[patinina34]

[COLOR=red]TÎLCUIREA PSALMULUI 142[/COLOR]

Psalmul lui David, cînd îl gonea pe el Avesalom, fiul său.

Întru unele din pre-scrieri am aflat aşa: „în vremea cînd pe dînsul l-a gonit Avesalom, fiul lui”. Şi nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori nu am aflat adăugirea aceasta, dar se ţine de adevăr, că această pricină are Psalmul.
Doamne, auzi rugăciunea mea, ia în urechi cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta!
Dumnezeiescul David a căzut întru rele plătind osînde pentru cele greşite. Dar Avesalom era nedrept, şi nelegiuit, şi rău-credincios şi ucigător de tată, voind junghierea celui ce l-a născut, şi de aceea Fericitul David roagă pe Dumnezeu să fie auzit întru adevărul şi dreptatea rugăciunii.
2 Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu!
Zice: Întru adevăr şi întru dreptate Te-am rugat pe Tine cu ale mele cuvinte, dar nu dreptăţii mele bizuindu-mă, ci ştiind nelegiuirea războinicilor. Şi ştiu că e cu neputinţă să fie cineva atît de nevinovat, încît să scape de divanul Tău: că, dacă ai alătura dreptarul legilor puse de Tine lîngă viaţa oamenilor, nimeni nu se va afla că a vieţuit după dînsul. Iar dacă vei aduce în mijloc şi facerile Tale de bine şi cîte bunătăţi ai dăruit oamenilor, iarăşi, care dreptate omenească se va face deopotrivă cu darurile Tale?
3 Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, smerit-a la pămînt viaţa mea,
Deci mă rog să dobîndesc al Tău adevăr şi dreptate nu intrînd eu şi cu Tine întru judecată, ci judecîndu-ne eu şi vrăjmaşii mei, care m-au scos din împărăţie şi m-au izgonit din patrie. Şi istoria arată smerenia aceasta a lui, că mergea desculţ, şi acoperit şi lăcrimînd.
aşezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morţii veacului.
Că, fiind gonit şi silit a petrece în locuri pustii, nu mă deosebesc cu nimic de mortul închis întru întuneric.
4 Şi s-a mîhnit întru mine duhul meu,
Pentru aceasta, m-am umplut de multă mîhnire şi întristare - că „duh” numeşte aici sufletul.
întru mine s-a tulburat inima mea.
Toate gîndurile mele - zice - s-au umplut de tulburare şi de furtună.
5 Adusu-mi-am aminte de zilele de demult, cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mîinilor Tale am gîndit.
Am luat în minte - zice - de cîte primejdii i-ai slobozit pe strămoşii noştri şi nu i-ai lăsat a se face lesne prinşi războinicilor: şi mi-am adus aminte de cele pentru Avraam, de cele pentru Isaac, de cele pentru Iacov, de cele pentru Iosif, de cele pentru Moisi, şi de aici am luat mîngîiere.
6 Tins-am către Tine mîinile mele,
În loc de: Am făcut rugăciunea cu toată sîrguinţa.
sufletul meu, ca un pămînt fără de apă, Ţie.
Şi aşa însetez de ajutorul Tău, precum aşteaptă ploaia pămîntul fără apă.
7 Degrab auzi-mă, Doamne, slăbit-a duhul meu!
Prin acestea a arătat covîrşirea mîhnirii, patima aceasta fiind osebită acelora ce se mîhnesc foarte.
Să nu întorci faţa Ta de la mine, să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă!
Că, dacă Te vei îngreţoşa de rugăciunea mea, pentru păcatul meu, numaidecît voi fi dat la moarte. Căci „groapă” a numit cu închipuire moartea: că, precum cel închis în groapă nu poate să scape fără ajutor, tot aşa, nevrînd Dumnezeu, este din cele cu neputinţă a mai învia cel mort.
8 Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit!
Vesteşte mie - zice - a Ta iubire de oameni, şi să nu mă înşel de nădejde! Iar „dimineaţa” a numit aici grăbnicia.
Cunoscută fă-mi mie, Doamne, calea întru care voi merge, că spre Tine am ridicat sufletul meu!
Fă-Te mie povăţuitor - zice - şi arată-mi cărarea cea dreaptă, că, depărtînd sufletul meu de la toate cele omeneşti, Ţie Ţi l-am adus pe acesta – o Stăpîne!
9 Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne, că la Tine am scăpat!
Fugind de războinici, pe Tine Te am loc de scăpare, şi mă rog a mă izbăvi de bîntuirea acelora.