E minunat sa ai un duhovnic vazator cu duhul. Pentru unii, acest lucru poate fi insa chiar deranjant. Caci nu-i poti ascunde nici macar gandurile. Daca intalnesti un astfel de duhovnic, ai doua posibilitati: ori incerci sa te pocaiesti cu adevarat, ori dai bir cu fugitii, cautand un duhovnic mai putin pretentios care nu vede si nu stie atatea.

Am avut un astfel de duhovnic: parintele Gabriel Nicu (1964-2005). Judecand lumeste, nu era deloc comod sa te afli in preajma dumnealui. Judecand duhovniceste, parintele se comporta cu o parte dintre noi precum un staret din vechime. Ne punea la incercare corectitudinea, rabdarea si alte virtuti, incurajandu-ne astfel pas cu pas atat prin cuvine cat si prin puterea exemplului personal sa mergem pe calea cea stramta a nevointei crestinesti.

In vara anului 2004, mi-am cumparat un compleu elegant, caci trebuia sa merg la o nunta. Pe atunci faceam eforturi sa renunt la dansat si-mi puneam problema daca voi reusi acest lucru, mai ales ca toti cunoscutii stiau cat eram de priceputa in ale dansului. Ma rugam sa-mi lumineze Dumnezeu mintea pentru a sti ce sa fac. Pe atunci nu eram prea convinsa de puterea parintelui. Nu trecuse decat un an de cand il cunoscusem.

In duminica urmatoare, parintele mi-a spus: ,,Ti-ai cumparat un costum frumos si vrei sa mergi la o nunta. Ai grija, vezi ce faci pe acolo!" Am amutit. Aceste cuvinte m-au impresionat atat de mult, incat am cumparat mirilor un cadou si l-am dus ulterior, renuntand la petrecere.