[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 121

Cîntarea treptelor.

Proorocul a potrivit şi a alăturat Psalmii mai-nainte zişi celor mîhniţi, iar pe acesta care este în mîini - celor ce primiseră bunele-vestiri ale întoarcerii şi se apucaseră de călătoria cea prea-dorită lor. Că, bucurîndu-se şi dănţuind, zic unii către alţii:
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge.
Glasul acesta este al bunei-credinţe, pentru că saltă şi se bucură nu ca cei ce vor să-şi ia ale lor case, ci ca unii ce vor să vadă casa dumnezeiască.
2 Stînd erau picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime.
Acum ni se pare – zice – că stăm întru acele sfinţite curţi şi săvîrşim dumnezeieştile slujbe.
3 Ierusalimul, cel ce se zideşte ca o cetate a căreia împărtăşire este dimpreună.
Iar Simmah, aşa: „Ierusalimul cel zidit, care ca o cetate are împreunarea.” Că cel ce acum este pustiu şi are casele risipite iarăşi va înflori, şi se va îndesi şi îşi va lua ogrăzile mai dinainte.
4 Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, mărturia lui Israil, ca să se mărturisească numelui Domnului.
În vremea lui Roboam[COLOR=#800080][1][/COLOR], seminţiile s-au despărţit şi cele zece s-au depărtat de la împărăţia cea davidicească[COLOR=#800080][2][/COLOR], iar după întoarcere s-a făcut o singură stăpînire şi toţi alergau la Ierusalim, aducîndu-I obişnuita slujbă lui Dumnezeu, după dumnezeiasca Lege. Deci acest lucru mai-nainte vesteşte Proorocul aici: cum că seminţiile vor lua iarăşi unirea la un gînd mai dinainte şi se vor împreună-aduna în Ierusalim, lăudîndu-L pe Dumnezeu după obicei. Iar „mărturie” a numit dumnezeiasca Lege, care poruncea arătat să se adune Israil în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeu.
5 Că acolo au şezut scaunele la judecată, scaunele în casa lui David.
După ce mai-nainte a vestit cele dumnezeieşti, acum mai-nainte le vesteşte şi pe cele omeneşti, că - de vreme ce în Ierusalim s-a zidit nu numai dumnezeiasca Biserică, ci şi casele împărăteşti, şi acolo se adunau toţi ca să dezlege cu judecată pricinile împotrivnice – de nevoie Proorocul a mai-nainte vestit-o şi pe aceasta: că nu în Samaria vor alerga cele zece seminţii, ci, precum în vremea lui David aveau în Ierusalim divan neclătit, aşa se vor aduna acolo toţi şi după întoarcere.
6 Întrebaţi dar cele ce sînt spre pacea Ierusalimului, şi - îndestulare celor ce te iubesc pe tine.
Iar Simmah, aşa: „Întrebaţi de sănătate Ierusalimul; se vor linişti cei ce te iubesc pe tine”, în loc de: Dobîndiţi pace adîncă, întrebaţi de sănătate locuinţa Ierusalimului. Pentru că întru toată veselia petrec cei ce o iubesc pe aceasta.
7 Fie dar pace întru puterea ta şi îndestulare întru zidurile turnului tău!
Iar Simmah, aşa: „Să fie pace întru ograda ta, linişte întru palatele împărăteşti ale tale.” Şi dumnezeiescul David îi roagă ei (adică cetăţii Ierusalimului) cele bune: ca şi ogrăzile, şi casele împărăteşti şi casele dintru dînsa să se îndulcească de toată pacea.
8 Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei grăiam despre tine pace.
9 Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am căutat cele bune ţie.
Zice: Şi pe acestea le rog ţie, nepetrecînd eu întru tine - căci cum ar fi putut să o facă cel ce-şi primise sfîrşitul vieţii cu multă vreme mai-nainte? - ci dorind ca cei de o seminţie cu mine să dobîndească pace, şi casa Dumnezeului meu să-şi ia strălucirea mai-dinainte.

TÎLCUIREA PSALMULUI 122

Cîntarea treptelor.

Psalmul acesta arată buna-credinţă a drepţilor de atunci.
Către Tine am ridicat ochii mei, Cel ce locuieşti în ceruri.
Socotind de nimic tot ajutorul omenesc, aştept ajutorul Tău – o Stăpîne! – şi de a Ta purtare de grijă m-am atîrnat, că pe Tine Te ştiu Stăpîn al cerurilor. Şi a zis că El locuieşte în ceruri nu ca şi cum ar fi scris împrejur cu locul, ci ca şi cum Se bucură de Puterile nevăzute care locuiesc în cer.
2 Iată, precum sînt ochii slugilor la mîinile stăpînilor lor şi precum sînt ochii slujnicei la mîinile stăpînei sale, aşa - ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru,
Zice: Că, precum robii caută la mîinile stăpînilor, ca cei ce de acolo seceră pricinile vieţii, aşa şi noi – Stăpîne! – de la Tine aşteptăm să luăm dobîndirea bunătăţilor. Iar pe slujnică nu a pomenit-o grăind aceleaşi, ci arătînd întinderea aşezămîntului şi a voirii, că slujnicele, ca cele ce sînt împreună cu stăpînele lor în cămări şi obişnuiesc a lua aminte la acestea totdeauna, doresc de la dînsele milostivirea mai mult decît slugile.
pînă cînd Se va milostivi spre noi.
Că nu hotărîm împrejur nădejdea aceasta cu vreme hotărîtă, ci aşteptăm să ne învrednicim de milostivire.
3 Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi! -
Repetarea arată fierbinţeala cererii.
că prea-mult ne-am umplut de defăimare,
4 prea-mult s-a umplut sufletul nostru,
Zice: Şi cerem mila, nu ca unii vrednici să o dobîndim pe aceasta, ci ca cei ce ne-am făcut foarte ocărîţi:
ocară celor îndestulaţi şi defăimare celor mîndri.
Iar Simmah, aşa: „Săturatu-s-a sufletul nostru, grăind asupra noastră cei îndestulaţi şi netrebnicindu-ne cei mîndri.” Pentru că - zice - rîzîndu-şi de noi şi batjocorindu-ne Babilonienii cei trufaşi, noi ne mîhnim. Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: „Ocară celor îndestulaţi şi defăimare celor mîndri! Împotrivă întoarce, Stăpîne, lucrurile şi adu primejdiile noastre asupra celor ce se trufesc acum pentru buna-norocire cu care sînt înfăşuraţi!”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]fiul lui Solomon

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam şi într-o notă la tîlcuirea Psalmului 77, stih 67.