristul, fiind lăsat să zacă trei zile pe uliţele Ierusalimului, spre marea bucurie a norodului.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Basmele celor nebuni şi fără de minte” se împlinesc acum, sub ochii noştri, căci Iudeii, pentru păcatele noastre, cu ajutorul tatălui lor satana şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu, sînt pe cale a zidi Templul, capiştea în care va fi încoronat Antihristul ca împărat al lumii.