[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 145

Aliluia.

Întru unele din izvoade este adăugat: „al lui Agheu şi al Zahariei”, dar aceasta nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, nici la Cei 70 în Exaplanu am aflat-o. Şi Psalmul acesta porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor, că aceasta arată şi scrierea-deasupra, acest „aliluia” tălmăcindu-se: „lăudaţi pe Domnul”, după cum am zis de multe ori.
Laudă, suflete al meu, pe Domnul!
Darul Duhului ne porunceşte tuturor a ne deştepta pe noi înşine spre slavoslovia lui Dumnezeu.
Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi.
În Psalmul al 6-lea, a zis: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?” De aceea ne învăţăm a-L lăuda pe Dumnezeu în vremea vieţii de acum, înainte de a primi sfîrşitul vieţii.
Nu vă nădăjduiţi spre boieri,
Bună este sfătuirea, că nici boierii nu sînt boieri de-a pururea, ci au stăpînire vremelnică, nici nu cinstesc toţi boierii dreptatea. Şi, ca să fie de faţă amîndouă, se cuvine a cunoaşte stricăciunea firii, că aceasta aduce pe urmă:
2 spre fiii oamenilor, întru care nu este mîntuire!
Vezi firea, şi nu te bizui stăpînirii, că omul „s-a asemănat deşertăciunii” şi „omul - ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului”.
3 Ieşi-va duhul lui, şi se va întoarce în pămîntul său.
„Duh” numeşte aici sufletul. Şi, ieşind acesta, trupul se duce către a sa rudenie, după dumnezeiasca hotărîre: „Pămînt eşti, şi în pămînt te vei duce!”
În ziua aceea, vor pieri toate gîndurile lui.
Pentru că, desjugîndu-se sufletul şi trupul risipindu-se în ţărînă, se arată nălucirea deşartă a gîndurilor. Domnul ne-a învăţat aceasta şi prin pildă: că - aducîndu-l în mijloc pe bogatul căruia i-a rodit ţarina, care socotea să strice hambarele şi mai mari să le zidească – i-a zis: „Nebune, în noaptea aceasta vor cere sufletul tău de la tine, şi cele ce ai gătit cui vor fi?” Şi din ceilalţi oameni încă, unii nălucesc boierii şi stăpînii, alţii averi de ţarini şi de zidituri, alţii nălucesc ca într-un vis biruinţe în războaie, iar alţii lucrează pieirea vrăjmaşilor; ci, venind fără de veste moartea asupră-le, lasă nălucirea gîndurilor nesăvîrşită. Aşa, după ce a arătat deşertăciunea nădejdii spre oameni, arată folosul nădăjduirii spre Dumnezeu:
4 Fericit este al căruia Dumnezeul lui Iacov este ajutorul lui, nădejdea lui - spre Domnul Dumnezeul lui,
Nu L-a numit „Dumnezeu al lui Iacov” aşa prost, ci porunceşte să nădăjduim spre „Dumnezeul lui Iacov” aducîndu-ne aminte cîtă purtare de grjă a dobîndit acesta nădăjduind spre Dumnezeu şi ce fel şi cîte roade ale nădejdii a secerat. Şi Îl numeşte pe Dînsul „Domn” şi „Dumnezeu”, şi prin amîndouă Îi propovăduieşte puterea. Apoi, ne învaţă bunătatea şi puterea Lui din zidirea făpturilor:
5 spre Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele ce sînt întru dînsele;
În scurt, a cuprins cu cuvîntul toată zidirea văzută şi nevăzută, că n-a pomenit numai cerul, şi pămîntul şi marea, ci şi toate cele dintru dînsele: şi în cer sînt Îngerii, şi firea celor nevăzute, şi soarele, şi luna şi mulţimea stelelor; iar pe pămînt şi în mare - oamenii şi neamurile celor necuvîntătoare. Iată cît de mare - zice - este puterea Făcătorului tuturor, deci vezi cîtă deosebire este între Dînsul şi boierii cei stricăcioşi! Aşa, după ce a arătat pe Ziditorul tuturor, Îl arată că Se şi grijeşte de cele pe care le-a făcut:
6 spre Cel ce păzeşte adevărul în veac, spre Cel ce face judecată celor năpăstuiţi, spre Cel ce dă hrană celor flămînzi.
Că Cel ce Se făgăduieşte este nemincinos şi iubitor de adevăr, şi împlineşte făgăduinţele, şi izbîndeşte celor năpăstuiţi, şi judecă cu dreptate, încă şi tuturor flămînzilor le dă hrana potrivită. De aici, mai-nainte zice şi facerile de bine săvîrşite prin înomenirea Mîntuitorului nostru:
7 Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul ridică pe cei surpaţi,
Dumnezeul tuturor a mai-nainte grăit acestea şi prin Isaia Proorocul: că, după ce a zis: „Te-am dat pe Tine spre lumină neamurilor”, a adăugat: „ca să deschizi ochii orbilor, să scoţi din legături pe cei legaţi şi din casa păzirii pe cei ce şed întru întuneric.” Şi, la alt loc, a zis despre faţa Stăpînului Hristos: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns ca să bine-vestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor robiţi lăsare, orbilor - vedere.” Şi, aiurea: „Atunci vor auzi surzii cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, ce sînt întru întuneric şi în negură, vor vedea.”
Domnul iubeşte pe cei drepţi;
8 Domnul păzeşte pe cei nemernici,
Domnul tuturor aduce fiecăruia cele potrivite: drepţilor ce Îl iubesc pe El, le răsplăteşte cu daruri deopotrivă, arătînd către dînşii dragoste şi iubire părintească; iar pe cei ce au fugit de părinteasca păgînătate şi se apropie cu credinţă la Dînsul, îi învredniceşte de toată paza şi purtarea de grijă. Căci „nemernici” îi numeşte pe cei străini. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Oarecînd eram fără de Hristos, înstrăinaţi de petrecerea lui Israil şi străini de testamenturi, neavînd nădejdea făgăduinţei, dar, cei ce atunci eram departe, aproape ne-am făcut.”
pe sărman şi pe văduvă va primi, şi calea păcătoşilor o va pierde.
De la purtarea de grijă de obşte, a pogorît cuvîntul către cele din parte: şi zice că Ocîrmuitorul tuturor nu lasă pe nimeni negrijit, ci îi învredniceşte de toată grijirea pe cei lipsiţi de omeneasca purtare de grijă şi risipeşte pîndirile asupra lor.
9 Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam!
Că veşnică are stăpînirea şi pururea vecuitoare Cel ce acum - o Sioane! - Se socoteşte a fi numai al tău Dumnezeu.