[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 135


Aliluia.

Proorocescul dar a scris lauda aceasta aceloraşi, lucrîndu-le lor folosul prin mai multe învăţături.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Zice: Aduceţi lui Dumnezeu lauda de mulţumire, pomenind bunătăţile dăruite vouă de Dînsul şi minunîndu-vă de mila Lui cea nemăsurată!
2 Mărturisiţi-vă Dumnezeului dumnezeilor, că în veac este mila Lui!
Al „dumnezeilor”, zice aici, nu al idolilor, că nu L-ar fi numit pe Dînsul Dumnezeu al celor ce nu sînt dumnezei, că Dumnezeu nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor. Deci „dumnezei” îi numeşte pe cei cinstiţi cu preoţia, care s-au făcut şi fii ai lui Dumnezeu. Aşa zice şi în Lege: „Pe dumnezei nu îi vei grăi de rău, şi pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei cleveti.” Şi: „Fiu întîi-născut al Meu Îmi este Israil.” Şi, prin Isaia: „Fii am născut şi i-am înălţat.” Şi, în Psalmi: „Eu am zis: Dumnezei sînteţi şi fii ai Celui Preaînalt.” Pe aceştia i-a numit „dumnezei”, pe cei care s-au făcut fii ai lui Dumnezeu.
3 Mărturisiţi-vă Domnului domnilor! - că în veac este mila Lui.
Şi împăraţii, şi principii îi stăpînesc pe supuşi luînd stăpînirea de la Dumnezeu. Aşa a zis şi Domnul: „Împăraţii limbilor le domnesc pe ele şi stăpînitorii le stăpînesc pe dînsele.” Sînt încă şi oarecari Îngeri numindu-se Domnii. Pentru aceasta a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Căci, deşi sînt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pămînt - precum şi sînt dumnezei mulţi şi domni mulţi - dar nouă unul ne este Dumnezeu: Tatăl, de la Care sînt toate, şi noi întru Dînsul; şi unul ne este Domnul: Iisus Hristos, prin Care sînt toate, şi noi printr-Însul.” Pe Acesta L-a numit Psalmul Domn al adevăraţilor domni.
4 Singurul Care a făcut minuni mari, că în veac este mila Lui.
Mari lucrări sînt şi cele ale robilor Lui celor iubiţi: numim „dumnezeieşti” şi minunile lui Moisi, şi pe ale lui Iisus Navi, şi pe ale lui Ilie, aşijderea încă şi semnele făcute de Sfinţiţii Apostoli; deci după cuviinţă L-a numit Proorocul pe Dînsul: „singur Ziditor al marilor minuni”. Apoi, arată şi făpturile Lui cele mari:
5 Celui ce a făcut cerul întru pricepere, că în veac este mila Lui.
Că şi numai văzîndu-se, cerul propovăduieşte înţelepciunea lui Dumnezeu, că multă îi este mărimea, şi frumuseţea şi rămînerea peste multă vreme.
6 Celui ce a întărit pămîntul peste ape, că în veac este mila Lui.
Şi acest lucru este vrednic de minune şi covîrşeşte mintea omenească: adică, fiind înconjurat de ape despre toate părţile, pămîntul să stea şi să rămînă întru a sa fire. Şi după cuviinţă a înjugat marele scriitor mila Lui cea veşnică cu toate graiurile, fiindcă Iubitorul de oameni le-a zidit pe toate nu pentru a Sa trebuinţă, ci pentru singură iubirea de oameni.
7 Celui ce a făcut luminătorii mari, că în veac este mila Lui.
Împărtăşindu-se de dumnezeiasca purtare de grijă, oamenii obişnuiesc a aprinde făclii, dar tot focul de prin prejurul pămîntului nu urmează strălucirea unei singure stele. Iar decît toate stelele şi decît însăşi luna, prea-luminat este soarele: că, arătîndu-se, şi pe acelea le acoperă, şi razele aceleia le tîmpeşte[COLOR=#800080][1][/COLOR].
8 Soarele – spre stăpînirea zilei, că în veac este mila Lui.
9 Luna şi stelele – spre stăpînirea nopţii, că în veac este mila Lui.
Zice: A împărţit luminătorilor vremea: şi cu razele soarelui face ziua, iar cu luna şi cu stelele luminează noaptea, prin fiecare din cele făcute arătînd a Sa bunătate.
10 Celui ce a bătut Egiptul cu cei întîi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui.
Dar poate s-ar fi nedumerit cineva: Cum se lucrează moartea prin milă? Deci privească dezlegarea graiurilor puse înainte, că Cel ce îi miluieşte pe cei nedreptăţiţi îi munceşte pe cei ce nedreptăţesc, că aceasta a adăugat aici şi Proorocul: