[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 125

Cîntarea treptelor.

Împărăţind Chir, el a poruncit să se întoarcă toţi Iudeii. Dar, avînd socoteală rea şi împotrivindu-se dumnezeieştilor legi întru toate, cei mai mulţi n-au voit a se întoarce, iar cîţi se grijeau de buna-credinţă strămoşească şi doreau slujba după Lege au făcut întoarcerea cu dragoste. Deci în Psalmul acesta, văzînd a lor slobozenie, aceştia se bucură şi se roagă ca şi cei de o seminţie cu dînşii să o dobîndească pe aceasta.
Cînd a întors Domnul robia Sionului, făcutu-ne-am prea-mîngîiaţi.
Acest „prea” este aici însemnător de întindere: Multă veselie – zice – am dobîndit după ce a dezlegat Dumnezeu hotarul pedepsei şi a dăruit celor robiţi slobozenia.
2 Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie;
Că, revărsîndu-ne de veselie, îndată am pornit limbile noastre spre cîntarea de laudă. Că acest nume, adică „veselie”, Achila l-a tălmăcit „laudă”, iar Simmah: „binecuvîntare”...
atunci vor zice între neamuri: Mărit-a Domnul a face cu dînşii!
Şi acest lucru ne-a arătat pe noi mult-vestiţi la toţi, că toţi se minunează de marea lucrare a lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de acea amară robie. Încă şi noi strigăm:
3 Mărit-a Domnul a face cu noi! - ne-am veselit.
Căci este lucru necuvios ca cei lipsiţi de dumnezeiasca cunoştinţă să se minuneze de iubirea de oameni făcută spre noi, iar noi, cei ce am dobîndit facerea de bine, să bolim cu nemulţumirea.
4 Întoarce, Doamne, robia noastră ca pîraiele întru austru[COLOR=#800080][1][/COLOR]!
Aceştia doresc ca şi ceilalţi de o seminţie cu dînşii să dobîndească bunătăţile cîştigate de ei, şi Îl roagă pe Stăpînul cel de obşte să-i împărtăşească de slobozenie şi pe aceia, încît mulţimea celor ce se întorc să se asemene pîrîului. Iar „austru” numeşte Ierusalimul, punîndu-i numirea de la starea locului, aşa cum zic şi Iezechil şi Avacum. Dar cuvîntul însemnează şi alta, pentru că, fiind umed, vîntul austru umple aerul de nori, şi aduce ploi repezi şi, avînd fire să topească zăpada, umple pîraiele de ape. Deci zice aşa: Porunceşte să se adune şi ai noştri de o seminţie risipiţi pretutindeni şi să călătorească asemeni unui pîrîu!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera.
Şi nu ne rugăm în zadar, ci cunoscînd roadele lacrimilor, căci cei ce seamănă seminţele cu acestea se bucură văzînd secerişul îmbelşugat:
Mergînd, mergeau şi plîngeau aruncînd seminţele lor; dar venind, vor veni, cu bucurie luîndu-şi spicele lor.
În multe chipuri a zis aceeaşi înţelegere, cu felurimea învăţăturii neguţătorind mai mult folosul.

TÎLCUIREA PSALMULUI 126

Cîntarea treptelor lui Solomon.

Solomon a zidit dumnezeiasca Biserică de demult, iar Zorobabel a ridicat-o după ce s-a surpat de Babilonieni. Acesta mi se pare că se numeşte aici „Solomon”, ca cel ce din Solomon îşi trăgea neamul şi ca cel ce a înnoit lucrul lui Solomon. Că proorocescul cuvînt nu se potriveşte zidirii lui Solomon, ci celei făcute de Zorobabel după întoarcere: atunci, ei se ispiteau a o zidi, dar erau împiedicaţi de neamurile vecine, care adeseori le da război şi zădăra împărăţia Perşilor asupra lor. Iar Scriptura Ezdreine învaţă acestea mai descoperit. Deci, fiind împodobiţi cu buna-credinţă, Zorobabel, şi Iisus fiul lui Salatiil şi cei împreună cu dînşii aduc învăţătura aceasta a Psalmului:
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc. De n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.
Nimeni să nu se bizuiască puterii sale, nici din ziditori, nici din străjuitori, ci să cheme dumnezeiescul ajutor; că, împreună-lucrînd acesta, amîndouă sînt lesnicioase, iar dacă întîrzie Dumnezeu ajutorul, deşartă este sîrguinţa oamenilor.
2 În deşert este vouă a mîneca[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi a vă scula după ce aţi şezut, cei ce mîncaţi pîinea durerii.
Şi zice că, dacă Dumnezeul tuturor nu ajută, toate sînt deşarte: şi mînecarea, şi scularea spre păzirea cetăţii şi spre zidirea ce zace înainte. Pentru aceea, sfătuieşte pe cei ce mănîncă pîinea cu chinuire, pentru rădicările asupră ale războinicilor, să aibă nădejdile întru Dumnezeu.
Cînd va da iubiţilor Săi somnul,
3 iată moştenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui.
„Somn”, aici, a numit cu închipuire odihna, fiindcă somnul dăruieşte oamenilor odihnă. Deci zice: învrednicindu-ne Dumnezeu de a Sa purtare de grijă, vom putea a-i birui pe neprieteni, şi a zidi fără osteneală, şi a petrece cu întemeiere, şi a dormi fără grijă şi a ne face părinţi ai multor fii, după făgăduinţă, că a făgăduit să facă neamul nostru ca nisipul de la marginea mării. Aceasta a zis şi aici: „iată moştenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui”, adică: Dumnezeiasca făgăduinţă şi blagoslovenia împrejurul copiilor s-a dăruit ca oarecare plată nouă, celor ce am nădăjduit spre Dînsul.
4 Ca nişte săgeţi în mîna celui tare, aşa - fiii celor scuturaţi.
Iar Teodotion: „ca nişte săgeţi în mîna celui puternic, aşa - fiii tinereţii.” După acest înţeles au tălmăcit încă şi Achila şi Simmah. Şi zice că: Noi, cei ce nădăjduim întru Dumnezeu, vom fi nu numai mulţi, ci şi puternici ca nişte săgeţi ce se slobozesc de un puternic; noi, cei ce acum sîntem slabi şi foarte ticăloşiţi - că aceasta arată acest „scuturaţi” – vom fi tari foarte după ce vom dobîndi ajutorul de sus.
5 Fericit este cel care îşi va plini pofta sa dintru dînşii.
Adică dintru neprieteni, căci nu numai că nu ne vor birui, ci îi şi vom birui pe aceştia şi vom fi doriţi şi iubiţi la toţi.
Nu se vor ruşina cînd vor grăi vrăjmaşilor lor în porţi.
Adică atunci cînd vom vorbi înaintea porţilor cu solii trimişi de vrăjmaşi – că după obiceiul cel vechi nici nu-i primeau în lăuntrul porţilor pe soli, ci afară făceau răspunsurile. Însă prin toate a arătat nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]Partea dinspre miazăzi, dar şi vîntul cu acelaşi nume.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„A se scula”, „a se ridica şi a porni devreme” cum am tălmăcit şi în alt loc.