[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 136

Psalmul acesta este nescris deasupra la Evrei, dar, obraznic lucru îndrăznind, oarecare l-a scris deasupra: „Lui David, prin Ieremia”, adăugînd şi aceea, adică: „Nescris deasupra la Evrei.” Ci însăşi plăsmuirea aceasta a deasupra-scrierii propovăduieşte nebunia celui ce a scris-o: căci Ieremia nu s-a dus în Babilon în robie împreună cu ceilalţi, ci, petrecînd puţină vreme în Ierusalim, s-a împărtăşit de călătoria în Egipt împreună cu Iudeii cei fără de lege care l-au silit a-i urma. Deci cum se potriveşte Ieremiei să zică: „La rîul Babilonului, acolo am şezut şi am plîns”? Că Psalmul nu se cuvine nicidecum Proorocului aceluia este arătat din cele zise, dar pricina Psalmului este vădită, că cei ce au fost duşi robi şi au dobîndit întoarcerea povestesc cele ce li s-au întîmplat în Babilon.
La rîurile Babilonului, acolo am şezut şi am plîns cînd ne-am adus aminte de Sion.
Cei mîhniţi obişnuiesc a apuca locurile cele mai pustii şi a-şi tîngui acolo ale lor primejdii. Deci şi aceştia, şezînd lîngă ţărmurile rîurilor şi gîndind la pustiirea mitropoliei lor, multe lacrimi vărsau, ce urmau curgerilor apei.
2 În sălcii în mijlocul lor am spînzurat organele noastre.
Că acestea le erau cu totul netrebnice, fiindcă Legea le poruncea să împlinească slujba lui Dumnezeu într-un singur loc.
3 Că acolo ne-au întrebat pe noi cuvinte de cîntări cei ce ne-au robit pe noi şi cei ce ne-au dus pe noi: Cîntare cîntaţi nouă din cîntările Sionului!
Luîndu-ne în batjocură şi punîndu-se asupra primejdiilor noastre, ne porunceau să le cîntăm şi să-i veselim cu cîntările noastre, nu ca să ia de aici vreun folos, ci ca pe ale noastre să le rîdă.
4 Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?
Iar noi, ştiind nelegiuirea celor ce ne porunceau, nu ne-am supus lor. Însă acestea sînt mustrare a Iudeilor celor fără de lege care se sîrguiau a împlini Legea şi săvîrşeau cele după Legeafară de locurile legiuite.
5 De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
6 Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine,
Acestea se învaţă de Proorocul să le zică, ca să aibă neuitată pomenirea sfinţitei cetăţi şi, mîngîindu-se cu nădejdile întoarcerii, să nu deprindă păgînătatea celor ce i-au robit. Deci zic: Chiar departe de tine fiind – o Ierusalime! – nu am dat uitării pomenirea ta, iar de aş face aşa, aceasta să pătimesc şi să nu dobîndesc ajutorul cel de sus. Că pe acesta îl numeşte „dreaptă”.
de nu voi pune înainte-mi Ierusalimul ca început al veseliei mele.
Zice: Cap al veseliei mele am vederea ta, şi a ta înnoire şi praznicele dintru tine, că prin acelea dobîndesc eu adevărata veselie.
7 Adu-Ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărîmării Ierusalimului, care ziceau: Stricaţi-l, stricaţi-l pînă la temeliile lui!
Idumeii, ce se trăgeau din Isav, au rămas ţinînd părinteasca vrăjmăşie. Aceştia, cînd Ierusalimul se ardea şi se risipea de Haldei, ziceau bucurîndu-se: „Stricaţi-l, stricaţi-l pînă la temeliile lui!”, în loc de: Răsturnaţi-l din temelie pe dînsul, cît nici înseşi urmele temeliilor să nu rămînă!
8 Fiica Babilonului, ticăloasă!
Aşa, după ce a dat lui Dumnezeu judecata Iudeilor, mai-nainte grăieşte şi pieirea ce avea să fie cetăţii Babilonului, şi o numeşte pe dînsa „ticăloasă” ca pe ceea ce avea să fie mişea[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Iar Achila, în loc de „ticăloasă”, a zis : „mai-nainte prădată”.
Fericit este care va răsplăti ţie răsplătirea ta care ai răsplătit nouă!
Şi ce este aceasta?
9 Fericit este care va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră!
Că, de vreme ce şi ei i-au omorît cu cruzime pe pruncii Iudeilor, Proorocul mai-nainte le vesteşte lor pedeapsa cea întocmai. Deci se fericeşte Chir, care i-a muncit pe aceia şi i-a slobozit pe aceştia, nu că ar fi fost ucenic al curatei şi adevăratei bune-credinţe, ci pentru că l-a învrednicit pe norodul cel bine-credincios de slobozenie şi a poruncit a se zidi dumnezeiasca Biserică. Că Dumnezeu primeşte roadele cele puţine şi dăruieşte răsplătirile cele mari, cum a lăudat şi a propovăduit cei doi bani ai văduvei.