Canon de ruga inainte de Dumnezeiasca Impartasanie(3)
[SIZE=3]PSALMUL 23[/SIZE]
A[SIZE=3]l Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc in ea.
Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el.
Cine se va sui in muntele Domnului, si cine va sta in locul cel sfant al Lui?
Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care n-a luat in desert sufletul sau si nu s-a jurat cu viclesug aproapelui sau,
Acesta va lua binecuvantarea de la Domnul si milostenie de la Dumnezeu, Mantuitorul sau.
Acesta este neamul celor ce-L cauta pe Domnul, al celor ce cauta fata Dumnezeului lui Iacob.
Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei.
Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi.
Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei.
Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Imparatul slavei.
PSALMUL 115[/SIZE]
C[SIZE=3]rezut-am, pentru aceea am grait, iar eu m-am smerit foarte.
Eu am zis intru uimirea mea : "Tot omul este mincinos!".
Ce voi rasplati Domnului pentru toate catemi-a dat mie?
Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema.
Fagaduintele mele le voi plini Domnului, inaintea a tot poporului Sau.
Scumpa este inaintea Domnului moarttea cuviosilor Lui.
O, Doamne, eu sunt robul tau, eu sunt robul Tau si fiul roabei Tale; rupt-ai legaturile mele.
Tie-Ti voi aduce jertfa de lauda si numele Domnului voi chema.
Fagaduintele mele le voi plini Domnului, inaintea a tot poporului Lui.
In curtile casei Domnului, in mijlocul tau, Ierusalime.
[/SIZE]S[SIZE=3]lava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
[/SIZE]A[SIZE=3]liluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
[/SIZE][SIZE=3]si trei metanii.
[/SIZE][SIZE=3]Si aceste tropare:
[/SIZE]F[SIZE=3]aradelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai nascut din Fecioara si curateste inima mea, facand-o biserica a preacuratului Tau Trup si Sange si nu ma lepada pe mine de la Fata Ta, Cel ce ai nemasurata mare mila.
[/SIZE]S[SIZE=3]lava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
[/SIZE]S[SIZE=3]pre impartasirea Sfintelor Tale Taine cum voi indrazni eu, nevrednicul ? Ca de voi cuteza sa ma apropii de Tine, laolalta cu cei vrednici, haina ma vadeste ca nu este de cina si osanda voi pricinui preapacatosului meu suflet; ci curateste, Doamne, necuratia sufletului meusi ma mantuieste, ca un iubitor de oameni.
[/SIZE]S[SIZE=3]i acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
[/SIZE]M[SIZE=3]are este multimea pacatelor mele, Nascatoare de Dumnezeu, Curata, la tine alerg, avand trebuinta de mantuire. Cerceteaza neputinciosul meu suflet si te roaga Fiului tau si Dumnezeului nostru sa-mi daruiasca iertare de relelece am facut, ceea ce esti una binecuvantata.
Apoi, Doamne miluieste (de 40 de ori) si metanii cate vom putea. Dupa aceasta, zicand aceste stihuri, sa fim cu luarea minte spre indreptarea noastra.
[/SIZE]T[SIZE=3]rupul Stapanului vrand sa-L primesti spre hrana,
Fii cu frica sa nu te arzi, ca foc este;
Sangele Lui vrand sa-L bei spre Impartasire,
mergi si cu cei ce te-au mahnit te impaca,
Si asa indrazneste de ia hrana sfanta.
Vrand sa te Impartasesti cu Jertfa de Taina,
Cu al Stapanului Trup facator de viata;
Intru acest chip te roaga cu cutremur:
[/SIZE][SIZE=3]RUGACIUNEA INTAIA
(a Sfantului Vasile cel Mare)
[/SIZE]S[SIZE=3]tapane Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce esti izvorul vietii si al nemuririi, Facatorul a toata faptura vazuta si nevazuta, Fiul Tatalui celui fara de inceput, Cel ce esti impreuna-vesnic cu Dansul si impreuna fara de inceput, Care pentru multa bunatate, in zilele cele din urma ai purtat Trup si Te-ai rastignit, si Te-ai jertfit pentru noi cei nemultumitori si nerecunoscatori si cu sangele Tau ai innoit firea noastra cea stricata prin pacat, Insuti Imparate, Cel ce esti fara de moarte, primeste si pocainta mea, a pacatosului, si pleaca urechea Ta catre mine si asculta graiurile mele, ca am gresit, Doamne; gresit-am la cer si inaintea Ta si nu sunt vrednic a cauta spre inaltimea slavei Tale. Ca am maniat bunatatea Ta, calcand invataturile Tale si neascultand poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fara rautate fiind, indelung rabdator si mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine sa pier cu faradelegile mele, in tot chipul asteptand intoarcerea mea. Ca Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tau : "Cu vrere nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu". Ca nu vrei, Stapane, sa pierzi faptura mainilor Tale, nici nu voiesti pierderea oamenilor, "ci vrei ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". Pentru aceasta si eu, desi sunt nevrednic cerului si pamantului si acestei vieti trecatoare, pentru ca m-am supus cu totul pacatului si m-am facut rob dezmierdarilor si am necinstit chipul Tau, dar fiind faptura si zidirea Ta, nu deznadajduiesc de a mea mantuire, eu ticalosul. Ci nadajduind in milostivirea Ta cea fara de margini, vin catre Tine: primeste-ma deci si pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfranata si ca pe talharul, ca pe vamesul si ca pe fiul cel pierdut, si ridica sarcina grea a pacatelor mele, Cel ce ridici pacatul lumii si tamaduiesti neputintele oamenilor; Cel ce chemi la tine pe cei osteniti si impovarati si le dai odihna; Cel ce n-ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ma curateste de toata necuratenia trupului si a sufletului. Invata-ma sa savarsesc sfintenie intru frica Ta, ca, intru curata marturisirea cugetului meu primind particica sfintelor Tale Taine, sa ma unesc cu Sfantul Tau Trup si Sange, si sa Te am pe Tine locuind si petrecand intru mine impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Asa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda impartasirea preacuratelor si de viata facatoarelor Tale Taine, nici sa ajung neputincios cu sufletul si cu trupul, impartasindu-ma cu nevrednicie; ci da-mi, pana la suflarea mea cea mai de pe urma, fara de osanda sa primesc particica Sfintelor Tale taine, spre impartasirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viata de veci si raspuns bineprimit, la infricosatorul Tau scaun de judecata, ca si eu, dimpreuna cu toti alesii Tai, sa fiu partas bunatatilor Tale celor nestricacioase, pe care le-ai gatit Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, intru care esti preaslavit in vecii vecilor. Amin.
[/SIZE][SIZE=3]RUGACIUNEA A DOUA
(a Sfantului Ioan Gura de Aur)
[/SIZE]D[SIZE=3]oamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici in stare ca sa intri sub acoperamantul casei sufletului meu, pentru ca este cu totul pustiu si surpat si nu afli in mine loc potrivit ca sa-ti pleci capul. Ci, precum din inaltime Te-ai plecat pentru noi, pleaca-Te si acum spre smerenia mea. Si precum ai binevoit a Te culca in pestera si in ieslea necuvantatoarelor, asa binevoieste a intra si in ieslea necuvantatorului meu suflet, si in intinatul meu trup. Si precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra si a cina impreuna cu pacatosii in casa lui Simon cel lepros, asa binevoieste a intra si in casa smeritului, leprosului si pacatosului meu suflet. Si precum n-ai indepartat pe desfranata cea pacatoasa, cea asemenea mie, care a venit si s-a atins de Tine, asa Te milostiveste si de mine, pacatosul, care vin si ma ating de Tine. Si precum nu Te-ai scarbit de intinata si necurata ei gura, ce Te-a sarutat, asa nu te scarbi nici de intinata si mai necurata mea gura, nici de buzele mele cele necurate si pangarite, si de limba mea cea cu totul necurata. Ci sa-mi fie mie carbunele preasfantului Tau Trup si al scumpului Tau Sange spre sfintire si spre luminare, spre insanatosirea smeritului meu suflet si trup, spre usurarea greutatii greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre indepartarea si mutarea raului si vicleanului meu obicei, spre omorarea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobandirea imparatiei Tale. Ca nu vin la Tine ca un nepasator, Hristoase, Dumnezeule, ci increzandu-ma in bunatatea Ta cea nespusa si ca nu cumva ramanand departe prea multa vreme de impartasirea Ta, sa fiu prins de lupul cel intelegator. Pentru aceasta ma rog Tie, Cel ce singur esti sfant, Stapane: sfinteste-mi sufletul si trupul, mintea si inima, rarunchii si maruntaiele, innoieste-ma tot si inradacineaza frica Ta intru madularele mele si sfintenia Ta fa-o nestearsa de la mine. Si-mi fii mie ajutator si folositor, indreptand in pace viata mea, si invrednicindu-ma a sta dea dreapta Ta, cu sfintii Tai, pentru rugaciunile si mijlocirile Preacuratei Maicii tale si ale slujitorilor tai celor fara de ttrup, ale preacuratelor puteri, si pentru ale tuturor sfintilor, care din veac au bineplacut Tie. Amin.
[/SIZE]
|