[patinina34]

prefăceau, şi ca pe nişte robiţi îi aduceau Împăratului şi îi făceau să îmbrăţişeze slujba Acestuia.
3 Cu Tine este începătura în ziua puterii Tale, întru strălucirile Sfinţilor Tăi.
Nepieritoare ai stăpînia, dar mai cu covîrşire o vei arăta pe aceasta în ziua Judecăţii, întru care îi vei arăta pe Sfinţi străluciţi şi luminaţi. Pentru că „zi a puterii” a numit a doua arătare a Mîntuitorului, întru care va veni împreună cu Îngerii întru slava Tatălui. Atunci, şi Sfinţii vor străluci ca soarele, după însuşi glasul Domnului.
Din pîntece mai-nainte de Luceafăr Te-am născut.
Aici a descoperit marea cuviinţă a dumnezeirii Lui, căci Domnul, Cel ce I-a zis: „Şezi de-a dreapta Mea”, Îi mărturiseşte deofiinţa şi propovăduieşte nedespărţirea firii. Pentru că acest „mai-nainte de Luceafăr” Îl arată pe El a fi mai-nainte de vremi şi mai-nainte de veci, iar acest „din pîntece” ne învaţă nedespărţirea fiinţei: Că – zice - nu Te-ai născut de aiurea de altundeva, ci din firea Mea - „pîntecele” adică înţelegîndu-se cu pildă, că zice: Precum din pîntece nasc oamenii, şi pruncii născuţi au aceeaşi fire cu cei ce i-au născut, aşa Te-ai născut Tu dintru Mine şi arăţi întru Sine-Ţi fiinţa Mea, a Celui ce Te-am născut.
4 Juratu-S-a Domnul, şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec.
Întru epistola către Evrei, dumnezeiescul Apostol le-a tîlcuit pe acestea cu de-amănuntul şi a arătat nemărginirea arhieriei acesteia[COLOR=#800080][1][/COLOR], căci preoţia levitică nu a primit făgăduinţele cu jurămînt, iar aceasta s-a întărit cu jurămînt. Deci de aceea l-a adăugat pe acest „nu Se va căi”, fiindcă, multe iconomisind, Dumnezeul tuturor le-a lăsat adeseori pe acestea a cădea în schimbări şi strămutări: aşa, a făcut preoţia Iudeilor, dar a şi încetat-o; aşa, a aşezat împărăţia acelora, dar a şi stricat-o; aşa, a îngăduit a se face împărăţia Asirianilor, şi a Babilonienilor şi a Machidonienilor, dar a şi poruncit a se desface. Şi, vrînd ca preoţia aceasta să fie veşnică, zice că „S-a jurat, şi nu Se va căi”. Aceasta a zis-o însă omeneşte, pentru că Dumnezeu este neîmpărtăşit de patimă, căinţa fiind şi ea patimă.
Iar Melhisedec nu a fost preot al Iudeilor, ci al neamurilor. La fel, şi Stăpînul Hristos S-a adus pe Sine-Şi lui Dumnezeu nu numai pentru Iudei, ci pentru toţi oamenii. Şi a făcut începătură a preoţiei în noaptea întru care a suferit Patima, cînd, luînd pîine şi mulţumind, a frînt şi a zis: „Luaţi, mîncaţi dintru dînsa, acesta este trupul Meu!” Aşijderea şi paharul umplîndu-L, a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sîngele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă întru iertarea păcatelor.” Şi aflăm că Melhisedec era şi preot, şi împărat, fiind închipuire a adevăratului Preot şi Împărat, şi că nu a adus lui Dumnezeu junghieri de dobitoace necuvîntătoare, ci pîini şi vin. Că pe acestea i le-a adus şi lui Avraam, mai-nainte văzînd duhovniceşte Întîiul Chip al arhieriei sale în coapsele Patriarhului.[COLOR=#800080][2][/COLOR] Deci - dacă Hristos este după trup din David, şi David din Iuda, iar Hristos a luat arhieria după rînduiala lui Melhisedec – atunci a încetat preoţia levitică şi blagoslovenia preoţiei celei mari s-a mutat seminţiei Iudei. Şi acum preoţeşte Hristos, Cel ce a odrăslit după trup din Iuda, nu aducînd ceva El Însuşi, ci fiind cap al celor ce aduc. Că numeşte Biserica „trup” al Său, şi prin aceasta preoţeşte ca om, dar primeşte cele aduse ca Dumnezeu. Iar Biserica Îi aduce semnele trupului şi ale sîngelui Său şi prin pîrga aceasta sfinţeşte toată frămîntătura.
5 Domnul este de-a dreapta Ta, sfărîmat-a în ziua urgiei Sale împăraţi.
Iar pe stăpînitorii şi pe împăraţii ce se împotrivesc şi se îndîrjesc acum, îi va da muncii în ziua Judecăţii. Iar acest „Domnul este de-a dreapta Ta” se aseamănă cu cea zisă în Psalmul al 15-lea: „Mai-nainte vedeam pe Domnul înaintea Mea totdeauna, că de-a dreapta Mea este ca să nu Mă clătesc”, pentru că şi acolo a grăit acest cuvînt omeneşte şi a arătat nedespărţirea firii omeneşti unite cu dumnezeirea Lui. Iar aici le zice împreună şi pe cele dumnezeieşti, şi pe cele omeneşti: că acel „şezi de-a dreapta Mea” este potrivit firii omeneşti, iar acel „din pîntece mai-nainte de Luceafăr Te-am născut” este arătător al dumnezeirii, iar acel „Tu eşti Preot în veac” s-a zis iarăşi ca şi către un om. Aşijderea încă şi acest „Domnul este de-a dreapta Ta” e în loc de: Nedespărţită ai dumnezeirea cea unită cu omenirea Ta.
6 Judeca-va între neamuri, împlini-va căderile. Zdrobi-va capete pe pămînt ale multora.
Aici, a arătat mai descoperit Judecata şi cum că în ziua aceea va da la tot felul de pedepse pe cei ce au trăit întru păgînătate. Încă şi în viaţa de acum i-a supus adeseori pe dînşii sub multe pedepse, învăţîndu-i a Sa putere pe cei ce nu o ştiu.
7 Din pîrîu în cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.
Zice: Multă prostime[COLOR=#800080][3][/COLOR]va arăta după ce Se va înomeni, încît şi cu apele ce se vor afla în cale Îşi va răcori setea. Însă mie mi se pare că proorocia are şi altă înţelegere mai adîncă. Obiceiul Lui e să numească Patima „pahar”, că zice: „Părinte, de este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta!”, iar „pîrîu” îi numeşte pe Iudei, care au dobîndit darul dumnezeiesc, dar nu s-au îndulcit de-a pururea de acesta. Că - precum pîrîul nu are apele sale de-a pururea curgătoare, ci se alcătuieşte din ploile ce se nasc din nori - aşa şi Iudeii au avut vremelnic darul Legii, care se dăruia lor de Prooroci ca de nişte nori. Iar după acestea - arătîndu-se vara, după glasul Domnului, Care zice: „Ridicaţi ochii voştri şi căutaţi la holde, că albe sînt, gata către seceriş!” - pîrîul a rămas deşert de îmbelşugarea mai dinainte şi se vede uscat, lipsit de toată umezeala. Deci - de vreme ce Iudeii au teslărit Crucea, iar Domnul numeşte Patima „pahar” - după cuviinţă Proorocul, mai-nainte văzîndu-le pe acestea, a zis: „Din pîrîu în cale va bea.” Iar „cale” numeşte viaţa. Şi minţii acesteia[COLOR=#800080][4][/COLOR]mărturisesc şi cele adăugate: „pentru aceasta va înălţa capul”. Şi pentru acest cuvînt a zis asemenea şi Apostolul Pavel: „Smeritu-S-a pe Sine pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a prea-înălţat pe El”. Deci e vădit că omeneşte a pus şi acest stih: căci, ca Dumnezeu, S-a înălţat nefiind smerit; şi, înalt fiind, S-a smerit pe Sine-Şi şi a luat ca om ceea ce nu avea.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]a Mîntuitorului Hristos

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pîine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a binecuvîntat Melhisedec pe Avram şi a zis: Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului. Şi binecuvîntat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mîinile tale! Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate” (Facerea 14:18-20).

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Aici, înseamnă „umilinţă” şi „simplitate”.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]înţelesului acesta