[patinina34]

[COLOR=black]Şi totuşi - vai mie! - cât de groza­[/COLOR][COLOR=black]vă va fi clipa când voi ieşi din crisali­[/COLOR][COLOR=black]da trupului! Cât de înspăimântător va [/COLOR][COLOR=black]fi ceasul despărţirii sufletului de trup![/COLOR]
[COLOR=black]Atunci, odată cu trupul care se va ros­[/COLOR][COLOR=black]togoli în ţărâna din care este luat, va [/COLOR][COLOR=black]cădea şi masca mincinoasei evlavii pe [/COLOR][COLOR=black]care am purtat-o în viaţă. Atunci, nu [/COLOR][COLOR=black]numai Tu, Iisuse Doamne, ci şi [/COLOR][COLOR=black]Preasfânta Fecioară şi toate cetele [/COLOR][COLOR=black]îngereşti şi toţi sfinţii vor vedea că sunt sărac şi gol, şi orb, şi lipsit de [/COLOR][COLOR=black]orice faptă bună. Când mi se vor lua [/COLOR][COLOR=black]toate darurile fireşti şi cereşti, gându­rile şi faptele mele cele ruşinoase, pe care în viaţa pământească le-am aco­perit cu făţărnicie, vor ieşi la iveală ca petele de pe haină la lumina zilei. Iar când voi fi cu totul dezgolit de acope­rământul Harului Tău, atunci toată lumea va vedea ruşinoasa înfăţişare a omului meu lăuntric şi voi rămâne, ca desfrânata din Apocalipsă, numai cu paharul plângerilor în mână.[/COLOR]
[COLOR=black]Vai! Unde mă voi ascunde atunci de ruşine? Ce voi face când nici mun­ţii nu vor voi să cadă peste mine ca să mă acopere? Ce voi răspunde la învi­nuirile ce mi se vor aduce? De bună seamă că în ziua cea înfricoşată a Judecăţii, când se va da pe faţă toată murdăria din mine, voi zice ca şi Psalmistul: Eu tac şi gura n-o des­chid. N-am răspuns pe buzele mele. Voi tăcea şi nu voi deschide gura la cercetarea ce mi se va face, pentru că, într-adevăr, copleşit de vinovăţia mea, nu voi găsi nici un cuvânt întru apărarea mea. Iar când voi fi pedepsit pentru păcatele mele, voi zice cu smerite lacrimi: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Mai multe şi mai cumplite pedepse mi se cuvin pentru relele ce le-am făcut.[/COLOR]
[COLOR=black]Tu mi-ai dat, Iisuse Doamne, toa­te darurile fireşti şi toate harurile ce­reşti necesare mântuirii mele. Mi-ai dat lumina cunoştinţei, mi-ai dat şi puterea de înfăptuire. Dar dacă eu am ştiut, însă n-am făcut ceea ce trebuia să fac, asta e numai vina mea şi, după cuvântul Tău, pentru aceasta se cuvi­ne să fiu bătut cu mai multe lovituri.[/COLOR]
[COLOR=black]Drept aceea, eu nu mă pot [/COLOR][COLOR=black]dezvinovăţi şi nici nu pot învinovăţi pe alţii pentru păcatele ce le-am să­[/COLOR][COLOR=black]vârşit. Dimpotrivă, vor sta sfinţii Tăi, [/COLOR][COLOR=black]Doamne, pe scaunele lor de judecată şi mă vor învinovăţi pentru că ei au [/COLOR][COLOR=black]fost neputincioşi şi plini de slăbiciuni [/COLOR][COLOR=black]ca şi mine şi totuşi au biruit cu harul Tău. Eu, însă, din cauza trândăviei mele, mereu cad învins de puterea [/COLOR][COLOR=black]vrăjmaşului nevăzut.[/COLOR]
[COLOR=black]De data aceasta cunosc calea, ştiu [/COLOR][COLOR=black]pe unde să ies, pe unde trebuie să [/COLOR][COLOR=black]trec, unde trebuie să ajung. Am încer­cat chiar să mă ridic cu propriile mele [/COLOR][COLOR=black]puteri, agăţându-mă de nişte firave [/COLOR][COLOR=black]rădăcini. Dar rădăcinile s-au rupt, iar [/COLOR][COLOR=black]eu am alunecat şi am căzut din nou [/COLOR][COLOR=black]înfrânt. Şi acum îmi înalţ slabele me­[/COLOR][COLOR=black]le mâini şi Te chem, Iisuse, din tot su­[/COLOR][COLOR=black]fletul şi din toată inima, zicând ca şi [/COLOR][COLOR=black]slăbănogul din Evanghelie: Vino, [/COLOR][COLOR=black]Iisuse, căci om nu am care să mă ia şi [/COLOR][COLOR=black]să mă arunce în scăldătoarea Harului ceresc. Vino, Păstor iubit, şi scoate-mă din această nouă mocirlă în care am căzut. Cum nu Te-ai îngreţoşat de băligarul peşterii în care Te-ai născut şi de leproşii pe care i-ai vindecat, tot aşa nu Te îngreţoşa nici de păcatele mele scârnave şi urâte. Iisuse, nu mă părăsi, căci de data aceasta prăpastia este mai adâncă, iar eu nici degetul cel mic nu-1 mai pot ridica, ci numai suspin şi plâng. Fiul risipitor a avut puterea să se întoarcă acasă pe pro­priile lui picioare, oaia cea rătăcită a avut puterea să Te cheme cu glasul ei, dar eu, fără putere şi fără grai, întoc­mai ca drahma cea pierdută, nu pot fi descoperit decât cu făclia iubirii Tale, care de veacuri vede luciul suspinelor stinghere, al lacrimilor înăbuşite şi al inimilor zdrobite.[/COLOR]
[COLOR=black]De data aceasta, recunosc, sunt şi mai vinovat, dar în acelaşi timp sunt şi mai nefericit. De aceea, nădăj­duind la mila Ta cea nesfârşită, Te chem din adâncul păcatelor mele: ajută-mă, Iisuse, mântuieşte-mă cu Darul Tău pe care fa-1 să prisosească în inima mea în măsura în care s-a înmul­ţit păcatul. Mântuieşte-mă, Iisuse, fără nici un merit din partea mea, căci, într-adevăr, ce merit a avut tâlharul de pe cruce pe care, pentru scurta lui ru­găciune şi pentru inima lui cea bună, l-ai făcut primul cetăţean al Raiului? Ce merit a avut păcătoasa pe care ai mântuit-o, cu toate că ea, sărmana, în­conjurată de fariseii care voiau s-o omoare cu pietre, nici n-a îndrăznit să se roage Ţie? Tot astfel, Iisuse, Te rog să ai milă şi de mine şi să mă mântuieşti în dar, căci fără Tine nu pot face nimic, fără Tine sunt pierdut.[/COLOR]
[COLOR=black]Fiul pierzării - deznădăjduit de [/COLOR][COLOR=black]diavol - n-a mai cerut iertare de la [/COLOR][COLOR=black]Tine, n-a mai cerut ajutorul şi Harul [/COLOR][COLOR=black]Tău, nu s-a mai rugat Ţie, dar eu Te rog, Te implor să nu mă părăseşti, să [/COLOR][COLOR=black]vii în ajutorul meu, să mă mântuieşti cu Harul Tău. în disperarea lui ce 1-a împins până dincolo de prăpastie, Apostolul cel deznădăjduit n-a întâl­nit pe cale nici o vorbă prietenească, nici o mângâiere de frate, nici un sfat duhovnicesc, ci numai cuvântul rece, dispreţuitor şi nepăsător: „Tu vei ve­dea!". Pe câtă vreme în jurul meu se aud calde cuvintele de încurajare şi de dragoste care îmi spun să nădăjdu­iesc chiar împotriva deznădejdii. Toţi sfinţii mă învaţă să zic: „nu mă deznădăjduiesc de a mea mântuire eu, ti­călosul". Căci Iisus este „nădejdea celor deznădăjduiţi".[/COLOR]
[COLOR=black]În timpul răstignirii Tale sufleteşti [/COLOR][COLOR=black]din grădina Ghetsimani, când cu su­[/COLOR][COLOR=black]dori de sânge Te rugai să treacă pe [/COLOR][COLOR=black]alături Paharul Golgotei pe care îl vedeai în faţă şi când firea Ta ome­[/COLOR][COLOR=black]nească se înspăimânta la gândul că [/COLOR][COLOR=black]zadarnică îţi va fi jertfa într-o lume [/COLOR][COLOR=black]care nu Te-a înţeles, Tatăl ceresc 1-a [/COLOR][COLOR=black]trimis pe îngerul Său care Ţi-a arătat [/COLOR][COLOR=black]miile şi zecile de mii de ucenici care Te vor urma până la sfârşitul vea­curilor. Atunci, când ai primit Paharul cu toată dragostea şi smerenia, în zarea viitorului m-ai văzut şi pe mine, Iisuse al meu. Şi fiindu-Ţi milă de mine, aşa cum Ţi-e milă de toţi fiii lui Adam ce rătăcesc ca nişte oi fără păstor, şi - ştiind că mă vei mântui şi pe mine - Te-ai întărit cu această vede­nie trimisă prin înger, Te-ai ridicat de la rugăciune şi ai primit cu supunere negrăită suferinţa ce-Ţi stătea în faţă. Ca să nu mă cuprindă neagra dez­nădejde, Tu îl trimiţi, Iisuse, pe înge­rul meu păzitor ca să-mi arate că mulţi dintre sfinţii Tăi iubiţi au căzut, s-au lepădat de Tine chiar şi după ce Te-au cunoscut, după ce au gustat şi au văzut cât eşti de bun. Şi totuşi, Tu i-ai iertat, rând pe rând, iubindu-i cu mai multă dragoste, fiindcă erau mai nenorociţi, mai vrednici de "compăti­mit. Pe Petru l-ai iertat, întrebându-1: „Mă iubeşti?". Pe Pavel l-ai primit, arătându-i cât va avea de suferit pentru Numele Tău. Andrei Criteanul, care se îndoia că-1 mai poţi ierta, Te-a văzut venind - în vedenie - cu braţele deschise, iar Tu, sărutându-1, i-ai spus că zi şi noapte îl tot aşteptai să se în­toarcă la Tine. Şi pe Teofil, care s-a lepădat de Tine în faţa diavolului, dând zapis scris cu propriul său sân­ge, l-ai iertat cu aceeaşi nemărginită iubire, fără să ţii seama de blestemăţi­ile lui. Scrierile sfinte ne arată că, atunci când ai strigat pe cruce: „Mi-e sete!", Ţi-a fost sete de mântuirea tu­turor vânzătorilor şi trădătorilor care Te vor vinde şi Te vor trăda, ca şi mi­ne, până la sfârşitul veacului. Căci Tu nu vrei moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.[/COLOR]