[patinina34]

[SIZE=3]21[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a V-a după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 8, 28-34; 9, 1)[/SIZE]

28. În vremea aceea venind Iisus de ceea parte în ţinutul Gherghesenilor, l-au întâmpinat pe El doi îndrăciţi, ieşind din morminte foarte răi, cât nu putea nimeni să treacă pe calea aceea. 29. Şi iată au strigat grăind: Ce ai tu cu noi Iisuse Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme, să ne chinuieşti? 30. Şi era departe de ei o turmă mare de porci păscând. 31. Iară dracii ruga pe dânsul, zicând: dacă ne scoţi afară, porunceşte-ne să ne ducem în turma cea de porci. 32. Şi a zis lor: duceţi-vă; iar ei ieşind s-a dus în turma de porci, şi iată îndată s-a pornit toată turma porcilor şi a sărit de pe ţărm în mare, şi s-a înecat în apă. 33. Iar păstorii au fugit, şi intrând în cetate, au spus de toate, şi de cei îndrăciţi. 34. Şi iată a ieşit toată cetatea întru întâmpinarea lui Iisus; şi văzându-L L-au rugat, ca să treacă din hotarele lor. 1. Şi intrând în corabie a trecut, şi a venit în cetatea sa.

Renegaţii

1. În partea sudică din Pereea, nu departe de lacul Ghenezaretului, era un oraş, care purta două nume: Gherghese şi Gadara; Gherghese la Matei şi Gadara la Marcu şi la Luca. Locuitorii acestui oraş comercial erau o amestecătură de iudei şi de păgâni. Aceşti locuitori spre a-şi menaja interesele materiale, în cele religioase şi, deci, şi în cele naţionale îşi făceau concesiuni reciproce. Ei, de dragul câştigului, şi iudeii şi păgânii, îşi renegau, ori cel puţin simulau că-şi renegă credinţele şi obiceiurile părinteşti.
Iudeii ţineau ori simulau că ţin la credinţele şi la obiceiurile păgâneşti, nebăgând în seamă pe ale lor proprii, şi păgânii le răspundeau cu aceeaşi monedă.
Aceasta ne-o dovedeşte creşterea porcilor, cu care se îndeletniceau şi iudeii (vs. 30 ş.u.) şi ieşirea întregii cetăţi, prin urmare şi a păgânilor înaintea lui Iisus, spre a-L invita să treacă de la ei (vs. 34).
În ţinutul acestui oraş se aflau doi nebuni, doi îndrăciţi, care locuiau prin peşterile ce serveau şi ca morminte. Aceşti nebuni erau teroarea ţinutului. Ei, oameni puternici, ca fizic, ieşeau în calea trecătorilor şi pe cei pe care puteau pune mâna, îi băteau şi îi chinuiau. De aceea lumea înconjura acea parte de loc (vs. 28). În aceşti oameni se încuibaseră o mulţime de duhuri necurate (legheon – Marcu şi Luca), care se foloseau de ei spre a aduce nenorocire între oameni.
Duhurile rele, când văd pe Iisus că se apropie, se cutremură. Ele îi ştiu puterea şi se tem că El le va trimite în iad, de unde ele ieşiseră. De aceea, pline de groază, strigă prin gura celor stăpâniţi de ele: Ce ai cu noi, Iisus? Ai venit să ne nimiceşti stăpânirea? (vs. 29).
Porcul la iudei era considerat ca un animal necurat. Iudeii nu-l sufereau în apropierea lor, carnea nu i-o mâncau şi nu se ocupau cu creşterea lui. Dracii simt voinţa atotputernică a Mântuitorului. Pentru ei era poruncă: să iasă din cei doi nenorociţi. Ei se roagă, deci, să nu-i trimită întru adânc, adică în tartar, în iad, ci să le dea voie ca să intre în fiinţe asemenea lor, necurate (vs. 32). Fiind în acelaşi timp urzitorii răului, ai pieirii şi ai pagubei, după ce li se dă voie, ei provoacă pieirea întregii turme şi paguba gherghesenilor (vs. 33), care, văzându-se păgubiţi, ies înaintea lui Iisus şi-l roagă să se ducă de la dânşii (vs. 34).
2. În pericopa aceasta, pe lângă minunea care este o nouă garanţie despre Dumnezeirea lui Iisus, ni se zugrăveşte răutatea, perversitatea gherghesenilor. Gherghesenii, iudeii şi păgânii, care pentru motive de speculă, îşi renegă legea şi neamul, sunt tipul oamenilor răi, speculanţi, care pentru câştig sunt capabili să vândă tot: şi neam şi lege. Cu alte cuvinte, ei sunt tipul renegaţilor.
În înţelesul alegoric-simbolic, cei doi nebuni reprezintă pe ghergheseni. Unul reprezintă pe iudei, celălalt pe păgâni. Cum cei doi nebuni locuiau în peşteri, erau morţi pentru societate, ba erau groaza ei: aşa erau gherghesenii. Iudeii, care nu mai ţineau la iudaism, erau ca morţi pentru iudei, ba erau groaza, scandalul celor cu râvnă pentru legea şi pentru neamul lor – păgânii asemenea. Aşa cum sunt peste tot şi renegaţii. Ei nu mai locuiesc între ai lor, ci sunt morţi pentru neamul şi pentru legea lor. Cum cei doi îndrăciţi erau „foarte răi“ aşa sunt şi renegaţii: ei vând tot şi neam şi lege, aducând nenorocire asupra neamului, pe care îl renegă. Ca să ne scoată la iveală, ca exemplu de evitat, răutatea speculanţilor ghergheseni, Mântuitorul îngăduie ca duhurile rele să intre în porci şi să-i înece. După Marcu (5, 13), turma era cam de 2000 de porci. Înecarea acestei turme constituia, deci, o pagubă însemnată. Prin aceasta, întâi, Mântuitorul a pedepsit pe ghergheseni pentru specula lor necurată, arătând că astfel de speculă este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Apoi, a doua: Cei îndrăciţi, morţi pentru societate, erau o primejdie pentru acel oraş. O parte din hotarul oraşului rămânea necultivată, neexploatată de groaza îndrăciţilor, care nu cruţau din bătăi nici fraţi şi surori, nici prieteni şi cunoscuţi. Iisus, vindecându-i, îi redă vii rudeniilor, societăţii şi scapă oraşul şi ţinutul de groaza lor.
Pentru acest mare bine, atât cei vindecaţi, cât şi rudeniile lor şi întregul oraş trebuiau să-i fie recunoscători lui Iisus. În vederea acestor motive firesc era ca întreagă populaţia oraşului, ori cel puţin cea iudaică, ori apoi, în cazul cel mai rău, măcar rudeniile şi prietenii celor vindecaţi, să iasă înaintea lui Iisus şi să-şi arate mulţumirea lor.
Dar, locuitorii acelui oraş erau speculanţi, necinstiţi, oameni cu desăvârşire corupţi, răi. Ei nu căutau decât la specula lor, nu vedeau decât paguba lor materială. Apoi, ştiindu-se răi şi temându-se ca nu cumva Iisus să aducă şi alte pedepse asupra lor, ei, nu numai că nu-I mulţumesc pentru binele făcut, nu numai că nu-L primesc şi nu-L roagă să-Şi reverse bunătăţile asupra lor, dar Îi ies cu toţii (toată cetatea) întru întâmpinare şi-L roagă ca nici în apropiere de oraşul lor să nu vină: „să iasă din hotarele lor“.
Aşa erau de înrăiţi aceşti ghergheseni, încât nici binele nu vor să-l primească de la Dumnezeu. Glasul conştiinţei lor era amuţit, idolul materialismului îi încătuşase şi-i orbise, ca ei să nu se poată mişca spre bine, să nu vadă lumina, Care venise să-i lumineze şi să-i mântuiască.
Gherghesenii ne oferă bogate învăţături: Cel ce nu crede cu toată inima în învăţăturile Bisericii Ortodoxe, şi totuşi simulează că este ortodox, este un rău credincios. Răucredinciosul, desconsiderând dreapta credinţă, face concesiuni în învăţăturile Bisericii lui.
Concesiunile făcute în ale credinţei sunt trădări. Cel ce face concesiuni, leapădă ori vinde, trădează anumite învăţături de credinţă şi, deci, este un renegat. Tot aşa este şi în chestiunile naţionale.
Cum nu este nici o simţire, nici o virtute aşa de înaltă şi aşa de înălţătoare ca dragostea de lege şi de neam: tot aşa nu există viciu mai înfricoşat şi mai urgisit decât renegarea legii şi a neamului.
Aceasta ne învaţă că:
a) toată dragostea noastră să o concentrăm în dragostea de neam şi de lege, pentru care oricând să fim gata a aduce orice jertfe, chiar şi viaţa să ne-o punem cu dragă inimă;
b) să ne ferim ca de foc de aceia care nu ţin la legea şi la neamul lor, de care ei vorbesc cu uşurinţă ori cu dispreţ, bine ştiind că aceia ne sunt cei mai primejdioşi duşmani, gata a ne vinde, numai prilej să li se dea;
c) precum în fiecare fărâmitură din Sfânta Cuminecătură e cuprins întreg trupul Mântuitorului Hristos: aşa, în fiecare fărâmitură de învăţături de ale Bisericii şi de drepturi naţionale, e cuprinsă întreagă învăţătura de credinţă a Bisericii, eventual întreagă demnitatea şi mărirea şi întreg prestigiul neamului. Deci, cel ce, prin concesiuni, trădează cea mai neînsemnată părticică de credinţă, ori cel mai neînsemnat drept naţional, acela trădează întreagă Biserica, eventual întreg prestigiul neamului. Apostolul Pavel ne strigă: „Cel ce încalcă o poruncă din Lege, toată Legea o încalcă“.
Urmează deci: să ne ferim ca nu cumva, din nebăgare de seamă, chiar fără voie, să aducem scădere Bisericii ori naţiunii prin concesiuni nechibzuite.
Toţi avem datoria să ţinem cu tărie la Biserica şi la naţiunea noastră. Mai mult decât toţi însă preoţii, meniţi să fie lumina, care să lumineze calea altora.