[patinina34]

26 Căile mele le-am vestit, şi m-ai auzit, învaţă-mă îndreptările Tale!
Am arătat Ţie toate faptele mele, Stăpîne, şi n-am suferit a se tăinui de Tine nimic dintru ale mele. Pentru aceasta, caută la rugăciunile mele, şi Te rog să mă înveţi cu de-adinsul îndreptările Tale!
27 Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale, şi mă voi deprinde întru minunile Tale!
Ca să lucrăm fapta bună după dumnezeiasca Legeavem trebuinţă de dumnezeiască pricepere: cel ce unelteşte iubirea de oameni, adică face milostenie, să nu caute către mărirea deşartă; cel ce urmează viaţa pustnicească să nu vîneze laudă omenească, cel înfrînat să nu întrebuinţeze înfrînarea din pricina ruşinii înverşunării, ci pentru dorul faptei bune. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să dobîndească dumnezeiască pricepere, ca să afle calea îndreptării.
28 Dormitat-a sufletul meu de trîndăvie, întăreşte-mă întru cuvintele Tale!
Deasa şi necurmata năpădire a păcatului slăbănogeşte de multe ori întinderea şi tăria gîndurilor, şi face pe nevoitori să obosească şi cu mîhniciune lucrează ceea ce se cheamă „trîndăvie”. Şi sufletul, moleşindu-se, primeşte somnul, iar somnul aduce moartea; pentru aceea se roagă Proorocul să se întemeieze şi să se întărească. Şi aceasta a zis şi întru alt Psalm: „Luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte!” – „moarte” numind păcatul.
29 Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte!
30 Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale n-am uitat.
Şi rugăciunea aceasta este de trebuinţă, că ni se cuvine nouă a cere de la Dumnezeul tuturor să ne abatem de la calea nedreptăţii, şi să alegem călătoria adevărului şi să purtăm neuitată pomenirea mărturiilor Lui.
31 Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi!
Nu a zis: „urmat-am”, aşa prost, ci: „lipitu-m-am”, adică: N-am depărtat de acestea gîndul meu nici pentru puţină vreme. Şi caută să culeagă rodul unui asemenea aşezămînt, ca să nu ia cercare de nici o ruşine.
32 Pe calea poruncilor Tale am alergat cînd ai desfătat inima mea.
Este trebuinţă de amîndouă: şi de a noastră sîrguinţă, şi de Pronia lui Dumnezeu, că nici dumnezeiescul dar nu se dă celor ce nu au bună sîrguinţă, nici firea omenească nu poate să isprăvească fapta bună fără ajutorul de sus. Aceasta ne învaţă şi Proorocul: Am alergat fără de împiedicare pe calea poruncilor Tale cînd am luat de la Tine lesnirea drumului - că „desfătare” a numit lesnirea. Şi aiurea zice: „Întru necaz m-ai desfătat.” Şi iarăşi: „Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi n-au slăbit urmele mele.”
33 Lege pune-mi mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi căuta pe dînsa totdeauna!
Pe acest „lege pune-mi”, Simmah l-a zis: „arată-mi”, iar Achila şi Teodotion: „luminează-mi”. Totdeauna – zice – am trebuinţă de luminarea şi de punerea Ta de lege, ca să cunosc calea îndreptărilor Tale şi să călătoresc pe aceasta fără împiedicare.
34 Înţelepţeşte-mă, şi voi cerca legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea!
Şi Domnul a poruncit să cercăm Scripturile, dar cei ce le cearcă au trebuinţă de strălucirea de sus ca să afle cele căutate şi să le păzească pe cele vînate de dînşii.
35 Povăţuieşte-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am voit!
Nu aşa prost cere să se facă povăţuitor al lui Dumnezeul tuturor, ci arătînd dorirea călătoriei.
36 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie!
Firea apelor e să se prăvălească la vale şi, dacă i se deschide drum, acolo se duce toată; aşa şi firea oamenilor, deschizînd diavolul calea către păcat, s-a povîrnit către rău. Deci foarte potrivit se roagă Proorocul să i se plece inima spre dumnezeieştile mărturii şi să fugă de cercarea aplecării spre cealaltă parte.
37 Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deşertăciune,
Şi deşertăciune este tot lucrul necîştigător şi nefolositor, iar unele ca acestea sînt toate lucrurile vieţii ce par a fi veselitoare. Aşa le numeşte pe dînsele şi înţeleptul Solomon: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune!” Şi - povestind în ce chip a zidit case, şi a sădit grădini şi a gătit scăldători de ape - a adăugat: „Şi, iată, toate - deşertăciune şi voire a duhului.” Deci Proorocul se roagă să i se plece ochii minţii către altă privire şi să nu se îndulcească de deşertăciunea celor de faţă.
în calea Ta viază-mă!
Dă-mi să petrec după legile Tale!
38 Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta!
Zice: Arată-mă întărit întru cuvintele Tale, păzindu-mă nerăsturnat cu frica Ta! - în loc de: Să stea asupră-mi frica Ta, înfricoşîndu-mă şi nelăsîndu-mă să mă abat de la cuvintele Tale!
39 Ia ocara mea pe care am bănuit-o, că judecăţile Tale sînt bune!
Iar Achila, în loc de: „am prepus”, a zis: „m-am sfiit”, la fel şi Teodotion, iar Simmah: „de care mă tem”. Iar „ocară” o numeşte aici pe cea făcută de păcat, că de aceasta se sfia, şi se temea şi trăia viaţă cu bănuială. Pentru aceasta nu a adăugat, după obicei: „judecăţile Tale am căutat”, ori: „le-am păzit”, ci a zis: „judecăţile Tale sînt bune”. Că Dumnezeu nu doar îi îngrozeşte cu pedeapsă pe cei ce păcătuiesc, ci şi făgăduieşte mîntuire celor ce se căiesc - că „judecăţi” numeşte dreptele hotărîri ale lui Dumnezeu.
40 Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă viază!
Mie, celui ce doresc, dăruieşte-mi viaţa cea întru dreptate!
41 Şi să vină peste mine mila Ta, Doamne,
Că toţi sînt lipsiţi de dumnezeiasca iubire de oameni, chiar cel ce a ajuns la însuşi vîrful prea din vîrf al faptei bune are trebuinţă de aceasta totdeauna.
mîntuirea Ta, după cuvîntul Tău!