[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 119

Cîntarea treptelor.

Teodotion a pus: „cîntarea suirilor”, iar Simmah şi Achila: „la suiri”. Însă „suirile”, ori „treptele”, arată întoarcerea din Babilon a norodului robit. Că, mai-nainte ştiind darul Duhului şi robia, şi slobozirea ce avea să fie, mai-nainte le-a vestit pe amîndouă, măiestrind atît folosul acelora, cît şi nouă aducîndu-ne de aici cîştigul.
Şi „treptele” nu vestesc aceleaşi lucruri, ci una - primejdiile din Babilon, alta - bunele vestiri ale întoarcerii, alta - veselia din cale, alta - războaiele făcute după întoarcere, iar alta - zidirea Bisericii, felurimea proorociei îndepărtînd saţiul cîntării de laudă. Şi fiecare dintru Psalmii aceştia s-a închipuit de ceata Sfinţilor ce erau atunci, că pe aceia îi arată proorocescul cuvînt că zic cele puse înainte. Iar Psalmul acesta dintîi „al treptelor” tîlcuieşte primejdiile şi mai-nainte vesteşte dumnezeiasca milostivire.
Către Domnul, cînd m-am necăjit, am strigat, şi m-a auzit.
Începerea Psalmului ne-a învăţat mărimea mîhnirii şi covîrşirea dumnezeieştii iubiri de oameni, că zice: Mîhnit fiind, m-am rugat Stăpînului, şi am dobîndit milostivirea Lui. Apoi, zice şi ce cuvinte a grăit rugîndu-se:
2 Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană!
Mă rog – zice – să mă izbăvesc de cei ce îmi vrăjmăşuiesc cu nedreptate şi se folosesc de amăgiri viclene. Unii ca aceştia erau cei ce îi puseseră curse lui Daniil pentru rugăciune, amarii pîrîşi ai celor ce erau cu Anania.
3 Ce se va da ţie şi ce se va adăuga ţie spre limba vicleană?
4 Săgeţile Celui puternic sînt ascuţite cu cărbuni pustiitori.
Aici, darul Duhului îi mîngîie pe cei mîhniţi şi arată dreapta hotărîre scoasă asupra celor ce uneltesc în taină vicleşugul: că „puternic” numeşte pe Dumnezeul tuturor; „săgeţi ale Celui puternic” - iuţimea pedepselor, din metafora săgeţilor slobozite, care taie aerul cu lesnire; iar „cărbuni pustiitori” – puterea, şi cheltuirea şi pustiirea pedepsei, pentru că aşa este firea focului, în loc de: Nu te mîhni, săgetat fiind de limba cea nedreaptă, că gata sînt pedepsele ce se trimit de Dreptul Judecător, care au iuţimea săgeţilor şi lucrarea cărbunilor făcători de pustiire.
5 Vai mie! – că nemernicia mea s-a îndelungat,
Zice: Pe acestea le grăiam rugîndu-mă, şi, auzindu-le pe acestea, Iubitorul de oameni m-a miluit. Iar „nemernicie” numeşte petrecerea în străinătate. Şi după cuviinţă s-a socotit lungă vremea de 70 de ani, că atîta a zis Proorocul că este viaţa desăvîrşită a oamenilor, zicînd: „Zilele anilor noştri - 70 de ani întru dînşii.”
sălăşluitu-m-am în sălaşele lui Chidar.
Chidar a fost al doilea fiu al lui Ismail, şi strănepoţii acestuia sînt sălăşluiţi nu departe de Babilon pînă în ziua de azi. Deci - de vreme ce de demult se împotriveau unii altora, că zice: „Scoate pe slujnică şi pe fiul ei, că nu va moşteni fiul slujnicei împreună cu fiul meu Isaac!”[COLOR=#800080][1][/COLOR]– după cuviinţă se tînguiesc ei că au căzut din slobozenia mai dinainte, şi petrec aproape de cei jumătate-robi şi sînt siliţi a robi lor.
6 Mult a nemernicit sufletul meu!
Lungă este vremea nemerniciei! - zice.
Cu cei ce urau pacea, eram făcător de pace; cînd grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.
Aici, ne învaţă răutatea Babilonienilor, că zice: Îmi vrăjmăşuiau neavînd să mă prihănească cu nimic şi îi foloseau ca pe nişte războinici pe cei ce îmbrăţişau pacea.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Acestea le zice Sarra către Avraam despre Ismail, fiul Patriarhului din roaba Egipteancă Agar (vezi Facerea, capitolul 25).