[patinina34]

ÎNFRICOSATA JUDECATÃ

Mânãstirea Brâncoveanu

22 februarie 1998

Duminica de astãzi se numeste si Duminica Judecãtii, Duminica în care se pomeneste Judecata de apoi, Judecata viitoare, ultima Judecatã, la care se vor prezenta toti credinciosii. La sfintele slujbe ale Bisericii noastre se pomeneste de mai multe ori Judecata din urmã. La ectenie se spune asa: "Sfârsit crestinesc vietii noastre, fãrã durere, neînfruntat, în pace si rãspuns bun la Înfricosata Judecatã a lui Hristos sã cerem". Ce sã cerem? Sã cerem de la Domnul Hristos sfârsit crestinesc. Ce înseamnã sfârsit crestinesc? Sã ne sfârsim asa cum vrea Dumnezeu sã se sfârseascã cei ce sunt ai Lui ("crestin" înseamnã "apartinãtor Domnului Hristos"). "Sfârsit crestinesc vietii noastre" - sã ni se sfârseascã viata frumos, în liniste; sã ni se sfârseascã viata uniti fiind cu Domnul Hristos prin împãrtãsirea cu Trupul si Sângele Lui; sã ni se sfârseascã viata în luminã, în liniste.
Biserica doreste ca sfârsitul sã ne fie fãrã durere. Sunt atâtia oameni care se chinuiesc înainte de sfârsit, au dureri mari. Biserica noastrã doreste ca sfârsitul nostru sã fie fãrã dureri.
Si mai cum sã fie? Neînfruntat. Mai de mult se spunea nerusinat. Ce înseamnã asta nerusinat, neînfruntat? Înseamnã ca sã fie un sfârsit în care sã nu se gãseascã nici o vinã a omului, sã nu se spunã ceva urât despre viata lui. Ca sã ajungem la asa ceva trebuie sã trãim o viatã frumoasã, o viatã dupã voia lui Dumnezeu si atunci sfârsitul o sã fie neînfruntat.
Cum sã mai fie sfârsitul nostru? În pace - în liniste. Sunt unii care în fata mortii au zbucium sufletesc, se frãmântã, au stãri sufletesti în marginea nebuniei. Cei care au avut o viatã care nu i-a dus la liniste, la o legãturã cu Dumnezeu, pe aceia nu-i binecuvinteazã Dumnezeu.
Si mai cerem ceva: sã avem rãspuns bun la Înfricosata Judecatã a lui Hristos. Despre Judecata lui Hristos s-a pomenit astãzi citindu-se despre Judecata de apoi. Judecata de apoi este hotãrâtoare, dar nu este singura judecatã! Dupã ce se desparte sufletul de trup, la moarte, se duce în fata lui Dumnezeu si urmeazã Judecata particularã, adicã judecata fiecãrui suflet în parte. La judecata particularã, Dumnezeu hotãrãste, dupã aseza-rea omului, unde trebuie sã fie dincolo de mormânt, la bine sau la rãu, la fericire sau la chinuire.
Noi credem cã existã rai si iad, stim acest lucru din învãtãtura Bisericii, îl citim în Evanghelie. Raiul este locul si starea (mai ales starea), dupã moarte a sufletului fericit, iar iadul este locul si starea sufletului care nu s-a tinut de rânduielile lui Dumnezeu. Si acolo rãmâne pânã la Judecata viitoare sau pânã când hotãrãste Dumnezeu altfel, pentru cã noi credem cã se poate interveni cu rugãciuni pentru binele celor morti.
Existã crestini care nu se mai roagã pentru cei morti. Biserica noastrã se roagã pentru cei vii, dar nu-i pãrãseste pe cei morti, pentru cã noi zicem cã mortii sunt vii si dupã moarte.
Domnul Hristos le-a spus unor saduchei si farisei care vroiau sã stie cum este dincolo de lumea aceasta cã Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov" (Marcu 12, 26) si cã " Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor" (Matei 22, 32), pentru cã toti sunt vii în El. Credinta noastrã este cã dupã suflet, omul nu moare. Avraam, Isaac si Iacov muriserã când a zis Dumnezeu despre Sine: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov". Domnul Hristos spune cã Dumnezeu nu este al celor morti, ci al celor vii; acesta este întelesul cuvintelor din Sfânta Scripturã "toti sunt vii în El".
Nu existã posibilitatea ca sufletul sã moarã, ci putem vorbi de o moarte sufleteascã, aceasta însemnând despãrtirea sufle-tului de Dumnezeu, deci condamnarea vesnicã. Despãrtirea de Dumnezeu este osândirea sufletului la chinurile vesnice si acolo este nefericirea celor care au trãit o viatã care nu este dupã voia lui Dumnezeu. Nu se poate ajunge acolo decât prin hotãrârea lui Dumnezeu (de fapt, am putea zice prin hotãrârea omului, pentru cã omul singur îsi pregãteste locul - si la bine si la rãu). Dacã e bun - sigur merge la bine. Dacã e rãu - sigur merge la rãu. Dumnezeu spune unde merge omul dupã moarte, pentru cã Domnul Hristos va judeca lumea.
Cei care merg la chin pot fi scosi din chinurile iadului prin rugãciunile Bisericii, prin milosteniile care se fac pentru ei, prin rugãciunile celor din familia lor, prin rugãciunile celor apropiati ai lor. Noi nu stim când anume pot fi scosi din iad, dar stim cã pânã la Judecata din urmã, hotãrârea nu este încã definitivã, iar cei ce sunt la rãu pot ajunge la bine cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul Bisericii.
Dar atunci de ce mai este nevoie si de o Judecatã viitoare, de o Judecatã ultimã? Pentru cã oamenii au fãcut anumite pãcate, au fãcut anumite lucruri rele, care au rãmas si dupã ei. Rãutatea lor a rãmas în lumea aceasta si lucreazã si dupã ce au trecut ei din aceastã lume. De pildã, cei care propovãduiesc lucruri care nu sunt adevãrate, lucruri care sunt împotriva adevãrului, rãtãciri, cei care câstigã suflete pentru rãtãcirea lor. Rãtãcirea lor rãmâne mai departe, pânã la sfârsitul lumii. La Judecata viitoare se va vedea ce urmãri au avut rãutãtile oamenilor, dupã cum se va vedea si ce urmãri a avut binele oamenilor, binele pe care l-au fãcut oamenii si abia atunci se hotãrãste pentru totdeauna.
Sfântul Evanghelist Matei retine în Evanghelia lui câteva lucruri în legãturã cu Judecata viitoare. Noi credem cã la Judecata viitoare vor fi judecati toti în toate privintele. Numai cã Sfântul Evanghelist Matei a retinut de la Domnul Hristos cuvinte care privesc binele si rãul pe care l-au fãcut oamenii în legãturã cu semenii lor; de fapt, în legãturã cu Domnul Hristos: "Întrucât ati fãcut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati fãcut" (Matei 25, 40). Este vorba despre sase lucruri pe care trebuie sã le avem în vedere pentru Judecata de apoi. Anu-me, zice Domnul Hristos cã va despãrti Fiul Omului pe cei buni de cei rãi "cum desparte pãstorul oile de capre" (Matei 25, 32), si va zice celor de-a dreapta (la dreapta vor fi oile, la stânga vor fi caprele): "Veniti, binecuvântatii Tatãlui Meu, mosteniti împã-rãtia cea pregãtitã vouã de la întemeierea lumii. Cãci flãmând am fost si Mi-ati dat sã mãnânc; însetat am fost si Mi-ati dat sã beau; strãin am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbrãcat; bolnav am fost si M-ati cercetat; în temnitã am fost si ati venit la Mine".Si ei vor rãspunde: "Doamne, când Te-am vãzut flãmând si Te-am hrãnit? Sau însetat si Ti-am dat sã bei? Sau când Te-am vãzut strãin sau gol si Te-am îmbrãcat? Sau când Te-am vãzut bolnav sau în temnitã si am venit la Tine?" si va rãspunde Domnul Hristos: "Întrucât ati fãcut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati fãcut". Apoi va zice celor de-a stânga: "Duceti-vã de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gãtit diavolului si îngerilor lui. Cã flãmând am fost si nu Mi-ati dat sã mãnânc; însetat am fost si nu Mi-ati dat sã beau; Strãin am fost si nu M-ati primit; gol am fost si nu M-ati îmbrãcat; bolnav si în temnitã am fost si nu M-ati cerce-tat". Si vor întreba si cei de-a stânga:"Doamne, când ai fost asa cum zici cã ai fost si nu Te-am ajutat?"; iar Domnul Hristos va zice: "Întrucât n-ati fãcut unuia dintre acestia prea mici, nici Mie nu Mi-ati fãcut" (Mat. 25, 32-46).
Cuvintele acestea ale Domnului Hristos aratã cã, atunci când facem un bine, îl facem si pentru Domnul Hristos, iar când facem un rãu, îl facem si în fata Domnului Hristos. Nu-L avem în vedere pe Domnul Hristos când facem rãul, si-L avem pe