[patinina34]

3. În faţa sincerităţii nerezervate, care susţine adevărul, vedem că se ridică îndărătnicia în două direcţii, în contra conştiinţei agenţilor şi în contra invocării Legii, pe care Nicodim le-o pune în vedere.
„Au doară şi voi v-aţi amăgit?“ (vs. 47) şi voi aţi intrat în vederile Lui? Voi, ca agenţi ai noştri, n-aveţi voie să priviţi lucrurile altfel, de cum le privim noi, vouă nu vă este permis să aveţi alte convingeri religioase şi politice, deosebite de ale noastre. Că doar, dacă ar fi ceva din omul acela, noi, boierii şi fariseii, am afla şi am constata. Dar nici unul din noi nu-L aprobă. Cine se ia după El este numai „poporul“ cel ignorant, „care nu ştie Legea“, şi care, tocmai pentru aceea, „blestemat este“.
Între sinedrişti era însă (vs. 50) un aderent al lui Iisus, Nicodim, pe care, la Ioan (3, 1), îl vedem noaptea în societatea lui Iisus. Acesta încearcă să tempereze pornirea colegilor săi, făcându-i atenţi la Legea la care ei se referiseră: „Au doară Legea noastră...“ cu aluzie la Deuteronomul (1, 16), care impune judecătorilor să asculte şi pe acuzat.
Fariseii şi cărturarii, simţind lovitura fină a colegului lor şi neştiind ce să-i răspundă, recurg la insultă. „Au şi tu eşti din Galileea...?” (vs. 52) şi tu eşti din tâmpiţii, dintre ignoranţii Galileei. Numai pentru un ignorant din Galileea poate fi Iisus destul de bun; un adevărat Iudeu nu poate crede într-Însul. Dacă nu ştii Scripturile, citeşte: „cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu s-a sculat“.
În susţinerea afirmaţiei lor contra lui Iisus, ei ori uită, ori nu vor să recunoască adevărul că Prooroci au ieşit din Galileea, anume Iona (IV Regi 14, 25) şi probabil şi Osie (1, 2; 7, 5 comparat cu 6, 10). Dacă însă „nu s-a sculat“ este luat cu înţeles de viitor, în loc de „nu se va scula“, că nu admit proorociile, stă şi mai rău cu afirmaţia sinedriştilor. Căci despre lumina mântuirii vorbeşte Isaia (9, 1 ş.u.), ca venind din Galileea să lumineze pe păgâni.
Astfel vedem cum preocuparea şi ura fac evreilor imposibilă acceptarea luminii, îi împing să rămână cu cerbicozitate în rătăcirea lor, spre susţinerea punctului lor de vedere, care-i conduce cu siguranţă la pieire. Mai întâi ei nu vor să recunoască mesianitatea lui Iisus, mai pe urmă nu o mai pot, chiar şi dacă ar voi; chiar recunoscând în inima lor că sunt în rătăcire, de fapt şi în faţa lumii, direcţia apucată nu-i mai îngăduie să se oprească, să se abată din calea pierzării. Ei sunt ca şi cel ce a început să se prăbuşească într-o prăpastie, care îşi vede pieirea; s-ar opri, dar nu se poate; închide ochii şi se lasă târât în abis.
4. Poziţia evreilor o au toţi aceia care se obişnuiesc cu direcţii greşite în viaţă, care consideră calea greşită, pe care au apucat, ca singura cale bună. Ei trăiesc preocupaţi şi nu vor să asculte de glasul raţiunii şi al conştiinţei. Ei merg înainte orbeşte spre prăpastia de care nu vor să ştie, nu vor să audă. Şi, cu cât poziţia în societate le e mai importantă, cu cât mai mulţi sunt care se lasă să fie conduşi de dânşii, cu atât mai rău de dânşii, cu atât mai mare rău social produc ei. Sinedriştii erau conducătorii unui întreg popor: un întreg popor i-a urmat, un întreg popor s-a aruncat orbit în prăpastie împreună cu dânşii. Ca sinedriştii pentru poporul evreiesc sunt şi cei care conduc mai mult sau mai puţin destinele popoarelor. Vai de ei dacă apucă direcţii false şi nu se lasă a fi conciliaţi, ci rămân încăpăţânaţi în pornirea lor, conduşi de preocuparea lor. La început ei nu vor cu îndărătnicie să cedeze, la urmă, când ar voi, când sunt nevoiţi să-şi recunoască rătăcirea, nu mai pot, este prea târziu.
Conducători de popoare sunt şi preoţii. Poziţia lor, la noi, este astfel, că ei de multe ori sunt nevoiţi să dea poporului poveţe nu numai pe terenul curat religios, ci şi pe cel cultural şi naţional. De la poveţele pe care le vor da, atârnă adeseori viitorul poporului, care ascultă de ei. De aceea preoţii, ca de foc să se ferească de preocupările în chestiuni delicate, ci continuu să se consulte cu alţii, pe care îi cred bine informaţi şi buni informatori, şi deschisă să le fie urechea spre a auzi, mintea şi inima gata să primească adevărul şi calea binelui, iar gura deschisă spre a povăţui pe popor la fericire.