View Single Post
  #85  
Vechi 10.12.2006, 02:17:15
Grigorie Grigorie is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.09.2006
Mesaje: 374
Implicit

Konstantinos s.c.l.
In secolul III a fost o disputa in Biserica pe tema validitatii botezului facut de eretici. Atunci s-au evidentiat 2 tendinte:
1. Daca botezul s-a facut in numele Sf. Treimi, atunci primirea in Biserica a ereticilor se face prin punerea mainilor / mirungere. Aceasta pozitie a fost sutinuta de Stefan, episcopul Romei, care spunea ca urmeaza o predanie apostolica. De asemenea, multe Biserici locale procedau la fel.
2. Botezul trebuie repetat. Pozitia aceasta era sustinuta de Sf. Ciprian al Cartaginei, Firmilian al Capadociei, Dionisie al Alexandriei, precum si de Bisericile din Galatia si Cilicia. Si acestia invocau o traditie apostolica.

In problema serbarii Pastelui, de asemenea erau traditii deosebite in Biserica primelor veacuri. In Asia se formase obiceiul de a serba Sf. Pasti la 14 nisan (aproximativ 14 aprilie), odata cu Pastele evreilor. Restul Bisericii serba in duminica ce urma lui 14 nisan. La sinodul I ecumenic s-a stabilit regula cu prima duminica dupa echinoctiul de primavara, dupa luna plina si sa nu coincida cu Pastele evreiesc (extrem de rar se intampla asta), caz in care se mai amana o saptamana. Dupa cum vedem, este vorba de o conventie. In plus, echinoctiul de primavara este un eveniment astronomic, iar calendarul iulian are o mica inexactitate, este un pic mai lung decat un an astronomic.
Asa cum cei pe vechi sustin ca respecta o hotarare a unui sinod ecumenic (pascalia alexandrina), tot la fel de bine pot spune asta si cei pe nou: ei respecta algoritmul stabilit de Sinodul I si de legile puse de Dumnezeu in natura. Intentia Parintilor sinodali a fost ca data Pastelui sa fie cat mai apropiata de cea in care Mantuitorul a inviat (aproximativ 14 nisan), sa fie intr-o zi de duminica si sa nu coincida cu sarbatoarea evreilor. Daca s-ar aplica pascalia alexandrina, realizata pe baza calendarului iulian, se va ajunge peste mii de ani sa serbam Sf. Pasti in luna iunie (i.e. vara in loc de primavara). Bine, imi veti spune ca nu vor mai fi acele mii de ani. Tot ce e posibil, dar numai Dumnezeu stie ce, cum si cand.


Si in alte probleme trebuie sa fim constienti ca nu erau traditii unice, ca nu existau ritualuri unice. Si nici rituri unice. Daca ar fi dupa voi stilistii, numai ritul bizantin ar fi mantuitor. Este o absurditate. Un rit galican (de ex) din primul mileniu este la fel de placut lui Dumnezeu. Sunt ortodox si urmez ritul bizantin, imi place, dar mi s-ar parea incorect sa refuzam comuniunea cu alti oameni care impartasesc aceeasi credinta, dar si-o manifesta diferit. Acesta era spiritul Bisericii primare. E mai importanta credinta decat ritul. Un rit poate cunoaste modificari (si chiar cunoaste, asta e realitatea!), la fel cum si un canon poate fi schimbat sau poate cadea in desuetudine de la sine. Vreti sa dau niste exemple? Le dau in speranta ca veti parasi obtuzitatea de care dati dovada.

- In sec. IX un sinod tinut sub Sf. Fotie a stabilit ca un calugar nu poate fi episcop. Ce se intampla in ziua de azi stim cu totii. Sinoade ulterioare Sf. Fotie au atenuat decizia acestuia, iar treptat-trepatat, datorita prestigiului foarte mare al monahismului, situatia s-a inversat: episcopul este obligatoriu sa fie monah.
By the way, este instructiv sa cititi cate ceva despre Sf. Fotie si vremea lui. Atunci erau la Constantinopol si in Imperiul bizantin doua "partide" religioase: "albastrii" si "verzii". Din partida "albastra" faceau parte ortodocsii instruiti si considerati ceva mai liberali, printre ei fiind si Sf. Fotie (si alti membri ai inaltului cler). "Verzii" erau reprezentati de preoti de parohie, calugari, credinciosi mai putin instruiti, practicanti ferventi (i.e. ceva mai habotnici). "Albastrii" aveau o intelegere mai larga, "verzi" erau foarte atasati de "litera legii". (Bat seaua ca sa priceapa iapa!) In materie de credinta insa, Sf. Fotie a fost un mare aparator al ortodoxiei. Controversa sa cu papa Nicolae este binecunoscuta, ca si alte fapte de seama.

- Exista un canon care interzice ca duminica sa se ingenuncheze in biserica. Cine intra acum intr-o biserica ortodoxa se poate convinge ca acest canon a cazut in desuetudine.

- Exista un canon care spune ca intr-o cetate (eparhie) nu poate fi decat un episcop. Ei bine, un oras din Occident (Parisul, de pilda) se afla sub jurisdictia a vreo 5-6 episcopi apartinand de Biserici locale diferite (Rusa, Romana, patriarhia ecumenica, Sarba, Bulgara, s.a.). Exista argumentul ca fiecare minoritate din diaspora e bine sa asculte slujba in limba materna, dar se vede ca acel canon apostolic nu se mai respecta. Incalcarea acestui canon mai spune si altceva: viziunea soborniceasca (catolica) asupra Bisericii este frumoasa in teorie, dar mai trebuie pana cand sa se intrupeze in practica la adevarata sa dimensiune.

As spune cate ceva despre post, pentru ca se face mare caz. Nu intru in detalii, ele pot fi gasite in manuale de liturgica. Postul Mare a avut la inceput o saptamana, apoi a ajuns la 7 (6+1). Ceva asemanator s-a intamplat si in cazul Postului Craciunului. Postul Sf. Marii si Postul Sf. Apostoli s-au introdus ceva mai tarziu in Biserica (nu mai stiu acum datele exacte, dar cred ca prin sec 4-5). Oare primii crestini erau mai pacatosi decat stilistii? Ati auzit de "libertatea fiilor lui Dumnezeu"? Este foarte buna asceza, dar daca se face din litera legii un idol, atunci mai bine este a manca carne zilnic decat a avea o credinta gresita.

Credinta voastra ca unui ortodox pe nou trebuie sa i se aplice din nou mirungerea si eventual botezul ma obliga sa va spun ca voi sunteti cei care dati dovada de erezie. Dragostea este mai importanta decat respectarea unor reguli omenesti. Rusii, sarbii, Ierusalimul, Muntele Athos asa gandesc, membrii BOR fiind primiti cu dragoste. Numai voi, cei din Romania, iesiti fiind de sub ascultarea canonica, aveti o atitudine ostila. Va anima acelasi spirit ca cel al rascolnicilor din Rusia: puneti litera mai presus de duh. Ati fi avut dreptate daca BOR ar fi schimbat dogme. Insa calendarul nu e o dogma, ci o conventie. Tocmai a crede ca nu poti sa schimbi o conventie este o dovada de obtuzitate si de intelegere gresita a credintei crestine.

Luly
Parerea ta ca Sfanta Lumina (s.a.) asculta de calendar este eronata. Daca Ierusalimul va schimba calendarul, atunci si evenimentele minunate de acolo se vor intampla atunci cand sunt sarbatorite de aceasta Biserica locala.