[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 110

Aliluia.

Cîndva de demult, Amonitenii, şi Moavitenii şi Idumeii, adunînd mulţime foarte multă, s-au ostăşit asupra seminţiei Iudei. Şi împărăţea atunci peste aceasta Iosafat, bărbat mărturisit întru buna-credinţă, din cei din David. Acesta, înştiinţîndu-se de mulţimea războinicilor, a venit la Dumnezeu împreună cu tot norodul, cerînd nebiruitul ajutor. Şi a luat cererea cu adevărat, că Dumnezeul tuturor le-a poruncit să îndrăznească asupra vrăjmaşilor, fiindcă El Însuşi îi va povăţui. Deci a doua zi războinicii[COLOR=#800080][1][/COLOR] s-au pornit unii asupra altora şi s-au stricat pe sine-şi ca nişte împotrivnici, încît nici unul n-a scăpat de pierzarea aceea. Văzînd acest lucru dintru oarecare loc înalt, oastea Iudeilor a alergat ca şi către un vînat gata, şi au prădat pe războinici, şi s-au întors cu multă avuţie şi, după cum ne învaţă Istoria Paralipomenilor, au intrat în dumnezeiasca Biserică cu organe muziceşti, lăudîndu-L pe Dăruitorul biruinţei. Mai-nainte văzîndu-le pe acestea, Proorocul a scris Psalmul de faţă ca pe o laudă ce ar fi fost adusă de bine-credinciosul Iosafat. Şi de laudă este şi scrierea-deasupra, pentru că „aliluia”, precum am tîlcuit şi mai înainte, în limba evreiască zice: „Lăudaţi pe Domnul!”, că acest „alilu” însemnează „lăudaţi”, iar acest „ia”: „pe Domnul” ori „pe Cel ce este”.
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea,
Din toată mintea Îţi aduc laudă de mulţumire Ţie, Stăpîne!
în sfatul celor drepţi şi în adunare.
Şi nu numai eu singur, ci împreună cu mine şi adunarea celor bine-credincioşi. Că întru acea vreme norodul se slobozise de rătăcirea idolilor, fiindcă împăratul îi învăţa pe toţi buna-credinţă. Deci „sfat al celor drepţi” numeşte adunarea bine-credincioşilor.
2 Mari sînt lucrurile Domnului,
Căci cu adevărat minunate şi vrednice de mirare sînt cele lucrate de puterea Lui.
căutate întru toate voile Lui.
Face cîte voieşte, dar fiecare lucru din cele făcute este plin de înţelepciune şi de la toţi trage laudă către Sine-Şi.
3 Mărturisire şi mare cuviinţă este lucrul Lui,
Toate cele făcute de Dînsul, şi zidirea, şi iconomia, sînt de mare cuviinţă, şi mai presus de fire şi vrednice de cîntarea de laudă de la toţi oamenii. Că „mărturisire” numeşte aici mulţumirea.
şi dreptatea Lui rămîne în veacul veacului.
Nici un lucru din cele făcute nu este nedrept, ci toate sînt împodobite cu dreptatea, că pe toate le ocîrmuieşte folosind-o pururea pe aceasta.
4 Pomenire a făcut minunilor Sale.
Fiindcă a săvîrşit vădit pierzarea războinicilor - făcînd acelaşi lucru şi în vremea strămoşilor: uneori acoperindu-i cu marea pe Egipteni, iar alteori ucigîndu-i pe Amaleciţi prin întinderea mîinilor lui Moisi, şi pe Hanaanei, şi pe Hetei şi pe celelalte neamuri pierzîndu-le prin Iisus Navi - pentru aceasta a numit pedeapsa războinicilor „pomenire a minunilor”, în loc de: Cu această nouă facere de minune ai arătat adevărate facerile de minuni cele mult-vestite, care sînt socotite neadevărate de cei necredincioşi, şi ne-ai adus aminte de cele lucrate în vremea strămoşilor noştri.
Milostiv şi îndurat este Domnul.
5 Hrană a dat celor ce se tem de Dînsul,
Pe „hrană”, ceilalţi tălmăcitori au zis-o „vînat”. Şi adevărate sînt amîndouă, căci au alergat către bogăţia războinicilor ca spre un vînat gata şi au dobîndit destulă hrană de acolo.
aduce-Şi-va aminte în veac de aşezămîntul Său.
Iar Simmah, aşa: „Vînat a dat celor ce se tem de Dînsul, aducîndu-şi aminte de veşnicul Său aşezămînt.” Pentru că are neuitată pomenire a făgăduinţelor făcute către părinţi şi pentru aceea ne împărtăşeşte de bunătăţile Sale.
6 Tăria lucrurilor Sale a vestit-o norodului Său,
7 ca să le dea lor moştenirea neamurilor.
Dăruindu-ne bogăţia vrăjmaşilor, mai vîrtos ne-a arătat nouă luminat a Sa putere, căci nu numai că ne-a slobozit de vătămarea de la ei, ci a şi mutat bogăţia lor în casele noastre.
Lucrul mîinilor Sale sînt adevărul şi judecata.
Şi – zice - nu cu nedreptate, ci foarte cu dreptate a făcut acestea: că, neavînd ei a ne prihăni cu ceva, s-au ispitit a ne prăpădi cu totul. Deci adevărată şi dreaptă a scos hotărîrea asupra lor.
8 Credincioase sînt toate poruncile Lui, întărite în veacul veacului, făcute întru adevăr şi întru îndreptare.
Punînd Legea, Dumnezeu a făgăduit milostivirea Sa celor ce Îi păzesc Legea. Asta zice şi aici: Făgăduinţele pentru păzirea poruncilor sînt nemincinoase, şi cei ce voiesc a le împlini dobîndesc totdeauna purtarea Lui de grijă; pentru că şi noi, rugîndu-L pe Dînsul curat, ne-am arătat mai înalţi decît neprietenii. Că aceasta a arătat prin cele adăugate:
9 Izbăvire a trimis Domnul norodului Său, poruncit-a în veac aşezămîntul Său;
Pentru că făgăduinţele lui Dumnezeu au nu numai neminţire, ci şi statornicie şi îndelungare.
sfînt şi înfricoşat este numele Lui.
Că sfînt le este celor ce cred, şi prea-dorit şi izvorînd îmbelşugarea bunătăţilor, iar pe cei ce nu-L cred şi trăiesc întru nelegiuire îi căzneşte şi îi pedepseşte.
10 Începătura înţelepciunii este frica Domnului,
Deci de nevoie lucru este a ne teme de Dînsul şi a ne cutremura, pentru că aceasta este întîia literă a dumnezeieştii didascalii[COLOR=#800080][2][/COLOR], că „înţelepciune” nu numeşte buna-limbuţie, ci cunoştinţa celor dumnezeieşti. Deci la cei noi începătura este frica, iar a acelora desăvîrşiţi - avuţia dragostei.
şi înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe dînsa.
Că nu ajunge spre desăvîrşire cunoştinţa, ci privirea are trebuinţă de faptă, şi se cuvine ca acela ce s-a învrednicit de dumnezeiasca înţelegere să împodobească cunoştinţa cu lucrurile, şi prin aceasta să-L mulţumească pe Dătătorul înţelegerii.
Lauda Lui rămîne în veacul veacului.
Drept urmare, a adăugat şi acest stih, învăţîndu-ne că îndrăgitorul faptei bune dobîndeşte de aici însuşi cîştigul. Că Dumnezeu, măcar de n-ar şi voi nimeni să-L laude, are lauda veşnică şi de-a pururea petrecătoare.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică cei ce le dădeau război, „războitorii”, cum am mai spus.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]dumnezeieştii învăţături