[patinina34]

[SIZE=3]18[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a II-a după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 4, 18-23)[/SIZE]

18. În vremea aceea umblând Iisus pe lângă Marea Galileei, văzut-au pe doi fraţi, pe Simon, ce se zice Petru, şi pe Andrei fratele lui, aruncând mreaja în mare că erau pescari. 19. Şi a zis lor: Veniţi după mine să vă fac pescari de oameni. 20. Iară ei îndată lăsând mrejele s-au dus după dânsul. 21. Şi mergând de acolo, văzut-au pe alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedei şi pe Ioan fratele lui în luntre cu Zevedei tatăl lor, trăgându-şi mrejele sale şi i-au chemat pe dânşii. 22. Iară ei îndată şi lăsând luntrea şi pe tatăl său s-au dus după dânsul. 23. Şi au străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în Soboarele lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala întru popor.



Chemarea Apostolilor

După întoarcerea din pustie şi după ce Ioan a fost prins (Matei 4, 12) Mântuitorul merge la Marea Galileei. Acolo află pe 4 cunoscuţi ai Săi (vezi Ioan 1, 35-51), ocupaţi cu pescuitul: prindeau peşte cu mreaja în Marea Galileei, îl transportau în târguri, mai ales în Ierusalim şi-l vindeau. Erau fraţii Petru şi Andrei, care locuiau cu familiile lor în Capernaum şi Iacov şi Ioan, care se vede că trăiau încă împreună cu tatăl lor Zevedei, cu care munceau împreună la pescuit.
Toţi aceşti patru făcuseră cunoştinţă cu Iisus înainte de mergea în Cana Galileei, ba şi fuseseră la acea nuntă, ca oaspeţi. Trimişi de Iisus, care se retrăsese în pustie, la ispită, până la reîntoarcerea Lui, ei îşi reluară şi-şi continuară meseria cu pescuitul peştelui, pe care-l scoteau din adâncul mării pentru hrana materială a omenirii.
Mântuitorul, ajungând la dânşii, le pune în vedere un pescuit mai nobil, pescuitul de oameni pentru marele negoţ ceresc: scoaterea oamenilor din adâncul întunericului, din marea ignoranţei şi a decadenţei morale, la lumina cunoştinţei. Ei prin pescuitul cel nou, au să îngrijească de un alt soi de hrană, de hrană spirituală, care este cuvântul lui Dumnezeu, învăţătura, cultura. Ei din simpli pescari, au să devină învăţătorii lumii, luminătorii ei: să schimbe faţa ei prin învăţătura şi prin conduita lor, prin faptele lor.
Deşi oameni simpli, fără cunoştinţă de carte: misiunea pe care Mântuitorul le-o pune în vedere, lor li se pare atât de importantă şi de ademenitoare, încât, fără să stea pe gânduri, îşi părăsesc tot: şi meserie, şi avut, şi familie; uită tot şi urmează lui Iisus.
În seminar, cu deosebire, profesorul ţine locul lui Iisus Hristos; elevii sunt pescarii. Ei vin să înveţe de la el arta de-a pescui oameni, de a scoate din întuneric la lumină prin instrucţie şi educaţie.
În seminar se pregătesc viitorii luminători ai neamului; ei au menirea la timpul său să scoată pe oameni cu mreaja cuvântului şi cu undiţa conduitei lor, din marea neştiinţei şi să-i conducă la lumină.
Cum cei patru pescari nu stau câtuşi de puţin pe gânduri când îl cheamă Mântuitorul, ci îndată, lăsându-şi mrejele, corabia, întreg avutul şi pe ai lor, urmează pe Cel ce-i cheamă, – aşa şi elevii, dacă voiesc serios să devină Apostoli pentru civilizaţie şi cultură, trebuie să lase afară de circumferinţa Seminarului toate grijile cele lumeşti, să nu fie preocupaţi de nimic alta, decât de viitoarea lor misiune. Căci nu este nici un timp aşa de preţios ca timpul de şcoală, timpul de pregătire, pe care, pierzându-l, nu-l mai putem afla. De aceea celor ce se prepară pentru apostolat le strigă marele Apostol al neamurilor, Pavel: „Socotiţi, drept aceea, cum să umblaţi cu pază, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, că zilele grele sunt“ (Efeseni 5, 15-16).