[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 147

Aliluia.

Cuvîntul cel proorocesc porunceşte şi aici a lăuda. Mai-nainte zice încă şi biruinţa făcută după întoarcere, iar lîngă aceasta mai-nainte vesteşte şi propovedaniile Apostolilor, care au străbătut prea-degrab toată lumea.
Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! -
2 că a întărit încuietorile porţilor tale,
Izbăvindu-te de războinici cu ajutorul cel nebiruit al lui Dumnezeu şi rămînînd neînconjurată[COLOR=#800080][1][/COLOR], cu laude răsplăteşte-I Făcătorului de bine, o Ierusalime! Iar „Ierusalim” nu numeşte zidirile cetăţii, ci pe locuitorii acesteia.
blagoslovit-a pe fiii tăi întru tine
Că, luînd binecuvîntarea de bună-naştere şi de multă-facere de copii, întru mulţime ai crescut.
3 Cel ce a pus în hotarele tale pace
Ţi-a dăruit şi pace despre toate părţile: că, înfricoşîndu-se de frica celor ucişi, alţii nu îndrăznesc a mai veni iarăşi asupră–ţi.
şi cu grăsime de grîu te-a săturat;
Şi te-a împresurat cu bunătăţile pămîntului. Că „grăsime de grîu” a numit îndestularea roadelor, din parte numind totul: fiindcă acest nume, „pyros”, înseamnă „grîu”, iar „grăsime de grîu” – pîinea cea prea-bună, pîinea aceasta arătînd şi celelalte roade.
Ci această purtare de grijă dobîndeau de demult Iudeii, iar după ce s-au turbat asupra Mîntuitorului s-au făcut pustii de toate bunătăţile. De aceea şi proorocescul cuvînt, vorbind pentru aceia, mai-nainte vesteşte mîntuirea neamurilor:
4 Cel ce trimite cuvîntul Său pămîntului. Degrab aleargă cuvîntul Lui,
„Cuvînt” a numit aici evangheliceasca propovedanie, pe care a trimis-o nu numai Iudeilor, ci şi tuturor celorlalţi oameni, că zice: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” A arătat încă şi iuţimea drumului, că întru puţină vreme a umplut de învăţătură tot pămîntul şi marea. Mai-nainte văzînd acest lucru, Proorocul a zis: „prea-degrab aleargă cuvîntul Lui”. Şi nu e nici un lucru nou, nici prea-slăvit, că toate se supun dumnezeieştii voiri. Drept aceea, dacă vrea, El preface îndată firea apelor, una fiind ea, întru nenumărate chipuri:
5 al Celui ce dă zăpada ca lîna, al Celui ce presară negura ca cenuşa,
6 al Celui ce pune gheaţa Sa ca pîinile.
Pentru că din una şi singura fiinţă a apelor se face şi gheaţa vîrtoasă, şi zăpada rară şi moale ca frîntura lînii, dar se face şi praf umed, că într-acest fel este firea negurii.
Împotriva feţei gerului Lui cine va suferi?
Încă şi aerul îl preface cu lesnire: şi, pe cel înfocat acum, după puţin îl face geros.
7 Trimite-va cuvîntul Său, şi le va topi pe ele; sufla-va Duhul Lui, şi vor curge ape.
Dar, iarăşi voind, topeşte cu lesnire apa îngheţată şi o face să curgă ca pîraiele: pentru că, suflînd austrul, se topeşte şi zăpada, şi gheaţa. Şi nu aşa prost a făcut povestirea acestora, ci ca prin ele să însemneze altele: că - precum zăpada, căzînd, umple munţii, iar după ce se topeşte se aduce întru rîurile slobozite dintru dînşii şi ajunge să adape alte locuri - aşa şi belşugul bunătăţilor date de Dumnezeu s-a adus întîi Iudeilor, după care, gonind şi alungînd aceia darul, adăparea învăţăturii s-a adus neamurilor, ca prin nişte rîuri, prin Sfinţiţii Apostoli.
8 Cel ce trimite cuvîntul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israil
De demult - Legea, iar după aceea şi Darul, dar s-au arătat nevrednici de amîndouă.
9 n-a făcut aşa la tot neamul şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor.
Că nici unuia din neamuri nu a dat Legeacea prin Moisi şi nu a adus folosul cel prin Prooroci, ci numai pe Iudei i-a învrednicit de o astfel de adăpare. Cu toate acestea, aceia s-au făcut nemulţumitori către Făcătorul de bine, iar neamurile, primind strălucirea luminii celei gîndite prin Sfinţiţii Apostoli, L-au cunoscut pe al lor Ziditor şi totdeauna Îi aduc cinstea Acestuia.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de cetate.