[patinina34]

163 Nedreptatea am urît şi m-am îngreţoşat, iar legea Ta am iubit.
Adevărat este şi cuvîntul acesta, că cel ce se înfierbîntă către cele dumnezeieşti le urăşte pe cele împotrivnice.
164 De şapte ori în zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.
Oarecari, pe acest „de şapte ori”, l-a tălmăcit: „de prea-multe ori”, însă şi unul, şi altul arată dragostea cea fierbinte a Proorocului, pentru că nu se sătura de dumnezeiasca cîntare de laudă.
165 Pace multă este celor ce iubesc legea Ta, şi nu este lor sminteală.
Cei ce sînt înfocaţi cu dumnezeiasca dragoste şi au cîştigat pacea cu Dînsul prin păzirea poruncilor, măcar de li s-ar da război de la toţi oamenii, trăiesc dulce viaţă şi veselă. Şi martor este dumnezeiescul Pavel, strigînd: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniţi, dar nu părăsiţi; lepădaţi sîntem, dar nu pierim.” Încă şi Domnul, trimiţîndu-i în toată lumea pe Sfinţii Apostoli ca pe nişte oi în mijlocul lupilor, a zis către dînşii: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.”
166 Aşteptat-am mîntuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit!
Nici îmbulzit fiind cu primejdiile n-am tăiat de la mine bunele nădejdi, ci am aşteptat a Ta mîntuire şi am urmat poruncilor Tale.
167 Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit pe ele foarte.
168 Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sînt, Doamne!
Că - ştiind, ca cel ce petreceam sub Tine, Văzătorul tuturor, că peste toate priveşti - nu numai că am împlinit poruncile Tale, dar am făcut-o cu fierbinte aşezămînt.
169 Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău înţelepţeşte-mă!
Aducînd toată rugăciunea, se roagă să fie primită, să nu fie lepădată cererea. Şi se roagă să ia nu omenească pricepere, ci cunoştinţa dumnezeieştilor cuvinte.
170 Să intre cererea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău, izbăveşte-mă!
„Cerere” numeşte rugăciunea, că aceasta am aflat-o şi la ceilalţi tălmăcitori. Deci încă prin multe feluri de cuvinte Îl îmblînzeşte pe Stăpînul.
171 Rîgîi-vor buzele mele laudă, cînd mă vei învăţa îndreptările Tale.
Potrivită este hrănirii rîgîirea[COLOR=#800080][1][/COLOR], că zice: Învăţîndu-mă îndreptările Tale, voi aduce cîntare de laudă Ţie, dascălului unor asemenea îndreptări.
172 Spune-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sînt dreptate.
Voi dărui limba mea întru cugetarea cuvintelor Tale, ştiind că poruncile Tale sînt împodobite cu toată dreptatea.
173 Fie mîna Ta ca să mă mîntuiască! – pentru că poruncile Tale am voit.
„Le-am voit”, zice Simmah, iar Achila şi Teodotion: „le-am ales”. Iar „mînă” numeşte dumnezeiasca lucrare, de la care se roagă să dobîndească dumnezeiasca mîntuire.
174 Dorit-am de mîntuirea Ta, Doamne, şi legea Ta este cugetarea mea.
Doresc – zice – să dobîndesc de la Tine mîntuirea, fiindcă pururea şi necurmat cuget LegeaTa.
175 Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda, şi judecăţile Tale vor ajuta mie.
Şi ştiu că nu mă voi înşela de a mea nădejde, ci voi dobîndi de la Tine adevărata viaţă, şi Te voi lăuda pe Tine, Dătătorul bunătăţilor.
176 Rătăcit-am ca o oaie pierdută,
Acest cuvînt se potrivea să-l zică după păcat atît Proorocul, cît şi întreaga fire a oamenilor.
caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat!
Că, deşi a trecut cu vederea unele din ele, nu le-a uitat însă desăvîrşit.
Ci Proorocul a adus rugăciunea aceasta pentru el, dar mîntuire a dobîndit toată firea oamenilor, că a alergat Păstorul cel bun către oaia rătăcită şi, înconjurînd munţii şi dealurile (că întru acestea se rătăcise, slujind dracilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]), a aflat-o şi, ridicînd-o pe umeri, a întors-o; şi s-a veselit de dînsa mai mult decît de cele 99 ce n-au rătăcit. Însă noi, făcînd tîlcuirea Psalmului în scurt, rugăm pe cititori să nu se îndestuleze cu cele scrise, nici să socotească cum că acestea se cuvin numai Proorocului, ci fiecare să ia dintru ele folosul potrivit şi să gătească patimilor sale doctorie vindecătoare.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În trecut, oamenii trăiau simplu şi vorbeau simplu, nu se fereau de metaforele trupesc-fiziologice, fiindcă nu cunoşteau făţarnica grosolănie „savantă”, „civilizată”, a vremurilor noi.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Capiştile păgîneşti se aflau în aşa-zisele „locuri înalte”, pe dealuri şi munţi, cum s-a arătat şi în alte rînduri.