[patinina34]

8 De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi pogorî în iad, de faţă eşti.
Pe toate – zice – le împlineşti: pe cele de sus şi pe cele de jos, că acela este marginea cea mai de pe urmă a înălţimii, iar celălalt - a adîncului. Şi bine l-a înjugat cu cerul pe acest „Tu acolo eşti”, şi cu iadul pe acest „de faţă eşti”: că Se odihneşte peste Îngerii care petrec în ceruri, şi pretutindeni este de faţă, şi înainte le stă tuturor, şi „întru Dînsul trăim - după dumnezeiescul Apostol – şi ne mişcăm şi sîntem.”
9 De voi lua aripile mele de dimineaţă şi mă voi sălăşlui la marginile mării,
10 şi acolo mîna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
„Dimineaţă” a numit răsăriturile, iar „margini ale mării” – apusurile; pentru că, pe lîngă înălţime şi adînc, a adăugat lungimea şi lăţimea, învăţîndu-ne că dumnezeiasca fire este nescrisă împrejur. Încă şi Iona Proorocul a cercat puterea acesteia: că, ispitindu-se a fugi de Dumnezeul tuturor, s-a prins, şi s-a legat cu valurile, şi s-a închis în chit ca într-o temniţă şi s-a povăţuit către cetatea la care se trimisese. Deci graiurile proorociei se arată adevărate şi aici, că, „dacă mă voi sălăşlui la marginile mării, acolo mîna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta”.
11 Şi am zis: Poate întunericul mă va acoperi, şi noaptea este luminare întru desfătarea mea.
Iar Simmah, aşa: „Aş zice: Poate întunericul mă va acoperi - dar şi noaptea este luminoasă împrejurul meu.” Zice: Măcar către răsărit, măcar către apusul soarelui de voi fugi, nu voi scăpa de puterea Ta. Măcar întru întunericul nopţii de mă voi ispiti să mă acopăr, nici aşa nu mă voi tăinui, că Ţie şi întunericul Îţi este lumină.
12 Că întunericul nu se va întuneca la Tine, şi noaptea ca ziua va lumina.
Iar Simmah, aşa: „Nici întunericul întunecat nu va fi peste Tine, încă şi noaptea ca ziua se va lumina.” Zice: Întunericul îmi este întuneric mie, că eu am deosebire a luminii şi a întunericului; iar Ţie, Luminii celei gîndite, şi noaptea Îţi este prea-luminoasă şi mai luminătoare decît toată amiaza zilei.
Precum este întunericul ei, aşa şi lumina ei.
Că, precum îmi este mie noaptea de întunecoasă, aşa Îţi este de luminoasă Ţie.
13 Că Tu ai zidit rărunchii mei,
Zice: Şi acestea nu le zic aşa prost, ci fiind luminat cu darul Tău şi primind în gînduri strălucirea Ta. Că „rărunchi” a numit aici gîndurile, de vreme ce partea poftitoare este lipită de rărunchi, şi gîndurile primesc asupreala acesteia.
sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele.
Tu Te-ai făcut şi pedagog al meu, şi dascăl, că am dobîndit a Ta purtare de grijă îndată ce am ieşit din pîntece.
14 Mărturisi-mă-voi Ţie, că cu înfricoşare Te-ai făcut minunat. Minunate sînt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
Şi pentru aceasta petrec lăudîndu-Te, strălucindu-mă cu ale Tale mari lucrări şi ridicîndu-mă către acestea.
15 Nu s-a ascuns de Tine osul meu, pe care l-ai făcut întru ascuns, şi statul meu întru cele mai de jos ale pămîntului.
Zice: Cunoşti cu de-amănuntul toate cele pentru mine, că Tu m-ai zidit în pîntecele maicii mele şi m-ai adus la lumină ca din marginea cea mai de pe urmă a pămîntului. Că aşa a tălmăcit şi Achila: „Nu s-a acoperit osul meu de Tine, cu care am fost făcut întru ascuns; în multe feluri m-am închipuit, ca întru o parte prea de jos a pămîntului.” Nimic - zice - nu se poate tăinui de Tine, Care ai plăsmuit firea oamenilor în prăvălia[COLOR=#800080][1][/COLOR]cea ascunsă a firii.
16 Cele nelucrate ale mele le-au văzut ochii Tăi, şi în cartea Ta toţi se vor scrie; zile se vor zidi, şi nimeni întru dînşii.
Iar Simmah, aşa: „Încă nefiind închipuit eu, ochii Tăi mai-nainte m-au văzut împreună cu toţi cei scrişi în cartea Ta, celor ce se zidesc nelipsindu-le nici o zi.” Zice: Mai-nainte de a mă zidi şi a mă închipui, m-ai văzut pe mine la fel ca pe cei născuţi şi desăvîrşiţi, care nu sînt lipsiţi de nici o zi, şi sînt scrişi în cărţile Tale. De cărţile acestea face pomenire şi Fericitul Daniil, că zice: „Judecătorul a şezut şi cărţile s-au deschis.” Şi Domnul zice, întru sfinţitele Evanghelii: „Iar ai voştri, şi perii capului toţi sînt număraţi.” Iar prin „cărţi”, se cuvine a înţelege atotcuprinzătoarea cunoştinţă a lui Dumnezeu şi netăinuita pomenire a lui Dumnezeu.
Aşa, după ce le-a povestit pe cele dumnezeieşti, de aici îşi descoperă al său scop, necăutînd iubire de cinste şi de slavă, ci punîndu-se înainte drept întîi chip şi pildă de folos:
17 Iar mie foarte îmi sînt cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule! Foarte s-au întărit stăpîniile lor.
Şi istoria ne învaţă arătat acest lucru, Dumnezeu învrednicindu-i pe dumnezeieştii preoţi de toată cinstea şi căutarea, că toţi au auzit făgăduinţele făcute lui Avraam: „Voi blagoslovi – zice – pe cei ce te binecuvîntează pe tine, şi îi voi blestema pe cei ce te blestemă.” Iar pe acest „s-au întărit stăpîniile lor”, Teodotion l-a tălmăcit aşa: „s-au întărit săracii lor”, fiindcă cei ce, pentru nelegiuirile împăraţilor celor rău-credincioşi, au petrecut de demult întru prostime şi sărăcie au dobîndit înaintea Iosiei toată cinstea.
18 Număra-voi pe dînşii, şi mai mult decît nisipul se vor înmulţi.
Pentru că, luminîndu-se la minte prin bună-credinţa împăratului, cei ce demult erau rău-credincioşi s-au întors către buna-credinţă şi au îmbrăţişat petrecerea după Lege, şi cei ce de demult erau număraţi lesne s-au făcut mai înalţi decît numărul. Cuvîntul mai-nainte vesteşte încă şi schimbarea lumii ce s-a făcut după înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru, că cei ce se grijesc de slujba lui Dumnezeu biruiesc numărul în fiecare cetate şi ţară.
Sculatu-m-am şi încă sînt cu Tine.
Iar Simmah, aşa: „Deştepta-mă-voi şi de-a pururea voi fi cu Tine.” Că, de-a pururea deşteptîndu-mă pe sine-mi, voi lepăda somnul trîndăviei şi voi păzi în minte a Ta pomenire, dobîndind a Ta purtare de grijă.
19 De vei ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţii sîngiurilor, depărtaţi-vă de la mine! - că pricinuitori sînteţi întru gînduri.
Osebirea celor ce iubesc pe cei buni este a se îngreţoşa de cei împotrivnici. Pentru care zice: Dacă Tu, Iubitorul de oameni, îi ucizi pe păcătoşi, cu mult mai vîrtos mă voi întoarce eu de împreunarea acestora, ştiind socoteala lor cea prigonitoare, că nu suferă şi nu primesc sfătuirile cele bune, ci le leapădă prin învîrtoşarea socotelii.
20 Lua-vor întru deşertăciune cetăţile Tale.
Şi - zice - nu fără dreptate îi vei ucide pe dînşii, ci pentru că vor locui în deşert cetăţile Tale, nedobîndind nici un folos din legile Tale.
21 Au nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit?
22 Cu urîciune desăvîrşită i-am urît pe ei, vrăjmaşi s-au făcut mie.
De dragostea Ta sînt spînzurat – o Stăpîne! – şi pe aceleaşi cu Tine voiesc şi să le iubesc, şi să le urăsc. Pentru aceasta, îi iubesc şi îi cinstesc pe cei ce se ţin de a Ta slujbă şi credinţă, iar pe cei ce Te urăsc nu numai că îi urăsc, ci mă şi necăjesc şi mă topesc pentru ei: că îi urăsc ca pe nişte călcători de Lege, dar îmi este milă de ei ca de nişte oameni. Şi sînt silit a plînge pentru dînşii pentru fireasca împreună-pătimire, dar iarăşi mă îngreţoşez de dînşii pentru multa lor răutate.
23 Ispiteşte-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte inima mea! Cearcă-mă, şi cunoaşte cărările mele!
24 Şi vezi de este calea fărădelegii întru mine şi mă povăţuieşte în calea cea veşnică.
Acestea eu aşa socotesc că le ai, însă Te rog pe Tine, Doctorul sufletelor cel prea-bun, să iscodeşti cu de-amănuntul viaţa mea şi să cerci mişcările inimii mele; şi, de se va afla ceva împotrivnic legilor Tale, mă rog a se îndrepta de a Ta înţelepciune şi a se povăţui către călătoria cea veşnică. Acestea s-au zis de Fericitul David, dar mai-nainte s-au grăit pentru Iosia bine-credinciosul; sînt puse înainte încă şi tuturor celor ce voiesc pricină de mîntuire.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atelier” zicem noi acum, nesuferit cuvînt franţuzesc şi franc-masonic.