[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 143


Psalmul lui David.

Întru unele din pre-scrieri, lîngă scrierea-deasupra am aflat adăugat: „împotriva lui Goliat”, dar nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, nici la Cei 70 în Exapla.
Şi are pricina aceasta. Mulţi din Prooroci au pomenit de neamurile ce s-au sculat asupra Iudeilor după întoarcerea din Babilon, dar mai pe larg decît ceilalţi - dumnezeiescul Iezechil, care zice şi acestea, împreună cu altele multe: „În anii de pe urmă,te vei găti şi vei veni pe pămîntul cel întors de la sabie, adunat din noroade multe, pe pămîntul Ierusalimului, care s-a fost făcut cu totul pustiu. Şi ei din neamuri au venit, şi vor locui în pace ei toţi. Şi te vei sui ca o ploaie, şi vei veni ca un vifor şi ca un nor ca să acoperi pămîntul, şi vei cădea tu, şi toţi cei din prejurul tău şi neamuri multe cu tine.” Apoi, după multe, ne învaţă şi chipul morţii lui: „Şi voi chema asupra lui frică de sabie întru toţi munţii Mei - zice Adonai Domnul. Sabia omului asupra fratelui său va fi, şi-l voi judeca pe dînsul cu moarte, şi cu sînge, şi cu ploaie ce puhoieşte şi cu pietre de grindină. Şi foc şi pucioasă voi ploua peste dînşii, şi peste toţi cei împreună cu dînsul şi peste neamuri multe ce sînt împreună cu dînsul.” Şi cel ce voieşte poate să le deprindă pe acestea mai cu de-amănuntul, dacă va citi proorocia lui. Pe acestea mai-nainte le vesteşte şi Psalmul de faţă, că zice: „Pleacă, Doamne, cerurile şi Te pogoară! Atinge-Te de munţi, şi vor fumega! Fulgeră-Ţi fulgerul Tău, şi-i vei risipi pe ei! Trimite săgeţile Tale, şi-i vei tulbura pe dînşii!” Însă tîlcuirea din parte şi de-a rîndul ne va învăţa acestea mai descoperit:
Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învaţă mîinile mele spre oştire, degetele mele spre război!
Pentru că se întorseseră de curînd din Babilon şi erau lipsiţi de arme şi de îngrădiri, i-au biruit pe neprietenii ce veniseră asupră-le cu ajutor dumnezeiesc. Cele zise se potrivesc încă şi nouă, căci, izbăvindu-ne de tirania diavolului, ne-am învăţat de Dumnezeu a bate războiul: cu mîinile lucrînd dreptatea, iar cu degetele punînd pecetea Crucii pe frunţile noastre.
2 Mila mea şi Scăparea mea, Sprijinitorul meu, Scutitorul meu şi Izbăvitorul meu, spre Dînsul am nădăjduit,
Din lucruri a făcut numirile, că zice: Tu eşti mila mea, că de la Tine am primit izvoarele milei; Tu eşti scăparea mea, căci m-am mîntuit scăpînd către Tine; Tu – scutitorul meu, că, dobîndind ajutorul Tău, m-am înălţat deasupra războinicilor; Tu – izbăvitorul meu şi sprijinitorul meu, că Tu m-ai îngrădit cînd mi se da război şi m-ai izbăvit fiind înconjurat de vrăjmaşi. Deci voi avea nădejdea întemeiată întru Tine.
Cel ce supune norodul meu sub mine.
Acest cuvînt se potriveşte lui Zorobabel şi lui Iisus preotul, că aceştia povăţuiau norodul atunci.
3 Doamne, ce este omul că Te–ai făcut cunoscut lui? Sau fiul omului, că-l socoteşti pe el?
În loc de „Te-ai făcut cunoscut”, Simmah a tălmăcit: „Te faci cunoscut”. Foarte mă minunez - zice - de nemăsurata Ta iubire de oameni: că, fiind Dumnezeu şi Ziditor al tuturor, faci atîta purtare de grijă pentru această jivină proastă. Apoi, arată şi stricăciunea firii:
4 Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec.
Iar Teodotion zice: „omul fumului s-a asemănat”, şi Simmah: „aburului”. Căci, ca aburul ce se ridică şi se risipeşte, aşa de lesne se strică firea oamenilor, şi viaţa lor umblă asemenea umbrei. Deci, de vreme ce Îţi pasă atît de mult de oamenii aceştia stricăcioşi:
5 Doamne, pleacă cerurile Tale şi Te pogoară!
Omeneşte a folosit cuvintele acestea, ştiind că dumnezeiasca fire nu este împrejur-scrisă în cer, ci chemîndu-L pe Ajutător spre pedeapsa războinicilor.
Atinge-Te de munţi, şi vor fumega!
Acest lucru s-a făcut şi în muntele Sinaiului, că - zice - „muntele se afuma”.
6 Fulgeră-Ţi fulger, şi-i vei risipi pe dînşii! Trimite săgeţile Tale, şi-i vei tulbura pe dînşii!
Închipuie cuvintele în rugăciune, dar mai-nainte spune cele ce or să fie, pe care mai-nainte le-a zis Dumnezeu prin Proorocul Iezechil, că aşa i-a cheltuit pe toţi aceia.
7 Trimite-Ţi mîna Ta dintru înălţime,
Învăţîndu-ne că Tu poţi să dai mîntuirea celor ce o cer făcînd doar semn. Iar „mînă” a numit lucrarea, după cum am zis de multe ori.
scoate-mă şi mă izbăveşte din ape multe,
„Ape multe” a numit mulţimea războinicilor. Aşa a zis şi în Psalmul 123: „Pîrîu a trecut sufletul nostru, apa cea fără de stare.” Şi, învăţîndu-ne că pe vrăjmaşi i-a numit cu închipuire „ape”, a adăugat:
din mîna fiilor celor străini,
Şi i-a numit pe dînşii „străini” nu ca pe unii de altă seminţie, ci ca pe nişte rău-credincioşi.
8 a căror gură a grăit deşertăciune,
Hule – zice – au grăit asupra slavei Tale, o Stăpîne!
şi dreapta lor – dreaptă a strîmbătăţii.
Şi cu cuvintele lor se unesc şi lucrurile: că, precum hulesc cu cuvintele, aşa şi nedreptăţesc cu lucrurile, că această „dreaptă” a lor nu lucrează nimic drept, ci s-a arătat unealtă a nedreptăţii.