[patinina34]

[SIZE=3]19[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a III-a după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 6, 22-33)[/SIZE]

22. Zis-a Domnul: lumina trupului este ochiul, de va fi dară ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminos. 23. Iară de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina, care este întru tine, este întuneric, atunci întunericul cât va fi; 24. Nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul va urî, şi pe altul va iubi: sau de unul se va ţine, şi pe altul îl va urgisi. 25. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Pentru aceasta zic vouă, nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce să mâncaţi, şi ce să beţi, nici cu trupul vostru cu ce să vă îmbrăcaţi. Au doară nu este sufletul mai mare decât hrana, şi trupul decât haina. 26. Căutaţi la păsările Cerului, că nici nu seamănă nici seceră, nici adună în jitniţă: şi Tatăl vostru cel din Cer le hrăneşte pe ele; au nu sunteţi voi cu mult mai buni decât acelea. 27. Dară cine dintre voi grijindu-se poate să-şi adauge statului său un cot? Şi de hrană ce vă grijiţi. 28. Socotiţi crinii câmpului, cum cresc, nici se ostenesc, nici torc. 29. Iară zic vouă, că nici Solomon întru toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintru aceştia. 30. Deci dacă pe iarba câmpului, care astăzi este, şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, au nu cu mult mai vârtos pe voi puţin credincioşilor. 31. Drept aceea să nu vă grijiţi zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca; 32. Că acestea toate păgânii le caută. Că ştie Tatăl vostru cel ceresc, că vă trebuiesc acestea toate. 33. Deci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă.


Cunoaşterea de sine

1. Ca omul să poată să corespundă menirii sale, să poată fi bun, virtuos, întâi şi întâi trebuie să fie sincer către sine însuşi. Principiul filosofic: „cunoaşte-te pe tine însuţi“ – „nosce te ipsum“. Mântuitorul Hristos îl exprimă figurat prin sinceritatea către sine însuşi. El zice: „Luminătorul trupului este ochiul...“ (vs. 22). Cine te poate cunoaşte mai bine pe tine, ca tu însuţi?! Dacă pe tine nu te vei cunoaşte, dacă faţă cu tine însuţi nu vei fi sincer, dacă pe tine însuţi te vei înşela: pe cine vei putea cunoaşte, faţă de cine vei fi sincer, pe cine nu vei înşela?
Dacă ţie nu-ţi poţi fi bun, cui vei fi bun?
Prin urmare bagă bine de seamă ca să-ţi cunoşti adevăratele interese, adevărata destinaţie: să nu te amăgeşti pe tine însuţi, luând binele drept rău şi răul drept bine; să nu te amăgeşti considerându-ţi viciile drept virtuţi, fiind fals faţă de tine însuţi: ochiul tău este conştiinţa ta. Ea să-ţi fie curată, fidelă, certă. În puterea acestei curăţenii, fidelităţi şi certitudini, vei şti că nu poţi sta la îndoială între bine şi între rău, între virtute şi între viciu, căci: „Nimeni nu poate sluji la doi domni... lui Dumnezeu şi lui Mamona“ (vs. 24). Nu puteţi fi şi materialişti, robi ai bogăţiei, ai banului şi în acelaşi timp, idealişti, slujitori ai lui Dumnezeu; nu puteţi fi şi virtuoşi şi vicioşi totodată, ci trebuie să vă decideţi numai pentru unul: ori pentru Dumnezeu, pentru bine, pentru virtute, ori pentru Mamona, pentru rău, pentru păcat, pentru viciu.
Aceste norme îşi au valoarea lor pentru toţi Creştinii; mai mult însă o au pentru cei care meniţi sunt să fie altora pildă vie, pentru preoţi. Pentru preoţi, aceste norme se completează prin postulatul din Matei (5, 13-16). Cât de indispensabilă este sarea în bucate, aşa de indispensabilă pentru conduita credincioşilor este pilda vie, pe care preoţii trebuie să o dea prin purtarea, prin faptele lor. Faptele lor sunt şi rămân ca cetatea cea zidită pe munte: toată lumea le vede; ele nu se pot ascunde. Tocmai de aceea: aşa să lumineze faptele Preotului înaintea oamenilor, ca, văzându-le aceştia şi imitându-le, prin a lor conduită virtuoasă, să mărească pe Tatăl cel din ceruri.
În nimic nu este mai multă lipsă de exerciţiu, ca în practica binelui, spre a putea ajunge la un grad oarecare de virtute. Şi, fiindcă preotul trebuie să fie între oameni model de virtute, nimeni mai mult ca viitorul preot nu are trebuinţă să se exercite, încă în seminar fiind, în a practica tot ce este bine şi a se feri de rău. Seminarul, pentru viitorul preot, nu este numai o şcoală de pregătire ştiinţifică, ci mai vârtos o şcoală practică, de încercare, în care elevul se exercită în a fi preot. Vai acelui elev care face exerciţiile acestea numai de mântuială şi nu din dorinţa sinceră de a ajunge la desăvârşire! Acela se înşeală pe sine, ochiul lui este rău, fals. Urmările le poate uşor întrevedea.
2. Şi, dacă veţi fi sinceri cu voi înşivă, uşor vă va fi să aflaţi că (vs. 25) menirea voastră aici, pe pământ, nu este să mâncaţi, să beţi şi să vă îmbrăcaţi luxos. Mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea sunt lucruri cu totul secundare: principalul este tendinţa necurmată spre Împărăţia cerurilor prin practicarea virtuţilor. Cât pentru hrană şi îmbrăcăminte, acestea urmează de la sine, îngrijeşte Dumnezeu de ele. Şi, ca omul să nu aibă scuză pentru păcatul de a fi preocupat de cele materiale în contul celor spirituale, Mântuitorul îi pune în vedere că, cum Dumnezeu îngrijeşte de păsări şi de fiarele câmpului, ca să-şi aibă hrana lor, să nu ducă lipsă: îngrijeşte mai ales de om, care e mult mai preţios înaintea Ziditorului decât păsările. Şi, dacă îngrijeşte de crinii câmpului ca să fie mai strălucit împodobiţi decât cel mai luxos din toţi împăraţii lui Israil, cu cât mai vârtos nu va îngriji de om, care tot e mai bun decât ierburile şi decât buruienile câmpului. Mai întâi să caute, deci, omul (vs. 33) să-şi hrănească mintea cu învăţătura şi inima cu sentimente nobile, apoi să practice virtutea spre a se apropia tot mai mult de Dumnezeu; iar partea materială de hrană şi îmbrăcăminte să nu-l preocupe, bine ştiind că Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă, va întocmi ca de acestea toate să nu fie lipsit. De la sine înţeles, aceasta o vor face numai aceia, care vor avea deplină încredere în Providenţa dumnezeiască. Cei care nu au această încredere se aseamănă cu păgânii, care nu cred decât în mâncare şi în băutură.
Cuvintele pe care Mântuitorul le adresează ucenicilor Săi sunt şi la adresa tuturor creştinilor, dar mai ales la a preoţilor. Cel ce voieşte să fie bun preot în şi afară de Biserică, să nu fie niciodată şi sub nici o împrejurare preocupat de grijile materiale ale lumii, de hrană şi de îmbrăcămintea sa. Singurul lucru, care pe el trebuie să-l preocupe, este Biserica, este misiunea sa apostolică: să caute ca întâi să fie el luminat, spre a putea lumina pe alţii prin învăţăturile sale, fie în predici, duminica şi sărbătoarea ori la casualii (înmormântări, cununii etc.), fie în poveţe practice, de care fiii lui sufleteşti adeseori au trebuinţă.
Tocmai ca el, preotul, să nu fie preocupat de cele materiale, Biserica s-a îngrijit şi i-a asigurat subzistenţa materială. E de la sine înţeles că această îngrijire nu este, materialiceşte vorbind, din cele mai favorabile. Ea este numai un ajutor, ce i se dă preotului, ca, sprijinit pe acest ajutor, el, preotul, să-şi poată împlini misiunea, fără a se gândi la răsplata materială. Răsplata lui este mulţumirea lui sufletească şi considerarea societăţii.
Faţă de nimeni, deci, nu se potriveşte cu atâta dreptate, ca faţă de preot, maxima: „Nu trăim ca să mâncăm şi să bem, ci mâncăm şi bem, ca să trăim“, ori cu alte cuvinte: nu salariul, nu recompensa materială, ci entuziasmul sfânt, dorul şi atracţia de a face bine ne îndeamnă să fim Preoţi: salariul, ajutorul benevol, este numai un ajutor material, ca să putem fi slujitori ai Cuvântului. Aşa a fost Hristos, aşa sunt, aşa trebuie să fie şi urmaşii Lui.
Aceste adevăruri bine să şi le însemneze şi să le cumpănească cei ce se pregătesc pentru preoţie, şi bine să se examineze dacă simt în sine înclinare sfântă spre a se jertfi în greaua misiune preoţească. De nu o simt cu o oară mai curând să-şi aleagă altă carieră. Iar dacă o simt, câtă vreme fac stagiul de pregătire, neîncetat să aibă înaintea ochilor sufleteşti povaţa: să nu se gândească nici la hrană nici la îmbrăcăminte, ci la misiunea lor. Cântarea Heruvimilor, ca o făclie să le lumineze calea: „Toată grija cea lumească să o lepădăm cei ce voim să primim pe Împăratul tuturor“ – ca stăpân, în serviciul Căruia, ca preoţi, voim să intrăm.