[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 140

Psalmul lui David.

Psalmul acesta are aceeaşi înţelegere cu cel mai-nainte rînduit: că, fiind gonit de Saul, David roagă pe Dumnezeu:
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă!
„Strigare” numeşte cu adevărat osîrdia sufletului, că şi lui Moisi, tăcînd aşa, i-a zis Dumnezeu: „Ce strigi către Mine?”
Ia aminte glasul rugăciunii mele cînd strig către Tine!
Zice: O Stăpîne! – primeşte rugăciunea mea cu milostivire.
2 Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta; ridicarea mîinilor mele - jertfă de seară.
Cu rugăciunea a înjugat şi lucrarea faptei bune: că „ridicarea mîinilor” pe aceasta o arată, fiindcă mîinilor li s-a încredinţat lucrarea. Şi se roagă să i se înalţe rugăciunea asemenea fumului tămîiei şi să urmeze buna mireasmă a aceleia; la fel, şi întinderea mîinilor să se arate asemănată jertfei de seară. A pomenit de seară, nu de dimineaţă, căci era în primejdii şi în scîrbe, iar primejdia se aseamănă întunericului şi nopţii.
3 Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele!
Ziditorul a dat limbii două ziduri: unul al dinţilor şi altul al buzelor, oprind pornirile ei necuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Dar Proorocul se roagă să dobîndească şi altă străjuire, temîndu-se să nu grăiască ceva necuvios pe cînd îşi plînge a sa nevoie. Iar că nu suferea niciodată a zice ceva de hulă nici cînd era gonit de Saul, mărturiseşte istoria: căci, şi cînd ai lui (ai lui David) s-au ispitit a-l ucide pe dînsul (pe Saul), el l-a numit „uns al Domnului”; şi, vorbind către dînsul, s-a numit pe sine-şi „rob al lui”; şi l-a ucis pe cel ce i-a vestit junghierea lui Saul şi se fălea că el a făcut-o, zicînd: „Sîngele tău asupra capului tău, că ai zis că tu ai ucis pe unsul Domnului.”
4 Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de răutate, ca să pricinuiască pricini întru păcate!
Se roagă a i se păzi nu numai limba, ci şi înseşi mişcările minţii, ca nici întru acelea să nu se afle alt gînd afară de dumnezeieştile legi. Iar în loc de: „ca să pricinuiască pricini întru păcate”, Simmah a zis: „gînduri nelegiuite”. Iar după Cei 70, aşa se cuvine încă a înţelege: Ar fi putut să gîndească Fericitul David că Saul îi era vrăjmaş şi războinic şi dorea junghierea lui, şi deci a-l ucide nu era lucru fără dreptate, că Legeaporuncea: „Vei iubi pe vecinul şi vei urî pe vrăjmaşul tău!” Dar el, mai-nainte văzînd evangheliceasca petrecere, voia să vieţuiască după dînsa, şi se roagă să nu ia nici o pricină spre păcat.
Cu oamenii ce lucrează fărădelegea nu mă voi însoţi, şi cu aleşii lor.
Că - zice - pe acestea le lucrează lucrătorii nelegiuirii, iar mie să nu-mi fie vreo împărtăşire cu dînşii, măcar de ar şi avea ei desăvîrşita bună-norocire. Că „aleşi”, aici, îi numeşte pe cei răi care sînt bine-norociţi.
5 Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untul de lemn al păcătosului să nu-mi ungă capul meu;
Mai plăcute - zice - îmi sînt mie mustrările de scîrbă care mi se fac de cei drepţi pentru învăţătură şi folos, decît cele dulci aduse de cei păcătoşi, măcar de îmi şi dăruiesc acestea viaţă mai dulce decît untdelemnul ce îmi străluceşte capul; aleg a fi certat de cei drepţi, în loc de a fi cinstit de cei păcătoşi.
că încă şi rugăciunea mea este întru bune vrerile lor.
Iar Simmah, aşa: „încă şi rugăciunea mea este întru răutăţile lor.” Că atît de departe stau eu de a rîvni buna lor norocire, încît mă rog să se schimbe: ca, schimbîndu-se aceea, să-şi schimbe şi ei răutatea.
6 Înghiţitu-s-au lîngă piatră judecătorii lor.
Nu după multă vreme - zice - se vor face deşerţi, şi cei ce se află suiţi întru stăpînirea cea desăvîrşită vor fi cufundaţi asemenea stîncilor acoperite de ape - în loc de: Se vor da uitării.
Auzi-se-vor graiurile mele, că s-au îndulcit.
Şi, învăţîndu-se cu iscusul adevărul graiurilor mele, vor simţi dulceaţa şi folosul acestora.
7 Ca grosimea pămîntului s-au rupt pe pămînt, risipitu-s-au oasele lor lîngă iad.
„Grosimea pămîntului” numeşte desimea pămîntului care, tăindu-se cu plugul, se desparte în bulgări. Deci – zice - cei ce acum stau se vor împrăştia cu moartea, asemenea bulgărilor acestora, şi oasele lor se vor risipi în morminte. Că „lîngă iad” a numit mormintele.
8 Căci către Tine, Doamne Doamne, ochii mei; spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu!
Iar eu nu mă bizui nici unui ajutor omenesc, ci aştept ajutorul Tău şi mă rog ca sufletul meu să nu se lipsească de acesta.
9 Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege!
Cursele şi smintelile acestea le-a pomenit şi în Psalmul de mai-nainte. Iar „curse” şi „sminteli” numeşte bîntuielile, de care se roagă să se izbăvească.
10 Cădea-vor în mreaja Lui păcătoşii,
Adică a lui Dumnezeu, că cei ce întind curse altora se vor prinde întru dumnezeiasca pedeapsă ca întru nişte laţuri, şi vor suferi acelea pe care le lucrează şi vor pătimi acelea pe care le aduc asupra altora.
deosebi sînt eu pînă ce voi trece.
Iar eu voi petrece despărţit de aceştia pînă ce voi primi sfîrşitul vieţii mele.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică neraţionale.