[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 113


Aliluia.

Şi aceasta este laudă care pomeneşte facerile de bine date de Dumnezeu Iudeilor, şi povesteşte puterea lui Dumnezeu şi rîde de neputinţa idolilor. Şi lauda aceasta se potriveşte şi celor ce au crezut din neamuri şi s-au izbăvit de înşelăciunea idolilor, căci se învaţă cîtă este depărtarea dintre cei ce nu sînt dumnezei şi Cel ce este cu adevărat Dumnezeu.
Întru ieşirea lui Israil din Egipt, a casei lui Iacov din norod barbar,
2 făcutu-s-a Iudeea sfinţenia Lui, Israil – stăpînirea Lui.
Zice: Slobozindu-l Stăpînul pe Israil din Egipt şi izbăvindu-l de robia barbarilor de alte seminţii, l-a arătat pe acesta norod al Său şi a zidit Biserica Sa în Iudeea - că pe aceasta a numit-o „sfinţenie”.
3 Marea a văzut, şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.
4 Munţii au săltat ca berbecii, şi dealurile ca mieii oilor.
Le feţuieşte[COLOR=#800080][1][/COLOR] pe cele zise, şi celor neînsufleţite le pune împrejur simţire cu cuvîntul, propovăduind puterea lui Dumnezeu. Şi zice: Povăţuind Tu înaintea norodului, marea, temîndu-se, s-a depărtat într-o parte şi-ntr-alta şi a dat călătorie neoprită; şi rîul s-a întors înapoi şi a oprit pornirea curgerilor sale, nălucind în Chivot a Ta putere, ca un cuvîntător[COLOR=#800080][2][/COLOR]; iar dealurile şi munţii s-au pornit şi păreau că dănţuiesc, fiindcă L-au primit pe Stăpînul cerurilor. Şi zice de muntele Sinaiului şi de Horib, că întru acelea S-a arătat pe Sine Dumnezeu. Apoi, aduce şi întrebare celor mai-nainte zise:
5 Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?
6 Munţilor, că aţi săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor?
Şi, fiindcă acelea erau necuvîntătoare şi neînsufleţite, însuşi[COLOR=#800080][3][/COLOR]face răspuns pentru dînsele:
7 De la faţa Domnului s-a clătit pămîntul, de la faţa Dumnezeului lui Iacov,
8 a Celui ce a schimbat piatra în iezere de ape, şi pe cea vîrtoasă întru izvoare de ape.
Fiecare dintru acestea – zice – s-a făcut pentru Domnul, Care S-a arătat. Această pricină are clătirea pămîntului şi despărţirea mării. Că El şi piatra cea neroditoare - cea lipsită de toată umezeala şi care nu suferă nici tăiere, pentru învîrtoşare - a puhoit-o cu vărsarea apelor, poruncind a izbucni de acolo izvoare cu îndestulare. Deci – zice – nu s-a făcut nici un lucru de mirare, că a poruncit Făcătorul, şi s-a despărţit noianul, şi piatra cea vîrtoasă a izvorît, cerul a dăruit mană, vînturile i-au adunat pe cîrstei şi celelalte toate s-au făcut fiindcă El le-a poruncit.
9 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă-i mărire,
10 pentru mila Ta şi adevărul Tău, ca nu cîndva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor?
Acestea se potrivea să le zică de demult cei dintru tăierea împrejur, care cereau dumnezeiescul ajutor şi aminteau darurile mai dinainte: Să nu cauţi la noi – o Stăpîne! – nici să ne treci cu vederea pentru greşelile noastre cele multe, că cei ce nu ştiu dreptatea pedepsei vor prepune că robia noastră este a Ta neputinţă, şi vor zice: „Unde este Dumnezeul lor?”
11 Iar Dumnezeul nostru, în cer şi pe pămînt, toate cîte a vrut a făcut.
Aceia zic: Unde este Dumnezeul lor? - iar noi ştim că Tu eşti Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care locuieşti în cer şi ai puterea împreună-măsurată cu voirea.
Apoi, prin alăturare şi potrivire, face mustrarea idolilor:
12 Idolii neamurilor – argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti.
Că Tu faci cîte voieşti, iar idolii cei închinaţi de neamuri nu zidesc, ci se zidesc; şi au cinstea din materie, că se fac din aur, din argint şi din vopsele; şi dobîndesc frumuseţea din meşteşug, că argintarii, zlătarii şi zugravii le dau forma. Deci din materie şi din meşteşug îşi culeg fiinţa. Apoi, jeleşte neputinţa lor prin mai multe cuvinte, zicînd:
13 Gură au, şi nu vor grăi; ochi au, şi nu vor vedea;
14 urechi au, şi nu vor auzi; nări au, şi nu vor mirosi;
15 mîini au, şi nu vor pipăi; picioare au, şi nu vor umbla;
Zice: Sînt împodobiţi cu icoane ale simţirilor, dar sînt lipsiţi de lucrarea lor. Deci sînt mai proşti nu numai decît cei ce îi fac, ci şi decît jivinele cele prea-mici: că muştele, şi ţînţarii şi cele mai mici decît acestea au lucrarea simţurilor - că văd, şi aud, şi zboară şi umblă - iar cei ce sînt închinaţi ca nişte dumnezei nu au nici lucrarea jivinelor celor subţiri şi prea-mici.
16 nu vor glăsui cu gîtlejul lor.
Că - de vreme ce dracii ce lucrau printr-înşii şi săvîrşeau vrăjile cele mincinoase nu le aduceau pe acestea prin idolii cei neînsufleţiţi, ci prin oamenii cei cuvîntători ori prin oarecare semne vesteau ceva - după cuviinţă a zis: „nu vor glăsui cu gîtlejul lor”, că idolii sînt cu totul nemişcaţi şi neînsufleţiţi.
17 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînşii şi toţi cei ce se nădăjduiesc spre dînşii!
Şi acelora să se asemene şi cei ce se închină lor, şi cei ce-i fac pe dînşii, că e drept ca cei ce s-au cinstit cu cuvîntarea[COLOR=#800080][4][/COLOR], dar au căzut întru atîta necuvîntare, să ia nesimţirea celor închinaţi de dînşii.
18 Casa lui Israil a nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
19 Casa lui Aaron a nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
Aceia au secerat pagubă, iar nu dobîndă din închinăciunea acestora, iar casa lui Israil, avînd nădejdea întru Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, dobîndeşte totdeauna purtarea de grijă de la Dînsul. Şi a făcut pomenirea prin despărţire, cinstind cu aceasta preoţia şi învăţînd pe cei de atunci cîtă era deosebirea preoţilor de către ceilalţi.