View Single Post
  #96  
Vechi 04.01.2009, 02:40:23
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Sfantul simeon al tesalonicului (2)

IV
Acest nume deci, ca o rugaciune, sa-l zica tot cel evlavios si cu mintea in sine si cu gura, si stand si umbland, si asezat si in picioare, si orice ar face sau ar zice, pe sine insusi spre aceasta sa se osteneasca si sa se forteze. Va gasi o mare bucurie si veselie, asa cum au experienta aceasta cei ce se ingrijesc de ea. Caci aceasta lucrare este si pentru cei din pustiu, si pentru monahii ce se afla in mijlocul zgomotelor, si in orice alta conditie ar fi, toti trebuie in fiecare caz sa aiba ca model lucrarea acestei rugaciuni dupa putere, atat clericii, cat si monahii si laicii. Monahii deci, ca unii aflati in aceasta ceata, au obligatia necesara pentru aceasta, chiar avand ascultari in locuri galagioase, totdeauna sunt obligati sa se straduiasca spre lucrarea acestei rugaciuni si sa se roage Domnului neincetat, chiar si dupa vreo tulburare sau intunecare sufleteasca, ca nu cumva prin dezinteresul mintii aceasta sa fie furata de vrajmas si sa fie robita, ci sa revina la rugaciune si sa se bucure cei care se reintorc la ea. Cei hirotoniti sa se ingrijeasca de lucrarea aceasta apostolica si de dumnezeiasca predica si de savarsirea lucrarilor dumnezeiesti aratand iubirea lui Hristos. Cei din lume insa, ca pe o emblema a lor si ca un semn al credintei, si paza si sfintire, si alungare a oricarei ispite, sa lucreze aceasta rugaciune, dupa putere. Asadar toti cei hirotoniti, laicii si monahii sculandu-se din somn, trebuie sa-si indrepte gandul spre Hristos intai, si de Hristos mai intai sa-si aminteasca, si aceasta sa o aduca inceput al oricarei cugetari ca jertfa lui Hristos. Ca de Hristos, Care ne mantuieste si atat ne iubeste, trebuie sa ne amintim inainte de orice alt gand fiindca suntem si ne numim crestini si ne-am imbracat in El prin dumnezeiescul Botez, si am primit pecetea Lui prin Mir, si ne-am facut partasi Sfantului Sau Trup si Sange si inca ne impartasim cu acestea, si suntem madularele Lui, si templu caci in El ne-am imbracat si locuieste intru noi, iar pentru aceasta Il iubim si vesnic de El trebuie sa ne amintim. Fiecare, deci, sa aiba in plus si un timp hotarat dupa putere in care sa zica aceasta rugaciune de un anumit numar de ori. Iar despre aceasta ajunge cate am spus; iar de voieste cineva mai multe, sunt numeroase scrieri care invata. Caci incepusem deja sa vorbim despre rugaciunile Bisericii care se savarsesc dupa randuiala, cand s-a facut ceruta o lamurire si despre aceasta rugaciune isihasta. Si am vazut acum dupa putere. Deci, mai intai zicem ca aceasta este lucrarea ingerilor, cum am mai aratat, si ca Biserica are zel spre ea, ca spre una prea dumnezeiasca. Caci orice alta lucrare, adica milostenia si slujirea fratilor, vizitarea bolnavilor si purtarea de grija a celor intemnitati sau robiti, necazurile si cele asemenea, se savarseste pentru iubirea de frati si prin ei este dusa la Dumnezeu. Iar saracia si postul, culcarea pe jos si plecarea genunchilor, privegherea si celelalte randuite spre smerirea trupului pentru curatenie, si pe Dumnezeu Il apropie si prieten Il fac si ca jertfa buna Lui sunt, dar nu I se infatiseaza lui Insusi Dumnezeu. Rugaciunea insa infatiseaza lui Dumnezeu Insusi si uneste cu El, si cele ale prietenului savarseste si vorbeste si are indrazneala si cere si una se face cu Acela. Trebuie deci in mod necurmat si neincetat sa fie zisa aceasta rugaciune, intocmai ca cea a ingerilor. Caci doar asta cere Dumnezeu de la noi, sa ne aducem aminte de El, si impreuna cu El sa fim, si doar pe El sa-L cautam si sa-L iubim si sa-L vedem asa incat si cele ale Lui sa le primim in mod curat si nemijlocit. Dar fiindca acest lucru ne este cu neputinta din cauza invelisului trupului si a trebuintelor, si abia unora in mod rar li s-a facut acest dar al lui Dumnezeu de a fi intocmai cu ingerii, din necesitate Biserica a randuit timpuri anumite si trebuincioase pentru rugaciuni si care sunt obligatorii pentru fiecare credincios.

Texte preluate cu sprijinul D-lui Gabriel Alexe.
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote