În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green]Să le iau pe rând. Nu ştiu dacă le termin că trebuie să merg la şcoală.[/COLOR]

[COLOR=green]1. Nu! Preoţii noştri îţi vorbesc numai despre iad, diavoli, pedepse etc. Nimic care să te atragă spre credinţă, totul ca să te îndepărteze. Şi-apoi, un singur exemplu doar - că am mai multe - când, la un necaz foarte mare, m-am adresat preotului pentru că simţeam că aveam nevoie de un sfat, o mângâiere, o vorbă bună, mi-a spus că nu are timp, că merge la un patron. Ok, eu eram dărâmată, nici măcar nu ştiam că e sărbătoare în ziua aceea. Deci, prioritar pentru preot a fost să se simtă dumnealui bine, nu necazul care mă seca pe mine.[/COLOR]

[COLOR=green]2. Cunosc importanţa Bibliei, dar nu pot crede orbeşte pentru că multe lucruri se contrazic ori pot fi demonstrate ştiinţific. Pentru mine, prioritare sunt cele 10 porunci care au devenit principii de viaţă. [/COLOR]
[COLOR=green]Apocalipsa! Adică sfârşitul lumii. Eu nu cred că va fi vreodată un sfârşit al lumii atâta timp cât Dumnezeu este veşnic. Şi, dacă ne uităm în jur, cine vrea să vadă şi să simtă, trăim în plină apocalipsă! Războaie, foamete, boli, catastrofe naturale, frig, corupţie, dezmăz... Şi încă multe altele. Şi vor mai veni... [/COLOR]

[COLOR=green]3. Nu cred în pedepsele de după... dar cred în veşnicia sufletului! şi nici într-o răsplată de după... dacă acum o duc greu, chinuit aici, pe pământ... Nu se poate aşa ceva. Singura certitudine este ceea ce trăiesc aici, pe pământ. Pe cine mint eu? Fac aici fapte bune ca să-mi fie bine dincolo?... A venit cineva de dincolo să ne povestească? Şi eu am imaginaţie şi aş putea scrie N poveşti. N-o fac pentru că nu-mi place să mint... Dacă trăiesc frumos e pentru că aşa simt eu că trebuie, nu pentru că aştept vreo răsplată dincolo. [/COLOR]

[COLOR=green]4. ...şi acum din observaţiile mele: cine se pocăieşte, cine ajunge să facă propagandă religioasă? Mă refer la noi, la ortodocşi? Oamenii trecuţi de o anumită vârstă care nu mai au nimic de oferit vieţii... Au trăit bine, s-au bucurat de viaţă şi... La un moment dat încep să frecventeze bisericile, să facă pomeni, să dea bani la preoţi în speranţa că le vor fi iertate păcatele ori ce consideră dumnealor a fi păcate... Eu n-am să fac aşa ceva. Ceea ce simt e în suflet la mine şi restul nu contează, adică nu contează ce spune lumea din jur, lumea căreia îi place să cârcotească...[/COLOR]

[COLOR=green]Mă uit aici, pe forum, cu câtă uşurinţă sar unii să condamne, să blameze, să comenteze împotrivă, să dea sfaturi, să huiduie... Oare de ce? Ce-i deranjează? Adevărurile pe care le spun şi-n care se recunosc? [/COLOR]