[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 107

Cîntarea Psalmului lui David.

De asemenea, şi Psalmul acesta prooroceşte întoarcerea Iudeilor şi mai-nainte vesteşte mîntuirea neamurilor, avînd multă asemănare cu Psalmul 56 şi cu al 59-lea.
Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, cînta-voi şi voi lăuda întru mărirea mea.
Şi, cum am zis mai sus, Proorocul numeşte „mărire a sa” darul cel proorocesc, şi zice: Folosind cîntarea de laudă a proorociei, zic Ţie, Stăpînului, că inima mea e desfătată şi gata spre primirea dumnezeiescului Tău dar.
2 Deşteaptă-te, mărirea mea! Deşteaptă-te, psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa,
3 mărturisi-mă-voi Ţie întru noroade, Doamne! Cînta-voi Ţie întru neamuri,
„Psaltire şi alăută” se numeşte Proorocul pe sine-şi, căci darul Duhului răsuna întru dînsul cîntarea de laudă cea proorocească precum întru un organ muzicesc. Deci, deşteptîndu-se pe sine-şi spre cîntarea de laudă a Stăpînului, iarăşi răspunde şi se făgăduieşte că va face aceasta „dimineaţa”, fiindcă atunci nu numai el singur va aduce lauda, ci va face cîntarea dumnezeiască împreună cu nenumărate neamuri şi noroade. Iar „dimineaţă” numeşte înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru: că dintru Acela a răsărit lumina adevărului, dintru Acela Fericitul David, prin gurile tuturor oamenilor, cîntă în toată lumea şi laudă dumnezeieştile faceri de bine.
4 că mare este deasupra cerurilor mila Ta, şi pînă la nori - adevărul Tău.
Mărimea milei Tale biruieşte boltele cerurilor, razele adevărului Tău au străbătut pretutindeni. Şi iar am zis mai-nainte că „nori” îi numeşte pe Prooroci, şi pe Apostoli şi pe cei ce au dobîndit darul cel dăscălesc, că prin aceştia, ca prin nişte nori, aduce oamenilor adăparea cea duhovnicească, şi printr-înşii am învăţat dogmele cele adevărate.
5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pămîntul mărirea Ta,
Şi Fericitul Avacum a zis aceasta: „Acoperit-a cerurile bunătatea Lui, şi de lauda Lui este plin pămîntul.” Aceasta a zis şi Fericitul David în Psalmul al 8-lea: „Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! Că s-a ridicat mare cuviinţa Ta mai presus de ceruri.” Deci acest „înalţă-Te” e în loc de: Arată-Te înalt şi mai presus decît toţi, şi tot pămîntul învaţă-se mărirea Ta!
6 ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mîntuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi!
Mîntuirea celor ce s-au învrednicit de prietenia Ta va arăta tuturor oamenilor puterea Ta, deci primeşte rugăciunea mea şi tinde-mi dreapta Ta! Iar „dreaptă” numeşte lucrarea cea bună.
7 Dumnezeu a grăit întru Cel Sfînt al Său:
În loc de: „prin darul Sfîntului Duh”.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichima, şi Valea Lăcaşurilor o voi măsura.
Proorocul a dobîndit ceea ce a cerut: fiindcă a zis: „Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule!”, Stăpînul răspunde, zicînd: „Înălţa-Mă-voi!” Apoi, arată şi chipul: „Împărţi-voi Sichima.” Iar aceasta este cetatea care i-a fost dată lui Iosif pe deasupra, ca un dar. Încă – zice - de iznoavă[COLOR=#800080][2][/COLOR]voi umple de locuitori şi valea ce era pustie şi a primit de demult corturile păstorilor, şi voi face a fi împărţită de cei ce s-au întors.
8 Al Meu este Galaad, şi al Meu este Manasi, şi Efraim - sprijinirea capului Meu, Iuda - împăratul Meu,
Zice: Mi-l voi sineşi[COLOR=#800080][3][/COLOR]Mie nu numai pe Manasi, ci şi ţara aceluia. Că Galaad este nume al locului, iar Manasi – numire a seminţiei. Încă – zice - îi voi da lui Efraim puterea mai dinainte, iar pe Iuda îl voi face să împărăţească peste toate seminţiile. Că, după întoarcere, seminţiile au rămas nedespărţite, şi Zorobabel (care era din neamul lui Iuda) îi povăţuia pe toţi. Iar peste toată zidirea împărăţeşte cu adevărat Stăpînul Hristos, Cel ce din Iuda a odrăslit după trup.
9 Moav – căldarea nădejdii Mele. Spre Idumeea voi tinde încălţămintea Mea. Mie cei de altă seminţie s-au supus.
Şi atîta vîrtute voi da norodului Meu, încît va stăpîni pe cei de alte seminţii şi îi va lua supuşi pe Moaviteni şi pe Idumei. Însă pe acestea le-am tîlcuit mai cu de-amănuntul în Psalmul al 59-lea.
10 Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povăţui pînă la Idumeea?
11 Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi?
Umplîndu-se de dulceaţă prin mai-nainte grăirea bunătăţilor, Proorocul doreşte să vadă zidită cetatea cea risipită şi pe Idumei slujind Iudeilor. Însă pe acestea – zice – nimeni altul nu este harnic a le da, decît Tu singur, Cel ce ne-ai lepădat acum şi ai poruncit a fi robi.
Şi nu vei ieşi, Dumnezeule, întru puterile noastre?
Iar Simmah, aşa: „şi neieşind Tu, Dumnezeule, înaintea oştilor noastre.” Că niciodată n-am fost biruiţi cînd Tu ne-ai fost voievod şi ne-ai povăţuit tabăra.
12 Dă-ne nouă ajutor din necaz, că deşartă este mîntuirea omului!
Deci încetează cele mîhnicioase şi dă-ne ajutorul Tău, că de nicăieri de aiurea nu este cu putinţă a-l dobîndi pe acesta, că, neajutîndu-ne Tu, toată ajutorarea de la oameni este deşartă şi netrebnică.
13 Întru Dumnezeu vom birui, şi El va nimicnici pe vrăjmaşii noştri!
De aceea, chemăm a Ta Pronie, că numai prin ea singură vom putea birui pe neprieteni.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Deci „Cel Sfînt al Său” numeşte pe Sfîntul Duh. Dacă punem „cel sfînt al Său”, atunci e vorba de Prooroc, şi avem aceeaşi înţelegere, căci Proorocul nu este decît organ prin care vorbeşte Sfîntul Duh.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]iarăşi, din nou

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Adică: „Mi-l voi însuşi”.