[patinina34]

Crezînd că mărturiile Tale sînt moştenire veşnică şi nejefuită, mă bucur şi mă veselesc de avuţia acestora.
112 Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire.
Sfatul sufletului se aseamănă cumpenei, şi cumpăna o ţine mintea, ce a luat cu soartă să stăpînească: deci, dacă se va îngreuna mai mult cu gîndurile cele bine-credincioase, de nevoie cumpăna urmează a se pleca spre cele bune. Acest lucru zice Proorocul că a lucrat: „Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire.” Pentru că, văzînd cîştigul ce răsare dintru acestea, am primit asupră-mi cu dragoste sudorile pentru ele. Şi, învăţîndu-ne cum le-a ales pe cele dumnezeieşti, a adăugat:
113 Pe călcătorii de lege i-am urît, iar legea Ta am iubit-o.
Că, scuturînd şi lepădînd gîndurile ce mă sfătuiau să nelegiuiesc, am preţuit mai mult LegeaTa.
114 Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Şi nu am isprăvit acest lucru fără ajutorul Tău, ci după ce am dobîndit ajutorarea de la Tine şi m-am hrănit cu nădejdea către Tine.
115 Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi, şi voi cerca poruncile Dumnezeului meu!
Pe acestea – zice – le ziceam şi gîndurilor necuvioase care se ispiteau a mă sfătui cele rele: Nici un sfat ca acesta să nu mă sfătuiţi! - că mie îmi este iubită viaţa cea după poruncile dumnezeieşti. Şi nu voi urma acestora aşa prost, ci le voi cerca cu toată sîrguinţa, ca nimic dintru dînsele să nu se tăinuiască de mine şi să împlinesc toate cîte a poruncit Domnul tuturor.
116 Apără-mă după cuvîntul Tău şi mă viază, şi să nu mă ruşinez de aşteptarea mea!
Deci învredniceşte-mă de a Ta purtare de grijă pe mine, cel ce am acest scop, ca să nu mă umplu de ruşine, înşelîndu-mă de nădejde. Iar „cuvînt” zice aici făgăduinţa, în loc de: Dăruieşte-mi mîntuirea făgăduită mie!
117 Ajută-mi, şi mă voi mîntui şi voi cugeta întru îndreptările Tale totdeauna!
Căci, pentru a dobîndi mîntuirea, nu mă voi lenevi de îndreptările Tale, ci totdeauna le voi cugeta pe acestea. Iar „cugetare” nu o numeşte numai pe cea întru cuvinte, ci şi pe cea întru lucruri.
118 Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, că nedrept este gîndul lor.
Şi voi avea sîrguinţa aceasta către poruncile Tale, ştiind cum s-au făcut de ocară şi cu totul de rîs călcătorii acestora.
119 Călcători de lege am socotit pe toţi păcătoşii pămîntului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale.
În loc de „călcători de lege”, Teodotion a zis: „întru nimic”, iar Simmah: „gunoi”. Iar Proorocul a arătat că - defăimînd şi el pe călcătorii de Lege, asemenea lui Dumnezeu - a adus toată sîrguinţa spre împlinirea dumnezeieştilor cuvinte, ca unul ce ştia paguba pricinuită de nelegiuire.
120 Pironeşte de frica Ta cărnurile mele, că de judecăţile Tale m-am temut!
Sufletul meu – zice – este îmbrăcat cu frica Ta; dar, fiindcă trupul şi mădularele sale se scoală asupra lui, mă rog să se pironească de frica aceasta, ca, făcîndu-se ele moarte păcatului, să urmeze povăţuirii sufletului. Stihul acesta se aseamănă graiului aceluia apostolesc: „Omorîţi mădularele voastre cele de pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta cea rea şi iubirea de argint, care este slujire de idoli.” Şi iarăşi: „Cu Hristos împreună m-am răstignit, şi nu mai viez eu, ci viază întru mine Hristos.”
121 Făcut-am judecată şi dreptate, să nu mă dai celor ce îmi fac strîmbătate!
Zice: Voind a urma legilor Tale, să nu mă fac lesne prins neprietenilor! Dar cine are acum atîta curăţenie a sufletului, ca să grăiască cu îndrăzneală asemenea cuvinte? Unele ca acestea a zis încă şi dumnezeiescul Apostol: „Că lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre.”
122 Primeşte pe robul Tău întru bunătate,
Simmah zice: „Primeşte-mă întru cel bun şi pe mine, robul Tău!”, iar Achila şi Teodotion au pus: „chezăşuieşte-mă”, în loc de: Adevărul zic, nu mint, crede-mi mie, robului Tău ce mă făgăduiesc, fă-Te Tu Însuţi chezaş al făgăduinţei mele că mă voi sîrgui a împlini legile Tale!
ca să nu mă clevetească cei mîndri!
Dureros lucru este clevetirea, măcar de are şi mare plată. Întru aceasta a căzut şi minunatul Iosif şi alţii nenumăraţi. Iar Domnul porunceşte să ne rugăm a nu intra întru ispită. Deci, cerînd această cerere, Proorocul n-a făcut nimic fără de cuviinţă, căci clevetirea le este cu covîrşire mai grea celor trufaşi şi silnici[COLOR=#800080][1][/COLOR], fiindcă, luînd lîngă sine-şi silnicia, nedreptatea face vătămare mai mare.
123 Ochii mei au lipsit spre mîntuirea Ta şi spre cuvîntul dreptăţii Tale.
Şi aici numeşte făgăduinţa „cuvînt”. Necurmat – zice - aştept de la Tine mîntuirea şi adăst sfîrşitul făgăduinţei. Iar pe acest „au lipsit”, l-a pus arătînd pofta şi dorirea cea întinsă.
124 Fă cu robul Tău după mila Ta şi îndreptările Tale învaţă-mă!
Lucrătorul atîtor fapte bune se roagă să dobîndească milă, şi prin aceasta cere să cîştige mîntuirea. Nu cere plată, ci iubire de oameni.
125 Robul Tău sînt eu, înţelepţeşte-mă, şi voi cunoaşte mărturiile Tale!
Din fire, toţi oamenii sînt robi ai lui Dumnezeu, iar cu aşezămîntul şi voirea - cei ce voiesc şi aleg cu dragoste stăpînia lui Dumnezeu. Dintru această adunare fiind, Proorocul se numeşte pe sine-şi „rob” şi se roagă a se învrednici de pricepere, ca să cunoască mărturiile lui Dumnezeu.
126 Vremea este Domnului a face, că risipit-au legea Ta.
Dumnezeu, Cel ce le ocîrmuieşte pe toate cu cumpănă şi cu măsură, suferă multă vreme păcatele oamenilor, iar cînd vede crescîndu-se răutatea prin îndelunga-răbdare, atunci aduce pedeapsă asupră. Deci aceasta zice şi aici: Vremea este a Te scula spre ajutorul celor nedreptăţiţi - o Stăpîne! – că vrăjmaşii au călcat LegeaTa foarte.
127 Pentru aceasta, am iubit poruncile Tale mai mult decît aurul şi topazia.
Deci aceia au defăimat a Ta Lege, iar eu socotesc poruncile Tale mai vrednice de iubit decît aurul şi decît pietrele cele de mult preţ. Fiindcă topazia este din pietrele cele scumpe şi, dintru una, le-a arătat pe toate. Şi poate că întru acea vreme aceasta se preţuia mai mult decît celelalte.
[COLOR=#800080][1][/COLOR]puternici, stăpînitori