[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 109

Psalmul lui David.

După ce în Psalmul trecut a mai-nainte vestit cele pentru mîntuitoarea Patimă, aici mai-nainte propovăduieşte şi Înălţarea Mîntuitorului de după Patimă.
Şi pentru înainte-cuvîntarea Psalmului acestuia face pomenire şi prea-dumnezeiescul Petru în Fapte, şi zice aşa: „Că David nu s-a suit la cer, dar el a zis: «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.»” Încă şi Domnul Însuşi, văzînd pe farisei avînd multe socoteli pentru Hristos, le-a pus înainte această întrebare: „Ce vi se pare vouă pentru Hristos, al cui fiu este?” Şi, după ce au zis aceia: „Al lui David”, a răspuns: „Dar cum de Îl numeşte David întru Duhul pe Dînsul Domn? - zicînd: «Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea!»” Apoi, face siloghismul: „Deci, dacă David Îl numeşte pe Dînsul întru Duhul Domn, cum este fiu al lui?” Şi aceasta a zis-o netăgăduind că Hristos e fiu al lui David, ci adăugînd lîngă cea mărturisită pe cea necunoscută: pentru că fariseii mărturiseau că Hristosul este fiu al lui David, dar nu ştiau nicidecum că era şi Domn al lui David. Deci o adaugă pe ceea ce lipseşte, şi nu o surpă pe cea mărturisită, învăţîndu-i că Acelaşi este şi fiu al lui după trup, şi Domn al lui, ca Dumnezeu şi Ziditor. Deci Fericitul David propovăduieşte arătat dumnezeirea Stăpînului Hristos, şi zice:
Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
Dacă Împăratul David - şi împărat bine-credincios, care s-a învrednicit şi de proorocescul dar - Îl numeşte pe Stăpînul Hristos „Domn” al său, apoi El nu este numai om, după nebunia Iudeilor, ci şi Dumnezeu, ca Cel ce e Ziditor şi Domn al lui David. Şi alăturarea numelor arată că e vorba de aceeaşi fiinţă, că „Domnul zice Domnului: Şezi de-a dreapta Mea!”, iar nu „Domnul - zidirii”, nici „Domnul - făpturii”. Mare cu adevărat este şi aceasta şi nu doar mai presus de firea omenească, ci şi mai presus decît toată zidirea. Însă şi aceasta s-a zis omeneşte, căci Fiul are scaunul veşnic ca Dumnezeu, că zice: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului.” Că nu S-a învrednicit de această cinste după Cruce şi după Patimă ca Dumnezeu, ci ca om a luat ceea ce a avut ca Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Că nu S-a înălţat fiind smerit, ci, fiind înalt şi în chipul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine-Şi, luînd chip de rob. Pentru aceea strigă şi Evanghelistul: „Fiul cel unul născut, Care este în sînul Tatălui, Acela a vestit.” Încă şi Domnul zice: „Eu - întru Tatăl, şi Tatăl - întru Mine.” Şi aiurea: „Proslăveşte-Mă Tu, Părinte, cu slava care am avut-o la Tine mai-nainte de a se face lumea.” Deci ca om aude: „Şezi de-a dreapta Mea!”, iar ca Dumnezeu are stăpînie veşnică.
pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.
„Vrăjmaşi” sînt cu deosebire diavolul şi dracii slujitori acestuia, dar lîngă aceştia şi împotrivnicii propovăduirii Lui dumnezeieşti: Iudeii şi Elinii. Iar acest „pînă” nu este însemnător de vreme, ci osebire a dumnezeieştii Scripturi. Pentru că aşa zice Dumnezeu şi prin Proorocul: „Eu sînt, Eu sînt, şi pînă ce veţi îmbătrîni Eu sînt.” Şi este arătat că fiinţa lui Dumnezeu nu se hotărăşte împrejur cu bătrîneţile oamenilor, că - dacă Proorocul zice pentru cer şi pentru pămînt: „Acelea vor pieri, iar Tu rămîi”, şi iarăşi: „Iar Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu vor lipsi” - apoi cu mult mai vîrtos rămîne Stăpînul tuturor îmbătrînind şi murind oamenii. Acest grai se aseamănă graiului Apostolesc că se cade să împărăţească „pînă ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Lui”. Că nici aici acest „pînă ce” nu este însemnător de vreme, căci ce socoteală poate să aibă aceasta, că El adică împărăţeşte pînă cînd se împotrivesc oarecari, iar după supunerea tuturor I se va lua împărăţia? La fel, cum şi cu cine vor împreună-împărăţi Sfinţii, dacă Acela care le făgăduieşte împărăţia o lasă pe dînsa? Şi Daniil Proorocul a zis după pierzarea fiarelor că El va împărăţi în veci şi cum că împărăţiei Lui nu va fi sfîrşit. Drept aceea, acest „pînă” nu este însemnător de vreme, ci este pus după osebirea dumnezeieştii Scripturi.
2 Toiagul puterii va trimite Ţie Domnul din Sion,
Toiagul este cel din Iesei din Vitleem, că zice: „Ieşi-va toiag din rădăcina lui Iesei, şi floare din rădăcina lui se va ridica, şi va odihni peste Dînsul Duhul lui Dumnezeu.” Iar cele de aici înainte arată stăpînia toiagului mîntuitoarei Cruci, că prin aceea a supus toată tabăra împotrivă-luptătorilor, şi aceasta s-a înfipt în Sion.
şi domneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!
Că propovăduitorii dumnezeieştii Evanghelii nu se purtau cu vînturi potrivite, ci, înconjurîndu-se de Elini şi de barbari şi împresurîndu-se cu curgerile păgînătăţii, îi stăpîneau pe neprieteni, şi pe cei mai mulţi îi

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică a suit însăşi firea omenească pe scaunul slavei, prin El omul ajungînd cu adevărat dumnezeu.