[C.tin]

Noua toate necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu.
El numai ingaduie,....si spala cu ele vinovatiile noastre. [COLOR="Red"]Oamenii insa tare greu pricep, ca ispasirea prin necazuri dovedeste, NU parasirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba, chiar prin aceea ca are Dumnezeu grija de noi, daca vom avea necazuri.[/COLOR] Fiind atotbun si intelept, ne poarta de grija si ne spala, cu milostivire, ori de cate ori vrem , ori nu vream, ori pricepem acum, ori vom intelege pe urma.
Caci: " Dumnezeu este indelung rabdator rabdator si mult milostiv., dar nepedepsit nimic nu lasa". El asteapta o vreme sa vada, ne grabim noi cu pocainta de buna voie sau nu? Invatam din necazurile altora, sau asteptam sa ne spargem si noi capul de ele, tot ca el?
[COLOR="Purple"]Dumnezeu vrea sa-i ajute pe toti, dar nu toti primesc purtarea Sa de grija. Asa se face ca sunt oameni pacatosi care n-au necazuri. Pe acestia i-a lepadat Dumnezeu.[/COLOR] Caci stiindu-le firea, precum ca nu au leac si nu pricep nimic din ocarmuirea Sa, ii lasa in pacatele lor. Acestia sunt cei de care zice David in Psalmul 72, ca: " N-au nici o suferinta pana la moarte si-s plini de sanatate: cu oamenii la osteneli nu iau parte, si nu sunt supusi la batai ca ceilalti oameni. Rad de toata lumea si graiesc de sus. Iata, necredinciosii huzuresc in lumea aceasta si-si aduna bogatii". Asa ca multi din nestiinta: " ravnesc soarta (pamanteasca a) necredinciosilor, vazand propasirea pacatosilor"; dar cand inteleg "sfarsitul pacatosilor" - iar aceasta le vine numai cand in "Altarul Domnului" - abia atunci nedumerirea li se imprastie. Caci la Altarul Domnului, unde "se afla ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii, in Iisus Hristos adica, ei afla ca" Pt viclesugul lor ii pune Dumnezeu pe cai alunecoase si-i lasa sa cada in prapastie si ajung la pustiire" (Ps.72, 3-9).
[COLOR="Red"]Nu fericiti asadar pe cei ce n-au cunoscut necazuri in lumea aceasta.[/COLOR] Caci, cunoscandu-i Dumnezeu ca n-au minte sa-i inteleaga voia, nu le mai randuieste o ispasire in lumea asta, ci osinda in cealalta. Iata dece! [COLOR="DarkGreen"]Dumnezeu preamilostivul si cand osandeste la iad tot milostiv se dovedeste si ca un mai inainte stiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva pacatelor lor, caci mandria lor cea peste masura de mare, nu rabda nicidecum ispasirea prin umilinta.[/COLOR] [COLOR="DarkGreen"]Dimpotriva, incercarea lui Dumnezeu de a-i spala prin ispasirea cea fara de voie lor li s-ar intoarce tocmai pe dos.. [/COLOR][COLOR="Purple"]Caci ei, iubind mai tare mandria si slava desarta a lumii acesteia, decat smerenia si supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebuna a mintii lor ii arunca in deznadejde, din care fac cel mai mare si mai de pe urma pacat in lumea aceasta: sinuciderea, sau omararea de sine.[/COLOR] Ori toate celelalte pacate ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decat acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de intelegere, pentru multimea neputintei lor, nu-i baga Dumnezeu in cuptorul smereniei , ca nu pot sa rabde, ci vor merge in osanda, dar nu in osanda cea mare , ca sinucigasii.