[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 118

Aliluia.

Dumnezeiescul David a trecut prin multe şi felurite schimbări ale lucrurilor: căci a şi fugit de vrăjmaşi, dar a şi gonit pe vrăjmaşi; a şi căzut întru mîhnire, dar a şi avut iarăşi mai veselă viaţă; a şi alergat pe calea cea dumnezeiască, dar s-a şi poticnit călătorind, şi iarăşi dumnezeieştilor legi a urmat. Deci a adunat toate acestea în Psalmul de faţă şi, împreunînd unele cu altele rugăciunile aduse de dînsul lui Dumnezeu în fiecare vreme, a pus înainte oamenilor o dăscălie aducătoare de folos, învăţîndu-i cum este cu putinţă a isprăvi fapta bună cea lucrătoare. Şi nu se leneveşte nici cu predanisirea dogmelor, ci adaugă lîngă învăţăturile morale şi dăscălia pentru acelea, încît Psalmul de faţă ajunge să-i desăvîrşească întru fapta bună pe cei ce o doresc, şi să-i ridice către sîrguinţă pe cei ce trăiesc întru trîndăvire, şi să-i mîngîie pe cei mîhniţi, şi să pună în bună rînduială pe cei lenevoşi şi – zicînd cu un cuvînt - să pună tot felul de vindecare peste pătimirile cele de multe feluri ale oamenilor.
Fericiţi – cei fără prihană în cale,
Îi fericeşte pe cei ce călătoresc pe calea cea împărătească şi nu se abat nici în dreapta, nici în stînga de la poruncile Legii. Şi ne învaţă cine sînt aceştia:
care umblă în legea Domnului.
Cei ce petrec ca aceştia sînt neprihăniţi, căci „cale” numeşte viaţa, că toţi călătorim pe aceasta, din naştere pînă la îngropare.
2 Fericiţi – cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dînsul,
Tîlcuind Psalmul al 18-lea, am zis cu ce deosebeşte „legea”, şi „mărturiile”, şi „îndreptările”, şi „judecăţile” şi „poruncile”, dar vom aduce aminte în scurt cele zise: „lege” o numeşte pe cea dată de Dumnezeul tuturor prin dumnezeiescul Moisi; iar „porunci” şi „rînduiri” - iarăşi pe aceeaşi, ca cele ce sînt poruncite şi rînduite împărăteşte; o numeşte „îndreptări”, ca ceea ce poate să îndrepteze pe cel ce le isprăveşte; şi „judecăţi”, ca pe aceea ce arată dumnezeieştile hotărîri şi vrednicele răsplătiri, fie ale celor ce vieţuiesc după Lege, fie ale celor fără de lege; iar „mărturii” - ca pe ceea ce mărturiseşte şi arată sub ce fel de pedepse se vor supune cei ce o calcă. Deci şi aici fericeşte pe cei ce cearcă totdeauna mărturiile lui Dumnezeu şi Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima. Însă lucrul acesta nu este al fiecăruia, ci al celui ce a ajuns la însuşi vîrful faptei bune, pentru că unul ca acesta nu-şi împarte mintea între Dumnezeu şi grijile lumeşti, ci se dăruieşte pe sine-şi lui Dumnezeu cu totul.
3 că nu au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
Şi în Psalmul dintîi a făcut despărţirea aceasta, pentru că şi acolo, după ce a fericit pe cel ce „cugetă ziua şi noaptea în LegeaDomnului” şi a arătat şi rodul cugetării, a adăugat: „Nu aşa - necredincioşii, nu aşa!” Deci şi aici, după ce a fericit pe cei fără prihană, ne învaţă cum că lucrătorii nelegiuirii şi-au gătit loru-şi altă cale şi au părăsit Legeaînfiptă şi aşezată de Dumnezeu.
4 Tu ai poruncit ca să păzească foarte poruncile Tale.
Stăpînul porunceşte aceasta şi prin Lege, şi prin Prooroci, şi prin Sfinţitele Evanghelii. Şi toată dumnezeiasca Scripturăeste plină de o asemenea aşezare de lege, că nu porunceşte a le păzi aşa prost, ci „a le păzi foarte”, adică cu tot dinadinsul.
5 O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzească îndreptările Tale!
Pentru aceasta – zice – mă rog să se îndrepteze cu LegeaTa calea mea, ca şi cu un dreptar, ca să pot păzi îndreptările Tale. Şi, arătînd rodul acestui lucru, adaugă:
6 Atunci nu mă voi ruşina, cînd voi căuta spre toate poruncile Tale.
Că rodul nelegiuirii este ruşinea. Aşa zice şi dumnezeiescul Apostol: „Deci atunci ce rod aveţi întru acelea de care vă ruşinaţi?” Iar cei ce plinesc toate poruncile lui Dumnezeu au îndrăzneala conştiinţei.
7 Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii cînd mă voi învăţa judecăţile dreptăţii Tale.
„Mărturisire” numeşte mulţumirea. Atunci – zice – voi putea să-Ţi aduc laudă curată, cînd voi deprinde toate judecăţile Tale şi voi vieţui după dînsele.
8 Îndreptările Tale voi păzi, să nu mă părăseşti pînă în sfîrşit!
De multe ori, dumnezeiescul dar îi lasă pe unii pentru puţină vreme, măiestrindu-le de aici folos. Aşa, marele Ilie, părăsindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în patima fricii, deprinzînd neputinţa firii omeneşti, însă îndată a dobîndit iarăşi dumnezeiescul dar. Aşa, dumnezeiescul Petru, lepădîndu-se, a alunecat, ci îndată l-a proptit pe dînsul Stăpînul. Iar Iuda, făcîndu-se cu totul gol de dumnezeiasca purtare de grijă, s-a făcut vînat gata al neprietenului. Şi Fericitul David s-a părăsit după păcatul acela, şi a căzut în primejdiile acelea grele, şi iarăşi a luat îndrăzneala către Dumnezeu şi a dobîndit purtarea de grijă de acolo. Iar Saul, făcîndu-se cu totul pustiu de aceasta, s-a golit de darul Duhului şi s-a înjugat cu duh rău. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să nu se părăsească „pînă în sfîrşit”, adică să nu se golească de darul ce îi poartă de grijă.
9 Întru ce îşi va îndrepta tînărul calea sa? Cînd va păzi cuvintele Tale.
Tinereţile sînt nestatornice şi iute plecate către răutate, pentru că se împresoară cu multe feluri de valuri ale patimilor. Deci au trebuinţă de povăţuitori să le povăţuiască spre limanurile îndreptării, iar acesta e lucrul osebit[COLOR=#800080][1][/COLOR]al dumnezeieştilor cuvinte, că, oprindu-le de la căile împotrivnice, acestea pot să le pună în bună rînduială şi să le povăţuiască spre calea cea dumnezeiască. Că, ceea ce este frîul şi vizitiul mînzului tînăr, aceasta se face dumnezeiescul cuvînt tinerilor.
10 Cu toată inima mea Te-am căutat, să nu mă lepezi de la poruncile Tale!
Mulţi Îl caută pe Dumnezeu, dar nu cu toată inima, că o împart pe aceasta nu numai întru griji de lucruri lumeşti, ci şi întru pofte necuvioase: şi pizmuiri, şi vicleşuguri, şi pîndiri ale celor de aproape. Iar iubitorul celor dumnezeieşti Îi afieroseşte toată mintea sa lui Dumnezeu şi o spînzură de Pronia Lui.
11 Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.
Cel ce are aur, ori argint, ori pietre scumpe nu le pune pe acestea afară, ci le ascunde în lăuntru în comori şi în cămări, ca să scape de mîinile spărgătorilor de pereţi. Aşa, şi cel ce are bogăţia faptei bune o ascunde în suflet, ca să n-o jefuiască tîlharii sufletelor prin slavă deşartă. Cuvîntul ne învaţă încă şi alta: să nu aducem dumnezeieştile cuvinte tuturor, că zice: „Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarii voştri înaintea porcilor!”
12 Bine eşti cuvîntat, Doamne! Învaţă-mă îndreptările Tale!
În loc de: Eşti blînd, şi iubitor de oameni şi vrednic a fi lăudat de toţi, pentru care Te rog să învăţ de la Tine cele ce pot să mă îndrepteze!
13 Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.
Că, pe cele învăţate de la bunătatea Ta, îi voi învăţa şi eu pe cei ce nu le ştiu.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Este calitatea”, zicem noi azi.