[patinina34]

81 Obosit-a spre mîntuirea Ta sufletul meu, că întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Cei ce doresc foarte de oarecare lucru şi sînt lipsiţi de cel dorit zic că obosesc. Aşa pătimesc cei foarte însetoşaţi şi lipsiţi de apă; aşa doresc pururea cei ce aşteaptă din călătorie pe cineva din cunoscuţi şi, nedobîndindu-i, se topesc de dor cu totul; aşa obosesc şi cei ce se luptă cu oarecare primejdii şi aşteaptă dumnezeiasca milostivire, văzînd-o pe aceasta zăbovind.
82 Sfîrşitu-s-au ochii mei întru cuvîntul Tău, zicînd: Cînd mă vei mîngîia?
„Cuvînt”şi „făgăduinţă” se numeşte dumnezeiasca şi de Dumnezeu insuflata Scriptură. Deci se sfîrşeşte nu numai cel ce aşteaptă dumnezeiasca făgăduinţă şi adastă dezlegarea relelor ce zac asupră-i, ci şi cel ce citeşte dumnezeieştile cuvinte şi doreşte cu de-adinsul să înveţe mintea[COLOR=#800080][1][/COLOR]acestora, socotind aflarea ei mîngîiere şi împăcare sufletului.
83 Că m-am făcut ca un foale în brumă, dar îndreptările Tale nu le-am uitat!
Foalele, încălzindu-se, se moleşeşte şi, suflîndu-se, se umflă, iar în brumă se învîrtoşează şi îngheaţă. Aşa se moleşteşte de desfătare şi firea trupului, şi se umflă şi se ridică asupra sufletului; iar de reaua pătimire a pustniciei se smereşte şi se tescuieşte. Şi martor al acestui lucru este Pavel, strigînd: „Îmi tescuiesc trupul meu şi îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, însuşi să mă fac neiscusit.” Deci pentru aceasta smerindu-şi trupul, şi Proorocul a înnoit iarăşi pomenirea dumnezeieştilor legi - de vreme ce, cînd era gonit de Saul, era mai înalt decît patimile, iar după ce a dobîndit pace s-a vătămat cu săltările desfătării.
84 Cîte sînt zilele robului Tău? Cînd vei face mie judecată de către cei ce mă gonesc?
Puţină – zice – este vremea firii omeneşti, că zilele anilor noştri sînt 70 de ani. Deci cînd îmi vei face judecată şi mă vei izbăvi de neprieteni?
85 Povestitu-mi-au cei fără de lege bîrfelile ce nu sînt ca legea Ta, Doamne!
Neprietenii l-au sfătuit pe Prooroc să-i ucidă pe vrăjmaşi, dar el, plecîndu-se dumnezeieştii Legi, aştepta dumnezeiasca hotărîre. Dar şi nouă ne este prea-trebuincioasă învăţătura cuvintelor acestora, că ni se cuvine a fugi nu numai de basmele Elinilor şi de necredinţa Iudeilor, ci şi de hulitoarele dogme ale ereticilor[COLOR=#800080][2][/COLOR].
86 Toate poruncile Tale sînt adevărul.
Că de aceea voiesc şi aleg LegeaTa, căci văd că toate poruncile Tale sînt împodobite cu adevărul.
Fără de dreptate m-au gonit, ajută-mi mie!
87 Puţin de nu m-au sfîrşit pe mine pe pămînt, iar eu n-am părăsit poruncile Tale.
Multă este – zice – nedreptatea şi silnicia neprietenilor, că puţin a fost la mijloc de nu m-au lipsit chiar de viaţă.
88 După mila Ta viază-mă, şi voi păzi mărturiile gurii Tale!
Şi-a împodobit cuvîntul cu smerită cugetare: că nu a cerut viaţă ca răsplătire a dreptăţii săvîrşite de dînsul, ci s-a rugat a o lua pe aceasta ca dar al milei, făgăduindu-se a păzi de aici înainte mărturiile lui Dumnezeu.
89 În veac, Doamne, cuvîntul rămîne în cer,
Toate – zice – Îţi sînt lesnicioase şi cu putinţă Ţie, Stăpînului, că porunca Ta păzeşte boltele cerurilor nemişcate. Aceasta a zis încă şi în Psalmul 148: „Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului, poruncă a pus, şi nu va trece.” Şi graiul însemnează că noroadele Îngerilor ce locuiesc în cer păzesc dumnezeiasca Lege, şi totodată că ele sînt slobode de toată călcarea de Lege.
90 în neam şi în neam adevărul Tău.
Că pe acesta - zice - l-ai păzit neamului Iudeilor şi altui neam ce s-a născut după acela, adică norodul cel din neamuri care a dobîndit mîntuire prin Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.
Întemeiat-ai pămîntul, şi rămîne.
91 Cu rînduiala Ta rămîne ziua,
Pămîntului i-ai dat statornicie pentru prea-multă vreme, şi a rămas după cum i-ai poruncit. Ai deosebit ziua de noapte, şi după regulile Tale călătoreşte.
că toate sînt slujitoare Ţie.
Că toate slujesc Ţie şi se supun poruncilor Tale, că Tu eşti Ziditorul tuturor.
92 Că, de n-ar fi fost legea Ta gîndirea mea, atunci aş fi pierit întru smerenia mea.
Căzînd în primejdii, fiecare din cei bine-credincioşi ar fi putut să zică acestea: şi Iosif, scăpînd de robie, şi de prea-curvie şi de clevetire; şi Daniil, fiind oprit a se ruga[COLOR=#800080][3][/COLOR]; şi cei Trei Coconi, siliţi fiind a se închina chipului; şi purtătorii de biruinţă Mucenici, răbdînd toate felurile a tot chipul de munci. Şi după cuviinţă le-a zis pe acestea Fericitul David cînd a fost gonit de Saul la cei de altă seminţie şi era silit a petrece cu oameni necredincioşi, căci s-ar fi împărtăşit de păgînătate de nu ar fi purtat întru sine-şi pomenirea dumnezeieştilor legi.
93 În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat.
Că, după ce m-am învăţat cu iscusul[COLOR=#800080][4][/COLOR]că îndreptările Tale odrăslesc viaţă, voi păzi nestinsă pomenirea acestora.