[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 106

Aliluia.

De multe ori am arătat că Aşezămîntul cel Vechieste umbră a celui nou, dar şi din Psalmul de faţă este cu lesnire a ne învăţa aceasta, pentru că prooroceşte atît slobozenia Iudeilor, cît şi mîntuirea tuturor oamenilor. Şi are multă asemănare cu cei doi rînduiţi şi trecuţi mai-nainte: că cel al o sută patrulea are povestirea făgăduinţelor făcute de Dumnezeu către Patriarhi şi a darurilor date strănepoţilor acelora; iar cel de după acela ne-a învăţat, pe lîngă facerile de bine, nemulţumirea Iudeilor şi pedepsele aduse asupra lor pentru aceea; iar acesta mai-nainte vesteşte izbăvirea de robie, făcută pentru negrăita iubire de oameni a lui Dumnezeu. Dar, fiindcă întru aceia s-au zugrăvit umbrit cele ale noastre şi vedem şi întru Psalmul acesta proorociile mîntuirii noastre, cea mai mare parte a proorociei ni se potriveşte mai mult nouă decît acelora.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Proorocescul cuvînt porunceşte iarăşi a-L lăuda pe Dumnezeu, Făcătorul de bine, şi zice că pricina cîntării de laudă este iubirea Lui de oameni.
2 Să zică cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mîna vrăjmaşului.
Se cădea ca şi Iudeii să-L laude pe Dumnezeu după ce s-au slobozit din robia Babilonienilor, şi noi, care ne-am izbăvit de tirania diavolului, se cuvine să facem aceasta pururea.
3 Şi din ţări i-a adunat pe dînşii: de la răsărituri, şi de la apusuri, şi de la miazănoapte şi de la mare.
Nu ne-am învăţat să se fi făcut acest lucru la Iudei, că prin toată lumea petrec risipiţi, ci a chemat şi a adunat Biserica din neamuri, care întru toate părţile lumii se află: şi întru ale răsăritului, şi întru ale apusului, şi întru ale amiezii zilei, şi întru ale amiezii nopţii. Şi este cu putinţă a vedea asemenea adunări pretutindeni peste tot pămîntul şi marea. Iar în vremea Iudeilor acest lucru s-a făcut umbrit, fiindcă întru acea vreme unii s-au întors din Babilon, şi puţini oarecari s-au adunat din Egipt şi din neamurile de prin laturile de aproape.
4 Rătăcit-au în pustie fără de apă,
Şi Babilonul era pustie fără de apă, că era pustiu de Dumnezeu; robind aceluia, mulţimea Iudeilor era lipsită de adăparea cea duhovnicească. Iar cei ce crezuseră din neamuri petreceau de asemenea în pustie şi în loc fără de apă, neavînd nădejde şi fiind fără de Dumnezeu, după cum zice dumnezeiescul Apostol.
calea cetăţii de locuit n-au aflat.
Că nici Iudeii nu puteau a scăpa de cei ce îi robiseră şi a dobîndi a lor patrie, nici cei ce au crezut din neamuri, mai-nainte de înomenirea Mîntuitorului, nu aflau calea ce îi aducea către dumnezeiasca cetate. Iar „cetate”, aici, se cuvine a înţelege petrecerea cu bună-credinţă.
5 Flămînzind şi însetînd, sufletul lor întru dînşii se sfîrşea.
Foamea dumnezeieştii învăţături îi tescuia şi pe aceştia, şi pe aceia: că Iudeii, robind în Babilon, erau lipsiţi de preoţi şi nu puteau împlini slujba Legii, iar neamurile iarăşi nu primeau Legeadumnezeiască şi nu se îndulceau de duhovniceasca învăţătură, prin care se hrănesc sufletele. Deci cu această foamete i-a îngrozit Dumnezeu pe Iudei, că: „Voi aduce Eu foamete pe pămînt, nu foamete de pîine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvîntul Domnului.”
6 Şi au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, şi de nevoile lor i-a izbăvit pe dînşii.
Cei bine-credincioşi lui Dumnezeu din Iudei aduceau rugăciunea. Şi acest lucru ne învaţă şi proorocia lui Daniil, pentru că şi el, şi Anania, şi Azaria şi Misail au căutat dumnezeiasca milostivire, jelindu-se pentru toţi. Iar neamurile, luptîndu-se cu primejdiile de tot felul, suspinau cu tînguiri şi plîngeri nemîngîiate, căci nu aveau nădejdea învierii şi nu căutau dezlegarea de la Dumnezeul tuturor a relelor ce le ţineau. Dar Iubitorul de oameni i-a văzut suspinînd, şi le-a dăruit milostivirea.
7 Şi i-a povăţuit pe dînşii la cale dreaptă, ca să meargă la cetatea de locuit.
Că Iudeilor le-a dăruit întoarcerea, prin Chir Persul, iar pe neamuri le-a povăţuit prin Sfinţii Apostoli şi le-a arătat cetatea cea de sus, care are temeliile în munţii cei sfinţi, al căreia meşter şi ziditor este Dumnezeu.
8 Mărturisească-se Domnului milele Lui, şi minunile Lui fiilor oamenilor.
Iar Simmah, aşa: „şi semnele către fiii oamenilor.” Însă nu mila aduce lui Dumnezeu lauda de mulţumire, nici minunile, ci cei ce au dobîndit atîtea bunătăţi: că slobozenia Iudeilor este minunată şi vrednică de mirare, dar mult mai minunată şi mai vrednică de mirare este mîntuirea lumii, şi schimbarea spre binele cel mai mare, şi încetarea înşelăciunii şi cunoştinţa adevărului. Iar a tuturor acestora este pricinuitoare dumnezeiasca milă, „că nu pentru dreptăţile noastre pe care le-am făcut - după cum zice dumnezeiescul Apostol - ci după multă mila Lui ne-a mîntuit pe noi prin baia naşterii de a doua oară şi prin înnoirea Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi din destul.”