CANTEC DEPLIN
N-ai dezmierda de n-ai stii sa blestemi.
Surad numai acei care suspina.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost sa gemi,
de n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.
Si daca singur rana nu-ti legai,
cu mana ta n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa franturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad in tine.
Ca nu te-nalti din praf, daca nu cazi
cu fruntea jos, in pulberea amara.
Si daca-nvii in cantecul de azi
e ca mureai in lacrima de-aseara.
COLIND
A venit si-aici Craciunul
sa ne mangaie surghiunul.
Cade alba nea
peste viata mea,
peste suflet ninge.
Cade alba nea
peste viata mea,
care-aici se stinge.
Tremura albastre stele
peste dorurile mele.
Dumnezeu de sus
in inimi ne-a pus
palpairi de stele.
Dumnezeu de sus
in inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.
Maica Domnului Curata,
ad-o veste minunata !
Infloreste-n prag
zambetul tau drag
ca o zi cu soare.
Infloreste-n prag
zambetul tau drag
cei din inchisoare.
Peste fericiri apuse
tinde mila Ta, Iisuse.
Cei din inchisori
te aateapta-n zori
sa le-aduci lumina.
Cei din inchisori
te asteapta-n zori,
pieptul lor suspina.
STEAUA PRINDE SA LUCEASCA
(O, ce veste minunata)
Steaua prinde sa luceasca
peste ieslea-mparateasca
si din nou trei magi
varsa din desagi
aur si tamaie.
ingerii de sus
magilor le-a pus
cerul sub calcaie.
Lumea-n cantec se desteapta,
pe Mesia Il asteapta.
Zambete ceresti
intra pe feresti,
vin in orice casa
si in orice gand
arde tremurand
cate-o stea sfioasa.
Numai temnita posaca
a-mpietrit sub promoroaca.
Stam in bezna grea,
pentru noi nu-i stea,
cerul nu se-aprinde.
Ingerii grabiti,
pentru osanditi,
nu aduc colinde.
O, Iisuse Imparate
Iarta lacrimi si pacate .
Vin sa-nchizi usor
Ranile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi Te-om astepta
Caci pe crucea Ta
Stam batuti in cuie.
ZIUREL DE ZIUA
Tot mai arde cerul sus
-ziurel de ziua-
peste ieslea lui Iisus
-ziurel de ziua-
Vitleeme, colt de rai,
-ziurel de ziua-
ingeri palizi inca ai ?
-ziurel de ziua-
Alb si fraged Vitleem,
-ziurel de ziua-
in ce vis sa te mai chem ?
-ziurel de ziua-
Steaua sfanta de Craciun
-ziurel de ziua-
din ce praf s-o mai adun ?
-ziurel de ziua-
Lacrimi mari pe cer s-aprind,
-ziurel de ziua-
prin tristeti de foc colin
-ziurel de ziua-
Pentru-nsangeratul mag
-ziurel de ziua-
pune, Doamne, spini pe prag
-ziurel de ziua-
si acopera cu lut
-ziurel de ziua-
Vitleemul meu pierdut
-ziurel de ziua-.
COLIND
Cerul si-a deschis soborul
-Lerui, Doamne, Ler-
si-au pornit cu plugusorul
ingerii din cer.
Merg cu plugul de oglinda
si de giuvaer,
toti luceferii colinda,
-Lerui, Doamne, Ler-
Patru heruvimi in haine
albe de oier
raspandesc in lume taine,
-Lerui, Doamne, Ler-
N-au venit cu grau la poarta
ci au rupt din ger
stele mari, ca sa le-mparta,
-Lerui, Doamne, Ler-
Singur tu astepti in tinda,
suflete stingher,
nesosita lor colinda,
-Lerui, Doamne, Ler-
Nici un inger nu mai vineri
falfaind mister,
sa colinde pentru tine,
-Lerui, Doamne, Ler-
AD UXOREM
Am fost candva o cetina-amandoi
si amandoi un singur conifer.
Ne-au frant vantoase, grindine si ploi.
Azi alte crengi cresc dincolo de noi,
dar radacina ne-a ramas in cer.
Sau poate-n miezu-aceleiasi fapturi,
o sciuca-am fost intr-un ocean amar.
Un val ne-a spart de coltii stancii, duri,
dar lacrima tasnita sub sparturi
ne-a reunit intr-un margaritar.
VIZITA
Incremenise vantu-n infinit
ca un arcus peste-o vioara sparta.
As-noapte-un inger mi-a batut la poarta,
cu pasul stins, cu glasul ostenit.
Nu stiu daca venea din paradis
sau numai de pe-o cruce pamanteana,
dar ma privea cu ochii ca o rana
si tremura de frig cand i-am deschis.
Pe-obrajii lui de straniu Dumnezeu
o boala grea parea ca se rasfrange
si mi-a cazut in brate plin de sange,
si toata noapte-a plans la pieptul meu.
In zorii zilei nu l-am mai aflat
si urme rosii se pierdeau la poarta.
Departe-n cer, ca pe-o vioara sparta,
vantul cadea ca un arcus stricat.
OCHII
Nu stii nimic. N-auzi o raza.
Atingi, nu simti. Privesti, nu vezi.
Ti-s ochii treji si tampla treaza,
dar dormi ca iarba sub zapezi.
Ard lumi pe crengi incandescente,
se coc misterele pe vreji
N-auzi nimic. Pe maini ciment e
si greu zavor pe ochii treji.
Dar ochii morti au sa dezlege
ce nu stiu viii ochi pribegi.
Cu palma stinsa vei culege
ce azi n-auzi si nu culegi.
Si te-i mira, de sub tarana
si umbra tainei omenesti,
ca pipai ce n-atingi cu mana
si ca vezi tot ce nu privesti.
IARNA
Trosnesc pe uliti pietrele de ger.
Ce Sfarma-Piatra vine sa le sfarme?
Latos se culca vantul si adoarme
ca un dulau cu labele pe cer.
Se-opreste vremea-n aer fara glas,
si-atat de albe-s crengile afara,
ca nu par crengi, ci ingeri ce coboara
de undeva, de pe-un iconostas.
Si-atat de alb e visul, si, ca el,
atat de alba-i lumea in lumina,
ca fiecare gand care suspina
ca Duhul Sfant se face porumbel.
In turturi clari si scanteiri de sloi,
surasul Maicii Domnului s-aprinde.
La ceas tarziu, cu glasuri de colinde,
vin amintiri la usile din noi.
Ne bate-n geam o stea ca din povesti.
E poate steaua magilor, curata,
sau poate-i numai inima de-altdata,
care ne cheama inca la feresti.
SARAC SUNT, DOAMNE . . .
Sarac sunt, Doamne, sarac . . .
Sarac in celula, sarac intru toate.
Sarac sunt, Doamne, sarac,
si bucuriile Tale-s bogate.
Sa ma apropii de ele nu pot, nu ma lasa.
Lihnit sunt si foamea ma taie :
vreau samburii ce-Ti cad de la masa,
vreau tot ce arunci la gunoaie.
Din toate minunile Tale,
nu vad o zdreanta, nu pipai nimic.
Pentru-osanditul calic
ai numai ziduri in pieile goale . . .
Departe, departe, -ntr-o tara-azurata
cu soarele ca o fantana,
Doamne, era un zugrav altadata,
batran in bojdeuca-i batrana.
Sarac era, Doamne, si-n ruga-i neghioaba
cu jind Iti cerea si cu frica,
un sturz sau o mierla sa-i dai in cocioaba,
sa-i cante-n tristetea-i calica.
Ofta dupa zboruri, tanjea sa le-asculte,
sa le dezmierde viersul suav . . .
De-atata vechi dor si oftaturi prea multe,
Pasare-l porecleau pe zugrav ! (1)
Si nu putea calicul sa-si cumpere
un pitigoi, cel putin, un sticlete . . .
Dar, Doamne, vapsele i-ai dat sa-si astampere
dorul, cu ele, pe un perete.
Si-a prins sa-si vapseasca bordeiul in graba.
zburau si fosneau cintezoi cantareti,
grauri de aur ieseau din pereti,
aripi si cer se varsau in cocioaba . . .
De ce nu-s si eu ca zugravul sarac ?
De ce nu-mi dai, Doamne, si mie, vapsele,
in celula saraca sa-mi fac
chipuri si umbre si randunele ?
O jimbla-aa picta, ca o fata mezina,
as pune zari de jur imprejur,
si lang-o cinzeaca de tescovina
as da o bidinea de azur.
Poate as sti, ca zugravul povestei,
aur si cer din pereti sa deschid.
Poate, din ani, as scoate chipul nevestei
Si l-as pune sa planga pe zid.
Si-as scrie, pe var, si osandele mele,
sa geama, sa arda, veac dupa veac.
Din sange si fiere mi-as face vapsele . . .
Sarac sunt, Doamne, sarac.
|