[patinina34]

[SIZE=3]26[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a X-a după Rusalii şi[/SIZE]
[SIZE=5]a IV-a din Postul Sfintelor Paşti[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 17, 14-21)[/SIZE]

14. Şi mergând ei spre popor, s-a apropiat de dânsul un om îngenunchind înaintea lui. 15. Şi zicând: Doamne fie-ţi milă de fiul meu, că lunatec este, şi rău pătimeşte, că de multe ori cade în foc, şi de multe ori în apă. 16. Şi l-am adus la Învăţăceii tăi, şi nu au putut să-l tămăduiască. 17. Iară Iisus răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi, aduceţi-l aici la mine. 18. Şi l-a certat pe el Iisus, şi a ieşit dintr-însul dracul, şi s-a tămăduit pruncul din acel ceas. 19. Atunci apropiindu-se Învăţăceii către Iisus de o parte au zis: De ce noi n-am putut să-l scoatem din el. 20. Iară Iisus a zis lor: pentru necredinţa voastră, că adevăr grăiesc vouă: de veţi avea credinţă ca grăuntele de muştar, veţi zice muntelui acestuia, treci de aici acolo, şi va trece şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. 21. Dar acest neam de demoni nu iese, decât numai cu rugăciune şi cu post.


Încrederea în darul dumnezeiesc primit

Când Mântuitorul a trimis pe Apostoli (Matei 10, 1-16) să se exercite în a-L suplini, a face ceea ce El face, le-a dat putere să facă şi minuni: „să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa“. Apostolii însă, în simplitatea lor, nu-l înţeleseră. Ei îşi închipuiseră că Iisus a vorbit şi cu această ocazie în metafore, neînţelese de ei. De aceea lor nici nu le trecuse prin minte că Hristos le-ar fi dat în adevăr puterea de care El le-a vorbit; ei se credeau tot aşa de neajutoraţi şi de neputincioşi ca mai înainte, şi, deci nici nu încercară măcar să vadă, dacă pot ori nu. Ba, vedem mai târziu că cei 70 de ucenici, primind şi ei, ca şi Apostolii, împuternicirea de a face minuni, dar ca şi Apostolii, nici nu se gândiră că o şi au, rămân uimiţi când văd că dinaintea lor dispar bolile, că şi dracii li se pleacă, fără ca ei, ucenicii, să intervină direct (Luca 10, 17).
Cum se vede însă, în public se zvonise că Iisus a dat Apostolilor putere de-a vindeca, căci un om veni la ei şi-i rugă să vindece pe un copil al său lunatic. Apostolii însă, care nici nu se gândeau la puterea ce li se dăduse, declară că ei nu pot. Atunci omul merge înaintea lui Iisus, şi, îngenunchind, se scuză, spunându-I, că el a dorit să nu-L supere şi, deci, a rugat pe Învăţăceii Lui, dar ei nu l-au putut ajuta. De aceea aleargă acum la Dânsul şi-L roagă să vindece pe fiul său.
Văzând că Apostolii săi nu sunt capabili nici măcar să se folosească de puterea ce El le-a dat, şi că, prin urmare, proba, experienţa făcută, Îi dovedeşte că n-are să se sprijine într-înşii cât de puţin, Iisus se amărăşte, şi, în durerea Sa, exclamă: „O, neam necredincios şi îndărătnic...“.
Necredincioşi erau Apostolii şi îndărătnici, adevăraţii reprezentanţi ai Evreilor, care, în proorociri, sunt prea adeseori calificaţi cu aceste epitete.
Cum Domnul Dumnezeu, în Testamentul vechi, a trebuit să aibă o nemărginită îndelungă-răbdare cu evreii, tot aşa şi Iisus Hristos Dumnezeu cu reprezentanţii evreilor. Dar Iisus se întreabă: „până când?” (vs. 19).
La întrebarea naivă a Apostolilor, de ce ei n-au putut vindeca pe lunatic, Iisus răspunde: fiindcă sunteţi nişte becisnici, n-aveţi încredere în voi şi în puterea ce v-am dat. Şi, câtă vreme voi înşivă nu veţi crede că puteţi face vreo treabă, nici nu o veţi face. Din contră, de veţi avea cât de puţină încredere în voi, numai cât e un grăunte de muştar, nimic nu vă va fi cu neputinţă (Marcu 11, 23). Cu alte cuvinte: orice veţi întreprinde, dacă veţi avea încredere nestrămutată că puteţi face şi veţi stărui fără preget, o veţi scoate la cale. Este aceeaşi învăţătură, cu aceleaşi consecinţe, pe care am văzut-o în Evanghelia precedentă, învăţătură, prin care Iisus voieşte să ridice moralul Apostolilor şi a urmaşilor lor, inspirându-le încredere: să facă eroi din fricoşi, lei din iepuri – cum a şi făcut.
„Acest neam“, adaugă Iisus, „nu iese fără numai cu rugăciune şi cu post“. Cum se vede, la bolile de natura somnambulismului, la bolile aşa numite sufleteşti, Mântuitorul recomandă dietă, pentru temperarea sângelui şi rugăciune, pentru liniştirea sufletească; cu alte cuvinte: linişte fizică şi psihică.
Şi preotului i se dă dar dumnezeiesc de a face minuni. Dar, dacă voieşte ca să-şi facă minuni vădite – afară de cele sacramentale – preotul trebuie, mai presus de toate, să fie conştient de darul ce i s-a dat, de puterea ce i s-a încredinţat. Prin rugăciune şi prin post, adică prin implorarea ajutorului dumnezeiesc şi prin înfrânare şi trezie, Preotul poate, cu adevărat, face minuni. El, şi dacă nu va face momentan minuni, cum au făcut Sfinţii Părinţi (ex. Sfântul Vasile cel Mare), poate schimba faţa parohiei, care i s-a încredinţat, făcând pe oameni să părăsească obiceiurile rele: certurile, procesele, nedreptăţile, furtişagurile, imoralitatea de tot soiul, beţia şi alte vicii şi să se împodobească cu viaţa paşnică, frăţească, cu temperanţa şi cu alte virtuţi aducătoare de fericire. Aceasta o poate face preotul numai dacă el însuşi, conştient de puterea darului său, pe lângă învăţătura evanghelică în predici şi în poveţe particulare, va fi între credincioşi model de conduită în vorbe şi în fapte. În vorbe: preotul să fie veşnic cumpătat şi măsurat, demn. Glumele şi cuvintele cu înţelesuri îndoielnice, vorbele de măscară, care unui laic, în împrejurări date, pot să i se ierte, considerându-se ca vorbe de spirit: din gura preotului sunt blasfemii, negaţiunea darului preoţesc. Buzele preotului e un sacrilegiu să fie pângărite de vorbe triviale, cu atât mai vârtos de înjurături şi vorbe de ruşine. Ele au să fie rostul înţelepciunii, al blândeţii şi al cuviinţei. El, preotul, să nu uite nicicând că este Părinte educator între fiii săi minori. Faptele lui trebuie să fie modele de imitat, tot atâtea lumini, care să lumineze şi să atragă pe credincioşi spre imitare.
Ce s-a zis în alt loc despre viitorii preoţi, se repetă: seminaristul, dacă doreşte să fie adevărat preot, stimat şi iubit, trebuie cu multă sârguinţă să se exercite în seminar prin vorbe şi prin fapte a fi preot, să-şi formeze deprinderi bune de mare valoare.