[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 138

Întru sfîrşit, Psalmul lui David.

Întru unele din pre-scrieri este adăugat: „al Zahariei, întru risipire.” Aceasta nu am aflat-o nici la Evreul, nici la Cei 70, nici la ceilalţi tălmăcitori, ci oarecare a făcut adăugarea deasupra-scrierii, înţelegînd Psalmul precum a voit.
Iar Psalmul are mai-nainte grăirea împăratului Iosia. Că, odrăslind din tată rău-credincios[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi fiind încă nepot al unui moş ca acesta[COLOR=#800080][2][/COLOR](adică rău-credincios), el a urît păgînătatea acelora, şi a călătorit prin toată fapta bună; şi, înfocîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, i-a omorît pe toţi preoţii idolilor, iar pe cei ce îmbrăţişau buna-credinţă i-a învrednicit de toată căutarea şi cinstea. Pe acestea mai-nainte le zice Psalmul, şi proorocescul cuvînt îl aduce pe dînsul în mijloc rugîndu-se şi spăimîntîndu-se de mai-nainte cunoştinţa pentru dînsul.
Doamne, cercatu-m-ai, şi m-ai cunoscut.
Cercare a faptei bune nu este numai sărăcia şi mîhniciunea, ci şi împărăţia şi buna-norocire: că - precum întru cele de mîhniciune ne lămurim, dacă putem suferi cu vitejie cele de scîrbă ce ni se întîmplă - aşa şi întru bunele-norociri ne iscusim şi ne arătăm: că ori ne înălţăm împreună cu bunele-norociri, ori ajungem a cunoaşte firea acestora. Deci, încredinţîndu-se împărăţia Fericitului Iosia şi chivernisind-o el cu bună-credinţă, după cuviinţă a zis: „Doamne, cercatu-m-ai, şi m-ai cunoscut.”
2 Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea.
Pe toate – zice – le-a cunoscut cu de-amănuntul: pe care le lucram şezînd şi pe care le făceam sculîndu-mă - că prin „şedere” şi prin „sculare” a arătat toată viaţa. Şi graiurile acestea sînt ale sufletului curat şi ale ştiinţei sănătoase. Şi - de vreme ce a zis: „cercatu-m-ai, şi m-ai cunoscut” - ca să nu prepuie cineva că Dumnezeu cunoaşte cele făcute după sfîrşitul lucrurilor, a adăugat foarte potrivit:
3 Tu ai priceput gîndurile mele de departe.
Că - de demult, şi dintru început şi mai-nainte cu multe neamuri de plăsmuirea mea - nu numai că ai văzut mai-nainte faptele mele, ci ai şi cunoscut mai-nainte gîndurile ce aveau să fie.
Cărarea mea şi funia mea Tu ai iscodit-o
Iar Teodotion, aşa: „cărarea mea şi calea mea Tu ai iscodit-o.” „Cale” şi „cărare” numeşte faptele, iar „funie” – îndreptarea acestora, din metafora celor ce zidesc şi îndreaptă pereţii cu o sfoară. Ai cunoscut – zice – cu de-amănuntul faptele mele, şi nimic dintru ale mele nu s-a tăinuit de cunoştinţa Ta.
4 şi toate căile mele mai-nainte le-ai văzut, că nu este vicleşug pe limba mea.
Dumnezeul tuturor nu numai că le-a văzut mai-nainte, ci le-a şi spus mai-nainte prin Prooroci. Şi lui Ieroboam, ce jertfea şi aducea dumnezeiasca cinste junicilor, mai-nainte i-a vestit că se va scula fiul lui David, Iosia, şi va da morţii pe preoţii idolilor şi în acea capişte le va arde oasele de tot.
5 Iată, Doamne, Tu ai cunoscut toate cele de pe urmă şi cele de demult.
Prin înseşi lucrurile m-am învăţat că ai toată cunoştinţa, şi a celor făcute de demult, şi a celor nefăcute încă.
Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mîna Ta.
Căci cum este cu putinţă să se tăinuiască ceva dintru ale mele de Făcătorul meu, Care m-a închipuit pe mine în lăuntru, în pîntecele maicii mele, şi m-a învrednicit de toată purtarea de grijă? Iar acest „ai pus peste mine mîna Ta” se aseamănă cu: „Mîinile Tale m-au făcut şi m-au zidit”, însemnînd totodată şi purtarea de grijă de după zidire.
6 Minunată s-a făcut cunoştinţa Ta dintru mine; întăritu-s-a, nu voi putea spre dînsa.
Dintru cele făcute către mine, am cunoscut puterea Ta, şi - voind a lăuda înţelepciunea Ta, dar nenimerind vrednicia - îmi mărturisesc biruirea. Aşa – povestind acestea, şi minunîndu-se de cunoştinţa şi de mai-nainte cunoştinţa Dumnezeului tuturor, şi că nu s-a tăinuit nimic de Dînsul, nici din cele făcute, nici din cele ce vor să fie - se mută către altă noimă:
7 Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Şi de la faţa Ta unde voi fugi?
De Cel ce le ştie pe toate aşa de vădit, unde este cu putinţă să se tăinuiască cel ce fuge? Şi ni se cuvine a însemna cum învaţă că şi Dumnezeu, şi Preasfîntul Duh au aceeaşi lucrare: „Unde mă voi duce – zice – de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi?” Şi a cărora lucrare este una, una cu adevărat - şi puterea; şi a cărora putere este una, una - şi firea; deci cu adevărat una este şi firea lui Dumnezeu, şi a Duhului.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Amon, vezi Cartea a doua a Cronicilor.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Manase, vezi Cartea a doua a Cronicilor.