[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 117


Aliluia.

Şi aceasta este laudă adusă lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit mîntuirea. Că Iudeii aduc lui Dumnezeu lauda aceasta de mulţumire după întoarcerea din Babilon şi după ce toţi cei din laturile de aproape se adunaseră împreună zavistuindu-le lor pentru buna-norocire mai-dinainte, şi adunaseră încă şi alte neamuri barbare, iar apoi se cheltuiseră cu rănile slobozite de Dumnezeu, după proorocia lui Ioil, a lui Iezechil, a lui Miheia şi a Zahariei. Dar, de vreme ce întru acelea mai-nainte s-au scris ale noastre, mai mult se potriveşte cîntarea aceasta de laudă celor ce au crezut din neamuri, care - goniţi fiind de mulţi stăpînitori şi stăpîniţi, de noroade şi de povăţuitori de noroade, de împăraţi şi voievozi, fiind vîrtejiţi în vîrteje, şi munciţi şi pătimind necurmate feluri de morţi – care, zic, s-au arătat mai înalţi decît cei ce le dădeau războiul. Aşadar darul Duhului a pus înainte învăţătura cîntării de laudă şi unora, şi altora.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Lăudaţi pe bunul Dăruitor al bunătăţilor! - că are veşnică mila Sa, şi de-a pururea o dăruieşte celor ce au trebuinţă.
2 Să zică şi casa lui Israil că este bun, că în veac este mila Lui!
3 Să zică şi casa lui Aaron că este bun, că în veac este mila Lui!
Pomenindu-i pe aceştia după osebirea lor, face pomenirea de obşte pentru credincioşii din neamuri:
4 Să zică dar toţi cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui!
Zice: Toţi, lăudaţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! - şi cei ce vă trageţi din Israil şi vă făliţi cu buna-credinţă strămoşească, şi cei învredniciţi între dînşii de preoţie, şi cei ce sînteţi din multe feluri de neamuri, dar v-aţi izbăvit de păgînătatea strămoşilor. Că unul este Dumnezeul tuturor, şi aduce tuturor multe şi felurite faceri de bine şi dăruieşte mila Sa celor ce cer. Apoi, ne învaţă mai descoperit purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
5 Din necaz am chemat pe Domnul, şi m-a auzit întru desfătare.
Că nu a oprit năvălirea celor rele, ci ne-a arătat primejdiile şi îndată le-a risipit pe acestea. Aceasta a zis şi în Psalmul al 4-lea: „Întru necaz m-ai desfătat”, în loc de: Mai mare decît chinuirea mi-ai adus mîngîierea.
6 Domnul este mie ajutor, şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
7 Domnul îmi este mie ajutor, şi eu voi privi asupra vrăjmaşilor mei.
Pentru că, avîndu-L ajutător pe Stăpînul tuturor, nu mă tem de năvălirile vrăjmaşilor şi nădăjduiesc că, dobîndind ajutorul de la Dînsul, voi vedea prea-foarte degrab pierzarea acestora. Apoi, cu gîndurile cele bune întăreşte socoteala cea bine-credincioasă:
8 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre om.
9 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre boieri.
Că El este bun, şi de oameni iubitor, şi voitor de cele bune şi puternic a lucra ceea ce voieşte, şi are stăpînire nepieritoare. Iar oamenii sînt şi stricăcioşi cu firea, şi schimbători cu socoteala, şi de multe ori nu le voiesc pe cele bune; uneori încă, şi voind să le ajute celor nedreptăţiţi, nu pot; şi, măcar de şi stăpînesc, vremelnică au stăpînirea, şi chiar împărăţia este la oameni stricăcioasă şi ajunge la puţină vreme. Deci mai bine este a părăsi ajutorul oamenilor şi a cere dumnezeiescul ajutor.
10 Toate neamurile m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Biserica a primit asupră-i năpădirile tuturor neamurilor, iar Ierusalimul nu ale tuturor, ci numai ale unora. Deci la Iudei se aduce cuvîntul cu covîrşire[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar la Biserică cu adevărat: că cei ce au crezut în fiecare neam au răbdat tulburările şi primejdiile de la cei necredincioşi, dar, nădăjduindu-se lui Dumnezeu, şi ei, şi Iudeii i-au biruit pe împotrivă-luptători.
11 Înconjurînd, m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Iar Simmah, aşa: „Înconjuratu-m-au pe mine şi iarăşi m-au înconjurat”, în loc de: Au adus asupra mea năpădiri unele peste altele şi au pus împrejurul meu înconjurări de tot felul, dar eu, îngrădindu-mă cu chemarea lui Dumnezeu, am risipit tabăra acelora.
12 Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul
Zice: Precum albinele, aflînd fagurul, sug umezeala mierii, aşa s-au ispitit aceştia a jefui dulceaţa bunei-credinţe cea unită cu mine.
şi s-au aprins ca focul în spini,
Încă au nădăjduit să mă biruiască foarte lesne, precum focul mistuieşte mărăcinii degrab şi cu lesnire.
dar întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Şi, nădăjduind acestea, s-au înşelat de nădejdea lor, biruindu-se de nădejdea mea, că împotriva tuturor acelora L-am pus pe Stăpînul meu şi printr-Însul am dobîndit biruinţa.